18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportBlaga: Cei care au semnat prezenţa şi figurează că au fost în...

Blaga: Cei care au semnat prezenţa şi figurează că au fost în plen primesc banii; cine nu, nu

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că numai senatorii care au semnat lista de prezenţă la şedinţele de plen sau la comisiile permanente de specialitate şi senatorii care au absentat motivat îşi vor putea primi indemnizaţia şi diurna, potrivit Mediafax.

„Am procedat în conformitate cu Regulamentul Senatului. Acolo unde avem – şi avem – adresele celor doi lideri de grup (Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti – n.r.) că nu au participat la nicio şedinţă de comisie sau de plen, sigur că nu primesc indemnizaţia de şedinţă. Dacă alţi colegi care au lipsit nu sunt motivaţi pentru absenţă nu vor primi indemnizaţia de şedinţă. Aparatul tehnic transmite aceste posibile absenţe grupurilor parlamentare, iar fiecare lider de grup în parte motivează sau nu absenţele. Dacă nu sunt motivate, atunci bineînţeles că li se taie din salariu. Deci, cei care au semnat prezenţa şi figurează ca atare că au fost în plenul Senatului primesc. Cine nu, nu”, a adăugat Vasile Blaga.

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că tăierea diurnelor de şedinţă se aplică tuturor parlamentarilor care au lipsit, indiferent dacă sunt de la opoziţie sau de la putere, arătând că nu se fac discriminări între parlamentari.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă