3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSportBoc: Nu am fructificat suficient relaţia politică româno-chineză, dar se bate 'primul...

Boc: Nu am fructificat suficient relaţia politică româno-chineză, dar se bate ‘primul ţăruş’ al raporturilor economice

Prim-ministrul Emil Boc a atras, luni, atenţia că România şi China nu au fructificat suficient din punct de vedere economic relaţia politică privilegiată pe care o au, însă el a apreciat că baza viitoarelor raporturi pragmatice a fost realizată prin întâlnirile la nivel înalt din cadrul vizitei sale în Republica Populară Chineză şi prin Forumul de afaceri mixt desfăşurat la Beijing, relatează Agerpres.

„Acest potenţial a fost insuficient exploatat: China este doar al 16-lea investitor în România într-un clasament al investiţiilor străine. Nu am fructificat suficient excelenta colaborare politică dintre România şi China. Avem acest avantaj, dar acum ne trebuie pragmatism, iar primul ţăruş important al relansării pragmatismului relaţiei dintre România şi China se bate astăzi aici, la Beijing, prin întâlniri la nivel politic, dar şi prin derularea acestui forum de afaceri româno-chinez”, a spus Boc.

Premierul a participat luni la deschiderea unui Forum de afaceri româno-chinez, găzduit de Consiliul Chinei pentru Promovarea Comerţului Internaţional, prilej cu care a prezentat companiilor chinezeşti principalele cinci investiţii prin parteneriat public-privat la care sunt invitate să participe.

Cu o valoare de cel puţin un miliard de euro fiecare, acestea sunt: Construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, centrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti (energie), canalul Dunăre-Bucureşti, centura Bucureştiului (transporturi), canalul Siret-Bărăgan (irigaţii).

„Vă asigur de deschiderea României spre atragerea investiţiilor străine, chineze în ţara noastră, vă asigur că aveţi un cadru în care sunteţi bine-veniţi, în care investiţiile sunt sigure şi protejate din punctul de vedere al legislaţiei şi din punctul de vedere al stabilităţii macroeconomice’, le-a spus Boc potenţialilor investitori chinezi.

El a subliniat că „România a reuşit să nu fie parte directă a crizei datoriilor suverane ale statelor din Europa”. „Vă asigur că o investiţie chineză în România, astăzi, este bine-venită şi sigură”, a completat Boc.

De asemenea, premierul a enumerat principalele avantaje ale României pentru atragerea investiţiilor chineze: stabilitatea conferită de statutul de membră a Uniunii Europene şi NATO, piaţa mare de desfacere oferită de faptul că are a şaptea populaţie din Uniunea Europeană, forţa de muncă bine calificată, menţinerea cotei unice de impozitare a profitului, de 16%.

România şi China au o relaţie politică privilegiată, ţara noastră fiind al treilea stat care a recunoscut oficial Republica Populară Chineză. Relaţiile diplomatice au fost stabilite la 5 octombrie 1949, la rang de ambasadă.

Cele mai citite

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...
Ultima oră
Pe aceeași temă