1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportBoc: În România există un singur partid de dreapta: PDL. Ideologic, PNL...

Boc: În România există un singur partid de dreapta: PDL. Ideologic, PNL a fost înghiţit de PSD

Premierul Emil Boc susţine că în România există un singur partid de dreapta, PDL, în condiţiile în care ideologic PNL „a fost înghiţit” de PSD, Boc apreciind că tinerii din PNL se vor răscula la un moment dat, iar atunci democrat-liberalii vor trebui să fie pregătiţi să-şi primească colegii liberali, relatează Mediafax.

„În România există un singur partid de dreapta, capabil să schimbe societatea românească. Vă veţi pune întrebarea de ce nu am pomenit nimic până acum de PNL, unde este PNL? O spun ardeleneşte: pe nicăieri. Acolo este PNL. Dacă merge în direcţia pe care o are acum, PNL se desfiinţează singur. Oricum, PSD a înghiţit din punct de vedere ideologic şi doctrinar PNL. În acest moment, PNL s-a topit din punct de vedere doctrinar în PSD. Nu mai există PNL ca promotor al politicii de dreapta pe scena politică românescă. Nu mă bucură acest lucru pentru că este nevoie de dreapta în societatea românească”, a spus Boc, sâmbătă, la Şcoala de vară a tineretului PDL.

El a explicat că este bine că s-au separat apele între stânga şi dreapta românească.

„Pe de altă parte e bine că s-au separat apele şi ştim foarte clar, avem pe stânga USL, alianţa socialistă, şi avem pe dreapta PDL. Avem, pe de o parte, populişti, demagogi şi care sunt doar maeştri ai vorbelor şi ai promisiunilor fără acoperire şi avem, pe de altă parte, dreapta care şi-a asumat cu responsabilitate greutăţile prezentului pentru a salva viitorul ţării”, a afirmat Boc.

Liderul PDL crede că generaţia tânără din PNL se va răscula la un moment dat şi va da semnalul eliberării de sub ocupaţia social-democrată, iar atunci tinerii democrat-liberali trebuie să fie pregătiţi să-i primească pe colegii lor liberali.

„Dacă Crin Antonescu, din dorinţa nemărginită de a ajunge preşedinte al României, a vândut PNL lui Iliescu şi Năstase, generaţia tânără din PNL nu va permite la nesfârşit acest lucru. Eu cred că generaţia tânără din PNL va fi prima care va da semnalul eliberării PNL de sub ocupaţia PSD-istă. De aceea, dragi colegi PDL-işti, pregătiţi-vă ca după alegeri să construiţi punţi de legătură cu colegii voştri de generaţie din PNL. Sunt convins că generaţia tânără din PNL nu doreşte să-şi sacrifice viitorul pentru visul iluzoriu al lui Antonescu, acceptând compromiterea totală a identităţii acestui partid”, a mai spus Emil Boc.

Premierul Emil Boc a participat, sâmbătă, la Şcoala de vară a tineretului democrat-liberal, care a început, joi, la Eforie Nord şi ale cărei lucrări se vor încheia duminică.

Până acum, printre liderii PDL prezenţi la manifestare s-au aflat Elena Udrea, Roberta Anastase, Traian Igaş, Ioan Oltean.

Potrivit unor surse politice, duminică dimineaţă, este aşteptat să sosească la manifestare şi preşedintele Traian Băsescu, deşi organizatorii nu au anunţat că l-ar fi invitat şi pe şeful statului.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă