Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, la începutul consultărilor cu PSD, că dialogul cu opoziţia era necesar şi, „prin excepţie”, ar fi acceptat şi alte condiţii de desfăşurare a întrevederii, nu „neapărat la Cotroceni”, dacă aceasta ar fi fost solicitarea opoziţiei, se arată într-un comunicat NewsIn.
„Vă mulţumesc că aţi dat curs invitaţiei. Cred că dialogul era necesar şi vă asigur că eram dispus să-l fac şi în alte condiţii decât neapărat la Cotroceni, dacă aceasta ar fi fost o solicitare a dumneavoastră. Bineînţeles, prin excepţie, însă probleme care trebuiesc discutate ţin şi de opoziţie. Din acest motiv am ţinut foarte mult să mă întâlnesc şi cu opoziţia”, le-a transmis şeful statului membrilor delegaţiei PSD.
Acesta a precizat că subiectele de discuţie vor fi perspectivele economice 2011-2012, problemele care ţin de spaţiul Schengen şi priorităţile legislative. „Sigur, aş vrea să ştiu şi punctul dvs de vedere, pentru că al coaliţiei la putere îl am, îmi este cunoscut”, a încheiat Băsescu.
Ponta i-a replicat că aceste subiecte sunt „lucruri mult prea serioase ca să ne jucăm”. „Am spus că dacă ne chemaţi separat, dacă chiar eraţi interesat, ne-aţi chemat separat, am venit să vă spunem”, a spus Ponta.