Primul gol a venit în minutul 28, când Fulop a transformat un penalty dictat după ce Golofca a căzut în urma contactului cu un fundaş advers. În ultimul minut al primei reprize, Golofca a dublat avantajul oaspeţilor cu o execuţie rafinată de la marginea careului.
Oaspeţii au mai avut câteva ocazii mari, mai ales prin Fabbrini, iar gazdele au fost periculoase prin Luchin şi Munteanu.
FC Botoşani este neînvinsă de patru etape, în care a obţinut trei victorii şi un egal. Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu este pe locul 3 în play-out, cu 32 de puncte.
Dunărea rămâne pe locul 13, penultimul, cu 21 de puncte, şi este tot mai aproape de retrogradare. Formaţia lui Dan Alexa se află la un punct de FC Hermannstadt, ocupanta locului 12, care duce la baraj. Hermannstadt are un meci mai puţin.
AFC Dunărea Călăraşi – FC Botoşani 0-2 (0-2), Stadion ”Ion Comşa” – Călăraşi
Au marcat: Lorand Fulop (28 – penalty), Cătălin Golofca (45)
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) – CCA, Ion Craiu (Bucureşti) – LPF