Preşedintele Traian Băsescu a cerut, miercuri, Guvernului să se „bată până în ultima clipă” pentru aderarea la Spaţiul Schengen în termenul stabilit, aprilie-mai 2011, avertizând însă că România nu poate denunţa Mecanismul de Cooperare şi Verificare sau bloca aderarea Croaţiei la UE, potrivit Mediafax.
El a arătat totodată că nu recomandă parlamentarilor să avizeze negativ solicitarea Germaniei privind majorarea numărului de europarlamentari.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la CSM, că îşi asumă responsabilitatea politică a întârzierii accesului României în Spaţiul Schegen, în calitate de şef al statului.
El a menţionat, că, din păcate, Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost anexat ca o condiţie pentru Schengen.
„Eu îmi asum responsabilitatea politică a întârzierii accesului României în Spaţiul Schengen, pentru că sunt şeful statului şi cineva trebuie să-şi asume această responsabilitate”, a spus Băsescu.
Preşedintele a adăugat însă că este „evident”că „marile noastre probleme” sunt cantonate în zona Justiţiei şi fiecare trebuie să-şi asume responsabilităţile.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a susţinut, într-un interviu publicat luni de „Adevărul”, că, în condiţiile în care Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este folosit în alte domenii şi devine un handicap, România îl poate denunţa unilateral, la fel cum poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE.