3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportBăsescu: PNL e partid de stânga, e împotriva modernizării statului şi doreşte...

Băsescu: PNL e partid de stânga, e împotriva modernizării statului şi doreşte intrarea în derapaj

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la RRA, că PNL este un partid de centru-stânga, liberalii fiind doar „gratulaţi” nemeritat cu titlul de partid de dreapta, în timp ce ei sunt împotriva modernizării statului, a echilibrării finanţelor publice, de fapt dorind intrarea ţării în derapaj, potrivit NewsIn.

Băsescu a făcut aceste afirmaţii în contextul în care explica motivele invitării partidelor de opoziţie la consultările de luni de la Cotroceni. Şeful statului a comentat că liderii care au venit la consultări „nu sunt de capul lor” şi „trebuiau să meargă la partid să-şi cosolodeize poziţia”. El a susţinut că înţelege din comportamentul actual al formaţiunilor din opoziţie „că îşi menţin poziţia de a împinge ţara în derapaj”.

„Sunt partide de stânga amândouă (PNL şi PSD – n.r.), nu poate spune cineva că PNL e partid de dreapta. Nici în Europa nu sunt. Ei sunt aşezaţi în centru-stânga în toată Europa. Sunt gratulaţi cu titlul de onoare de partide de dreapta, dar e un titlu nemeritat şi prin reala aşezare a liberalilor europeni, dar şi prin comportament. Ei sunt împotriva modernizării statului, reducerilor de personal, echilibrării finanţelor pubice. Sunt mai populişti decât cei de stânga”, a spus Băsescu.

El a reiterat faptul că „partidele de stânga au ca obiectiv intrarea României în deparaj”, declarându-se însă convins că nu toţi parlamentarii acestor formaţiuni înţeleg acest lucru, ci sunt manipulaţi. „Interesele oligarhiei din spatele lor este ca România să intre în derapaj”, a subliniat Băsescu.

Preşedinte Traian Băsescu a făcut un comentariu asemănător, fără însă a da precizări, şi în timpul consultărilor de luni, de la Cotroceni. „”Sper ca soluţia alternativă pe care am propus-o partidelor de stânga, partidelor din opoziţie, să găsească ecou şi să vină la ora 17”, a spus atunci Băsescu.

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

EFOR cere verificarea finanțării nedeclarate a candidatului independent Călin Georgescu

EFOR atrage atenția că o finanțare nedeclarată, poate submina corectitudinea procesului electoral și poate reprezenta un precedent periculos pentru democrația din România Expert Forum (EFOR)...

David Popovici, mesaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale! „Votați inteligent pentru viitorul nostru”

Campionul olimpic David Popovici a transmis un îndemn clar românilor în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului ca mijloc de apărare...
Ultima oră
Pe aceeași temă