Un număr de 18 aleşi vor fi sancţionaţi cu 1% din indemnizaţia lunară brută, de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, din cauza absenţelor nemotivate. Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a înregistrat cele mai multe absenţe, informează Mediafax.
Sancţiunea se aplică deputaţilor care au înregistrat absenţe nemotivate în perioda iulie-septembrie 2015.
Deputatul Ghiţă, care a înregistrat 21 de absenţe, se află sub control judiciar, el fiind cercetat pentru fapte de corupţie. Sebastian Ghiţă este urmat, în topul aleşilor care au absentat nemotivat, de deputatul PSD Cătălina Ştefănescu, care înregistrat 7 absenţe. Absent de 6 ori de la lucrările Parlamentului, deputatul UNPR Mihăilă Ioan, se află pe locul trei în topul absenţilor, potrivit listei întocmite de BP al Camerei Deputaţilor, perioda iulie-septembrie 2015.
Pe ultimul loc, potrivit sursei citate, se află, deputaţii Remus Cernea, Potor Călin (PSD) şi Ţigăeru Roşca Laurenţiu (PSD, membru UNPR), care au înregistrat câte o absenţă.