0.2 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSportIrina Begu a învins-o pe Timea Bacsinszky. România - Elveția 2-0 în...

Irina Begu a învins-o pe Timea Bacsinszky. România – Elveția 2-0 în Fed Cup

România conduce Elveţia, scor 2-0, la capătul primei zile a barajului de accedere în Grupa Mondială Fed Cup.

Simona Halep a adus primul punct României, reușind un scor de 6-3, 1-6, 6-1, în faţa Viktorijei Golubic.

Imediat după aceea, Irina Begu (locul 38 WTA) a dublat avantajul României, învingând-o pe cea mai bună jucătoare de tenis a Elveţiei, Timea Bacsinszky (46 WTA) cu scorul de 6-4. 6-1.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicuşor Dan anunță că nu se retrage din cursa prezidenţială

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat ferm că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a anunţat că urmează să...

Prețurile mari ale chiriilor afectează victimele incendiilor din Los Angeles: autoritățile intervin pentru a limita abuzurile

După incendiile devastatoare din Los Angeles, multe familii care au rămas fără locuință se confruntă cu o creștere bruscă a prețurilor de închiriere, într-un...

Mai mulți hackeri ruși au încercat să fure datele WhatsApp ale angajaților ONG-urilor care sprijină Ucraina

Un grup de hackeri asociat cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a încercat să acceseze datele WhatsApp ale angajaților ONG-urilor care oferă...
Ultima oră
Pe aceeași temă