15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSportBăsescu: Susţinem Sarajevo pentru negocierile de aderare la UE. România, gata să...

Băsescu: Susţinem Sarajevo pentru negocierile de aderare la UE. România, gata să se implice în proiecte importante de infrastructură în Bosnia şi Herţegovina

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România susţine Bosnia şi Herţegovina pentru începerea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană, dar numai dacă sunt îndeplinite angajamentele autorităţilor de la Sarajevo privind criteriile politice de la Copenhaga, informează Mediafax.

Aflat în vizită de stat în România, preşedintele de la Sarajevo, Nebojša Radmanović, a avansat în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Băsescu, ca termen posibil pentru aderarea ţării sale la UE următorii „cinci-şase ani”, după începerea propriu-zisă a negocierilor.

Preşedintele Traian Băsescu a arătat că acest termen este „realist cu condiţia respectării de către Sarajevo a angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană.

„În ceea ce ne priveşte, am reafirmat susţinerea fără rezerve a Bosniei Herţegovina pentru începerea procesului de negociere în vederea intrării în UE. Cu siguranţă însă, făcând menţiunea că acest proces nu este posibil, începerea negocierilor, fără atingerea unor obiective care ţin în principal de criteriile de la Copenhaga, criteriile politice”, a afirmat Băsescu.

El a adăugat că şi experienţa aderării României la UE indică faptul că orice angajament asumat faţă de Comisia Europeană trebuie respectat. „Fie că problema este legată de revizuirea Constituţiei, fie de alte elemente care ţin de statul de drept, aceste obligaţii trebuiesc respectate. Eu i-am prezentat propria noastră experienţă când am crezut că sunt suficiente angajamentele şi pe urmă ne-am trezit că un angajament devine o obligaţie care nu mai poate fi anulată sau amânată în relaţia cu Uniunea Europeană”, a menţionat Băsescu.

El a făcut referire în context la scrisoarea comună transmisă în februarie autorităţilor din Bosnia şi Herzegovina de către comisarul european pentru extindere, Stefan Fule, şi Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, privind faptul că principalele obligaţii din foaia de parcurs asumată de Sarajevo în iunie 2012 nu au fost îndeplinite.

Băsescu a menţionat disponibilitatea României de a împărtăşi şi practic experienţa sa instituţională către autorităţile bosniace privind negocierea aderării la UE.

„Am afirmat că România susţine în general politica uşilor deschise atât pentru NATO, cât şi pentru Uniunea Europeană, având în vedere că securizarea Balcanilor este un element de securitate naţională pentru România. Cu toţii ne aducem aminte cât de greu ne-a fost şi cât de departe au stat investitorii de România în timpul conflictului iugoslav, spre exemplu”, a spus Băsescu.

Nebojša Radmanović a mulţumit României pentru că este printre prietenii ţării sale şi a apreciat drept „utile” sfaturile preşedintele Băsescu, pe care l-a informat despre situaţia actuală din ţara sa. El a adăugat însă că în rândul populaţiei din ţara sa „ar putea apărea o stare de spirit de scepticism faţă de Uniunea Europeană dacă se tărăgănează integrarea”.

În scrisoarea comună transmisă în februarie, Ashton şi Fule şi-au exprimat „îngrijorarea faţă de lipsa de progrese” a Bosniei şi Herţegovina în drumul său de apropiere de UE. Cei doi oficiali UE au arătat că factorii politici bosniaci nu au îndeplinit angajamentele asumate în iunie 2012 privind modificarea Constituţiei ţării şi a legii electorale pentru a elimina discriminările faţă de minorităţile naţionale şi înfiinţarea de către cele două entităţi ale ţării, federaţia croato-musulmană şi cea sârbă, a unui mecanism comun de relaţionare statală cu UE.

Dacă autorităţile bosniace vor îndeplini aceste obligaţii în următoarea perioadă, atunci vor putea depune până la sfârşitul 2013 solicitarea oficială privind deschiderea negocierilor de aderare la UE, mai arătau Fule şi Ashton.

Bosnia şi Herţegovina a încheiat în iunie 2008 Acordul de Stabilizare şi Asociere cu Uniunea Europeană, însă nu a primit încă statutul de ţară candidată la aderarea în UE, la fel ca ţările vecine Serbia, Muntenegru şi Republica Macedonia.

Traian Băsescu a mai declarat, de asemenea, că România este pregătită să se implice în proiectele importante din Bosnia şi Herţegovina privind infrastructura, dezvoltarea sectorului hidroenergetic şi turismul.

„România este gata să se implice în proiectele importante din Bosnia Herţegovina, fie că vorbim de infrastructură, dezvoltarea turismului sau de dezvoltare a capacităţilor hidroenergetice ale Bosniei Herţegovina”, a afirmat Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută după întrevederea cu liderul de la Sarajevo.

În prezenţa celor doi şefi de stat a fost semnat şi un acord bilateral de cooperare economică pregătit de ministerele de resort din cele două ţări. Documentul a fost semnat din partea română de ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Băsescu a arătat că trebuie avut în vedere în relaţia cu Sarajevo şi „un proces rapid de revizuire a acordurilor bilaterale şi de punere a lor în acord cu reglementările UE”.

„Este posibil să facem paşi noi în cooperarea economică, dar şi în relaţiile politice. Am încheiat acordul de dezvoltare economică pentru a accelera schimbul de bunuri şi eventuale investiţii româneşti în Bosnia şi Herţegovina”, a afirmat şi preşedintele Radmanović.

El a arătat că România este o ţară prietenă, amintind de contribuţia cu militari la misiunea de stabilizare a Bosniei şi Herţegovinei.

Schimburile comerciale dintre România şi Bosnia şi Herţegovina s-au ridicat în 2011 la 142,7 milioane de dolari, dintre care 114,8 milioane exporturi româneşti constând în principal în maşini şi mijloace de transport.

Bosnia şi Herţegovina a încheiat în iunie 2008 Acordul de Stabilizare şi Asociere cu Uniunea Europeană, însă nu a primit statutul de ţară candidată la aderarea în UE.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă