Inspecția Judiciară efectuează verificări prealabile în legătură cu declarațiile procurorului general, Augustin Lazăr, și ale șefei Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, cu privire la Ordonanța 13, care prevedea modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, au confirmat oficiali ai instituției, pentru Agerpres.
Astfel, purtătorul de cuvântul al IJ, Alin Alexandru, a confirmat, pentru Agerpres, că a primit o sesizare în legătură cu Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi.
„Lucrarea a fost înregistrată și urmează să fie efectuate verificări prealabile pentru a se stabili dacă sunt indicii cu privire la săvârșirea vreunei abateri disciplinare”, a mai spus sursa citată.
Inspecția Judiciară a primit o sesizare de la jurnalistul Răzvan Savaliuc în care sunt prezentate toate declarațiile celor doi pe marginea OUG 13/2017 și în care se invocă obligația de rezervă a magistraților.
Plenul CSM a respins, marţi, propunerile de sesizare a Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de procurorul general al României, Augustin Lazăr, după adoptarea OUG 13, precum şi de verificare de către inspectorii judiciari a anchetei făcute de procurorii DNA în cazul Ordonanţei.
Decizia de respingere a celor două propuneri, care erau cuprinse în ordinea de zi suplimentară a Plenului CSM, a fost luată cu majoritate de voturi. Propunerile au fost făcute de judecătoarea Simona Marcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în timpul şedinţei Plenului CSM.
Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat pe 28 februarie, în cadrul plenului CSM, că a găsit exclusiv aspecte de urmărire penală în dosarul în care se cercetează OUG 13 și că nu ar trebui blocată o cercetare penală în curs.
„Cu referire la acțiunile de urmărire penală ale DNA, aș dori să precizez că eu am văzut dosarul și am văzut că exclusiv aspecte de urmărire penală au fost cercetate. (…) Să vedem motivarea deciziei CCR și o să o respectăm fără niciun fel de dubiu, dar eu vă pot asigura că am văzut dosarul și am văzut aspectele de natură concrete care au fost cercetate acolo și persoanele concrete care ar fi comis aceste fapte. (…) Nu ar trebui să blocăm o cercetare penală care este în curs făcând comentarii și luând măsuri altele decât cele care ar fi normal de luat. S-ar putea interpreta și în acest sens, să fie timorați procurori care au început o urmărire penală pentru fapte concrete. Fapte concrete, eu vă spun că am văzut dosarul (…)”, a precizat Augustin Lazăr.
Şefa DNA a mărturisit că a fost surprinsă de decizia Guvernului de a adopta Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Codurilor Penale. Kovesi a mai adăugat că, în acel moment, redacta un punct de vedere asupra actului normativ, când televiziunile anunţau adoptarea ordonanţei, precizând că a crezut, iniţial, că jurnaliştii au înţeles greşit.
„L-am primit seara târziu şi prima reacţie când am văzut modificările a fost să spun că este foarte grav. Am văzut termenul pentru trimiterea unui punct de vedere al DNA, era 9 dimineaţa a doua zi.
În timp ce scriam cu alţi doi colegi, un alt coleg ne-a spus: «Uitaţi-vă la televizor». Am văzut titlul «Breaking News: Ordonanţa privind modificarea codurilor a fost adoptată». Am crezut că jurnalistul nu a înţeles corect. Am schimbat postul şi am constatat că, într-adevăr, ordonanţa fusese adoptată”, a spus Kovesi.
Ulterior, Codruţa Kovesi a declarat că în ancheta începută în urma unei plângeri privind OUG 13 nu este vizată oportunitatea adoptării actului normativ, ci sunt verificate aspecte de legalitate şi cele care ţin de încălcare legislaţiei penale privind infracţiuni din competenţa DNA. Întrebată cum comentează afirmaţiile că ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) privind OUG 13 reprezintă o imixtiune în activitatea Guvernului, Codruţa Kovesi a spus:
“Nu comentez aceste declaraţii, pot să vă spun că noi am primit o plângere care îndeplinea condiţiile pregăzute de lege, a fost înregistrată, facem cercetări aşa cum se fac în dosarele penale cu care suntem învestiţi, există precedente judiciare”.
Codruţa Kovesi a precizat că acest dosar nu are legătură cu oportunitatea adoptării actelor normative.
“Ce pot să spun cu certitudine, noi nu verificăm oportunitatea adoptării unui act normativ, noi verificăm doar aspecte de legalitate şi aspecte care ţin de încălcare legislaţiei penale, în speţă cea de încălcare a legislaţiei care ne este dată nouă în competenţă, deci noi investigăm doar infracţiuni pe competenţa DNA”, a adăugat Codruţa Kovesi.