Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, susţine că în coaliţia de la guvernare lucrurile merg bine şi consideră că acest Guvern este unul de sacrificiu, potrivit Agerpres.
”Consider acest Guvern unul de sacrificiu, în sensul în care a trebuit să ia acele decizii foarte dure care n-au fost luate de alte guverne în anii trecuţi”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Laszlo Borbely.
Ministrul a exemplificat câteva lucruri care trebuiau să fie făcute de mulţi ani. ”În sfârşit avem o strategie fiscală, după 20 de ani, care înseamnă totuşi o predictibilitate mai mare a bugetului. (…) Eu sper ca în perioada aceasta să putem finaliza legea salarizării pe care trebuia să o avem de 20 de ani, legea pensiilor care trebuia adoptată de mult. Deci, acele legi care sunt necesare pentru a porni anul viitor şi în sfârşit să avem cât de cât o creştere economică”, a mai spus ministrul Mediului şi Pădurilor.