Gruparea Udrea-Falcă este în şah după ce fostul ministru de Interne a anunţat că ar putea candida la preşedinţia PDL. Teodor Baconschi face primele mutări, cu ţintă finală Palatul Cotroceni.
După plecarea fulger din Guvern, greii PDL se repliază în exil, în Modrogan. În contextul pregătirilor pentru alegerile interne, anunţul lui Vasile Blaga despre o posibilă candidatură la şefia partidului dă fiori atât membrilor taberei Udrea, cât şi reformiştilor. „Nu ştiu cât de serios este Vasile când spune că va candida la preşedinţia PDL, dar ştiu sigur că şi-a atins scopul. I-a făcut pe mulţi să tremure şi a transmis un mesaj de descurajare pentru gruparea Udrea-Falcă”, au comentat surse din conducerea partidului, pentru România Liberă. De altfel, deputatul Sever Voinescu, unul dintre reprezentanţii aripii reformiste, traduce şi el anunţul lui Blaga, în sensul unui avertisment pentru cei care ar dori să candideze la şefia PDL. „Aş vrea foarte mult ca această posibilă candidatură a domnului Blaga să nu-i inhibe pe alţii, tocmai pentru că domnia sa este extrem de bine ancorat în partid şi este extrem de susţinut”, a declarat, ieri, Voinescu.
Falcă: „Nu comentez”
Anunţul lui Vasile Blaga nu a fost bine primit în tabăra adversă, Elena Udrea – Gheorghe Falcă, tandem care încearcă să acapareze controlul în partid. Contactat de România Liberă, Gheorghe Falcă, secretar executiv al PDL şi primar al Aradului, a refuzat să comenteze intenţiile lui Blaga. Surse din PDL spun că acesta ar viza postul actual al lui Vasile Blaga, acela de secretar general, în timp ce Elena Udrea ar dori să candideze la o funcţie de vicepreşedinte al partidului şi să-şi oficializeze, în acelaşi timp, postul de şef al PDL Bucureşti.
Blaga pune presiune pe Boc
În timp ce săbiile se ascut în Modrogan, premierul se gândeşte să nu mai candideze la un nou mandat de preşedinte al partidului, după cum reiese din declaraţiile recente ale lui Blaga şi ale lui Dan Andronic, consultant apropiat al PDL. Calculul politic care stă în spatele acestei decizii este unul mai vechi, repus acum pe tapet de Blaga: separarea funcţiei de prim-ministru de cea de preşedinte de partid, pentru eficientizarea deciziilor fiecărei instituţii în parte. În plus, liderii PDL speră că aceasta este calea pentru revenirea în sondaje a PDL, a cărei imagine a avut de suferit de pe urma aplicării măsurilor de austeritate. Dacă, totuşi, Emil Boc ar candida pentru un nou mandat în fruntea partidului, Vasile Blaga va spune pas competiţiei şi îl va susţine. Până atunci, însă, fostul ministru pune presiune pe premier, anunţând că măsurile legate de creşterea economică discutate la partid şi votate de Colegiul Director (acolo unde greii PDL au încă influenţă) vor deveni obligatorii pentru Guvern.
Baconschi se pregăteşte de preşedinţie?
În peisajul colorat din Modrogan îşi face loc rapid şi proaspătul membru de partid Teodor Baconschi, actual ministru de Externe. El şi-a lansat aseară, la Ateneu, Fundaţia Creştin-Democrată şi o platformă bazată pe aceeaşi doctrină. La eveniment era aşteptat şi preşedintele Traian Băsescu. Baconschi intenţionează să prezinte la Congresul PDL un plan de reformare al partidului plecând de la ideile creştin-democrate. „Eu deocamdată detectez o sete de dezbatere şi de teme noi, deci un apetit de înnoire, pe care l-am sesizat şi la baza partidului, şi în conducerea lui, ceea ce s-ar putea rezuma la ideea că PDL dă semne de viaţă, că este interesat de propria evoluţie şi capabil de înnoire”, a declarat Baconschi, adăugând că partidul va decide cum va implementa ideile lui. Dincolo de afirmaţii se ascund aspiraţii politice înalte ale ministrului de Externe, spun surse PDL. Potrivit acestora, Baconschi ar intenţiona să candideze la un post de prim-vicepreşedinte al PDL, acesta fiind un prim pas în pregătirea sa pentru candidatura la Cotroceni. De altfel, deputatul PDL Teodor Paleologu, fost ministru al Culturii, coiniţiator al platformei creştine, crede că Baconschi are profilul perfect al candidatului la şefia statului, mai ales că se bucură de sprijinul lui Traian Băsescu.