4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSportAvocatul Poporului a terminat ancheta la Școala Specială nr. 4 din București,...

Avocatul Poporului a terminat ancheta la Școala Specială nr. 4 din București, unde copiii ar fi fost legați cu funia și dați cu capul de pereți

Avocatul Poporului a stabilit că Școala Specială numărul 4 din Capitală, care a ajuns în atenția publică după ce copiii ar fi legați cu funia și dați cu capul de pereți, nu a respectat prevederile din Legea privind protecția drepturilor copiilor. Astfel, a fost trimisă o recomandare conducerii instituției de învățământ, pentru a investiga „temeinic” suspiciunile de abuz și sancționarea celor responsabili.

Într-un comunicat de presă transmis, luni, de Avocatul Poporului se arată că, în urma anchetei declanşate, la sfârşitul lunii martie, de reprezentanţii instituţiei la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 Bucureşti, după primirea unei petiţii în care organizaţia Centrul European pentru Drepturile Copiilor semnala existenţa unor acte de abuz, sub forma agresiunii fizice, emoţionale şi verbale, exercitate de către cadre didactice asupra copiilor, s-a constatat că în acest caz nu au fost respectate o serie de prevederi din Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Astfel, personalul Avocatului Poporului a constatat, între altele, că Procedurile de lucru privind Protecţia elevilor împotriva abuzurilor în şcoală, Procedura privind relaţia şcoală-familie şi Procedura sistemului de control managerial privind relaţia personalului didactic cu elevii, elaborate în cadrul Şcolii Speciale Gimnaziale nr. 4 Bucureşti şi aprobate de conducerea unităţii de învăţământ, „nu deţin instrucţiuni specifice şi clare referitoare la intervenţia personalului în situaţii de criză/urgenţă şi nu oferă soluţii psiho-educaţionale pentru restabilirea situaţiei de echilibru şi stabilitate a elevilor, necesare desfăşurării activităţilor specifice procesului instructiv-educativ”. 

Totodată, reprezentanţii Avocatului Poporului au stabilit că nu se confirmă sesizarea privind legarea copiilor pentru a fi duşi la masă.

„Doamna director a prezentat o frânghie, alcătuită din fire moi împletite, gen mohair, de culoare verde, prevăzută cu inele largi (care nu ar fi putut ţine strâns încheietura mâinii unui copil), mânere de care copiii se ţin singuri. Metoda are caracter educativ, având drept scop deplasarea copiilor în siguranţă, fără ca aceştia să părăsească grupul sau să se piardă, ţinând cont de deficienţele acestora”, se arată în comunicatul transmis de Avocatul Poporului şi în care se precizează însă că metoda de mai sus ”nu se regăseşte în nicio procedură de lucru din cadrul unităţii şcolare şi nu este avizată de conducerea şcolii”.



 

În ceea ce priveşte acte de abuz fizic şi verbal exercitate de profesori asupra copiilor de la Şcoala Gimnazială nr. 4 din Bucureşti, Avocatul Poporului arată că este posibil să se fi exercitat, „deşi nu există dovezi certe în acest sens”.

„Imaginile video prezentate pot fi pe de o parte imagini ale neprofesionalismului şi ale lipsei de metode şi tehnici adecvate de intervenţie în astfel de cazuri, iar pe de altă parte pot fi interpretate şi drept consecinţe şi forme de manifestare ale unor afecţiuni şi deficienţe ale copiilor, ce nu pot fi ţinute sub control”, se precizează în comunicatul citat.

Reprezentanţii Avocatului Poporului au mai constatat, totodată, că nu poate fi demonstrată afirmaţia conform căreia elevii sunt lăsaţi nesuprevegheaţi la orele de curs. „Referitor la afirmaţia conform căreia elevilor nu li se acordă ajutor specializat (medical, psihologic), aceasta este parţial adevarată, dacă se face referire la absenţa procedurilor de lucru structurate, etapizate, clare, precise, unanim utilizate de către cadrele didactice şi aprobate de conducerea unităţii şcolare, conform prevederilor legale”, mai arată Avocatul Poporului.

În aceste condiţii, Avocatul Poporului a trimis o recomandare către conducerea Şcolii Speciale Gimnaziale nr. 4 din Bucureşti, în care solicită, între altele, investigarea temeinică a oricăror suspiciuni de abuzuri exercitate asupra copiilor în unitatea de învăţământ şi sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de acestea sau de nerespectarea procedurilor de lucru, realizarea unor modalităţi eficiente de monitorizare a activităţii instructiv-educative şi analizarea posibilităţii de montare a unor camere de supraveghere în holuri, săli de clasă, sala de mese, curtea unităţii şcolare, precum şi elaborarea procedurilor specifice activităţii desfăşurate, aprobate de conducerea şcolii, cunoscute şi asumate de către toţi cei implicaţi în activitatea unităţii de învăţământ, privind gestionarea situaţiilor de criză.

La sfârşitul lunii martie, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a acuzat profesorii de la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 de rele tratamente aplicate copiilor cu dizabilităţi, care ar fi daţi cu capul de pereţi, trântiţi, traşi de păr, lăsaţi nesupravegheaţi la ore sau ţinuţi dezbrăcaţi în şcoală, sesizând Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Avocatul Poporului şi Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului, ataşând înscrisuri, dar şi probe video în care un profesor descrie cum îi bate pe copii. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a deschis un dosar penal in rem pentru fapte de lovire şi alte violenţe.



 

 
Cele mai citite

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Armistițiu în Liban: Evaluarea pierderilor economice și umanitare, costuri de miliarde de dolari

Conflictul dintre Israel și Hezbollah din Liban s-a încheiat miercuri dimineață printr-un armistițiu, însă pagubele provocate de luni de confruntări sunt imense. Potrivit estimărilor, pierderile...
Ultima oră
Pe aceeași temă