Presedintele Traian Basescu a pornit o adevarata ofensiva mediatica al carei scop este "sa pot sa-mi dau mesajul real catre populatie, si nu cel contrafacut din interes, in care sa pot spune ca avem nevoie de reformarea statului, avem nevoie de solidaritate, avem nevoie de austeritate in aceasta perioada, ca sa nu ne amanetam viitorul". Potrivit presedintelui, "marea problema" este ca s-a consumat mai mult decat s-a produs, iar "in ultimii ani nu s-au gestionat corect resursele, s-a confundat bugetul cu un buget de campanie al unor partide si am consumat mai mult decat am produs". In interviul acordat postului national de radio la cererea sa, seful statului a anuntat ca in luna august 2008 guvernul a fost atentionat de Comisia Europeana, printr-o scrisoare semnata de comisarul Almuna, ca modul cum se gestioneaza bugetul este de natura sa accentueze deficitul bugetar al Romaniei.
Cresterea deficitului la 5,3% din PIB are drept consecinta intrarea din aceasta vara intr-un proces de supraveghere pentru depasirea deficitului bugetar admis, pentru ca, fara sa fie criza economica, s-a facut "risipa de resursa". "Ar fi o tacere mincinoasa", a spus Basescu acuzand guvernul Tariceanu de iresponsabilitate. "Nu pot sa stau intr-o neutralitate pe care cei care vor sa nu ma auda reactionand ar vrea s-o am – refuz acest tip de tacere", a afirmat Basescu. "Cu cat respingem mai mult niste conditii de austeritate, dar care sa ne permita sa traim, cu atat va trebui sa facem un imprumut mai mare, cu atat va trebui sa platim mai mult peste doi ani, exact atunci cand ar trebui sa valorificam, de fapt, relansarea economica globala si Romania sa intre rapid intr-un ritm de crestere accelerat, dupa ce trece criza."
Parerea lui Basescu este aceea ca "oamenii politici responsabili" trebuie sa accepte punerea centurii de siguranta, iar de imprumut este nevoie pentru ca, "daca avem nevoie, sa il tragem, daca nu, nu. Dar sa-l avem la dispozitie". "Nu fac un secret din a va spune ca o cifra aproximativa o cunosc si eu, dar nu vreau s-o lansez pentru ca ar deveni cifra magica si fereasca Dumnezeu sa fie un miliard in plus sau in minus, ca toata presa ar face explozie. Probabil, daca ar fi in plus un miliard, ne-am trezi cu speculatii de genul: «Deci a spus cifra aia, este clar ca un miliard l-au furat, l-au pus undeva», deci presa, in mod deosebit cea a trusturilor care provin din Crescent si din bani de la FNI, este dispusa la orice discreditare".
"Oamenii acestia s-au imbogatit pe vremuri de ape tulburi si le plac tare mult apele tulburi" si de aceea "iubesc foarte mult confuzia" si "ar face orice sa fim cat mai dezbinati cu putinta in aceasta perioada de criza, pentru ca ei pescuiesc bine in perioade de decredibilizare a institutiilor statului, de decredibilizare a oamenilor politici". Basescu a anuntat ca de acum incolo nu va lasa nici o acuzatie fara replica.