1834: Preşedintele american Andrew Jackson dispune pentru prima oară în istoria SUA utilizarea forţelor armate federale pentru înnăbuşirea unei dispute de muncă
1848: Sicilia adoptă noua Constituţie, care prevedea, printre altele, alegerea Parlamentului şi libertatea presei
1861: Kansas devine al 34-lea stat american
1863: Bătălia (masacrul) de la Bear River, lângă Washington – armata americană vs. amerindieni
1886: Este patentată prima maşină pe bază de benzină, de către Karl Benz
1896: Dr Emile Grubbe utilizează pentru prima oară în America tratamentul cu radiaţii împotriva cancerului de sân
1912: Este decretată legea marţială, cu ocazia unei greve în industria textilă ce are loc în Lawrence, MA
1916: Are loc ultimul bombardament cu zeppeline germane al Parisului
Istoria dirijabilelor cu carcasă rigidă începe în 1899, odată cu primul zeppelin construit de inginerul german Ferdinand von Zeppelin, iar primul zbor este reuşit de acesta din urmă pe 2 iulie 1900, zeppelinul L21 survolând lacul Constance din Germania pe o distanţă de 6 km şi la o înâlţime maximă de 400 m.
Şi dacă la momentul publicării (1907) nuvelei science-fiction a lui H.G. Wells, numită The War in the Air, ideea utilizării în război a unor obiecte zburătoare cu o mărime şi viteză de 4 ori mai mari decât a celui mai modern zeppelin existent în acel moment (aparţinând nemţilor) era inimaginabilă, prima mare încleştare militară a secolului XX avea să demonstreze contrariul, prefaţând o nouă eră în tehnica războiului.
Armata germană dispunea la începutul primului război mondial de 14 zeppeline bine echipate pentru misiuni de luptă, utilizate iniţial în misiuni de recunoaştere deasupra Mării Nordului şi a Marii Baltice, altele urmând să fie construite ulterior.
Împăratul Germaniei autorizează utilizarea zeppelinelor în scopuri distructive, fiind bombardate pe rând Londra (ianuarie 1915) şi Paris (martie 1915), momente ce marchează practic începuturile războaielor moderne.
În seara zilei de 29 ianuarie 1916, două zeppeline germane, LZ-77 şi LZ-79, se îndreaptă spre Paris, dar primul abandonează misiunea din cauza unor probleme tehnice. Zeppelinul LZ-79, condus de căpitanul Viktor Gaissert, ajunge desupra capitalei franceze după ora 21:00 şi aruncă 17 bombe în partea de est a Parisului, în zona Menil-Montant, una dintre ele nimerind o staţie de metrou.
Bombardamentul se soldează cu 64 de victime, din care 26 de morţi. Dirijabilul a fost grav avariat de bateriile antiaeriene franceze la întoarcerea din raidul de noapte şi a fost nevoit să aterizeze forţat în satul Ath din sudul Belgiei (aflat la acel moment sub ocupaţie germană), fiind deteriorat total.
Toţi cei 12 membri ai echipajului au supravieţuit. Dirijabilul LZ-79* care a bombardat Parisul în noaptea de 29 ianuarie era un zeppelin de clasă P ce avusese primul său zbor în august 1915. LZ-79 avea o lungime de 163.5m şi un diametru de 18.7m, putând atinge o viteză de cca. 100 km/h şi o altitudine maximă de 3200 de metri. Era capabil să poarte o încărcătură utilă de aproximativ 16 tone, fiind echipat cu 4 motoare Maybach HLS de 240 cp.
*LZ-79 = denumirea tactică ; LZ-49 = numărul de fabricaţie
Este şi ultimul atac aerian german asupra Parisului în care au fost utilizate zeppeline. Ele vor fi însă utilizate în continuare în misiuni de luptă, până la sfârşitul Primului Război Mondial (ultimul raid aerian asupra Marii Britanii, de exemplu, a avut loc în august 1918).
Odată cu creşterea eficienţei bateriilor antiaeriene inamice, zeppelinele au fost înlocuite de avioane, Stuka-uri naziste (bombardierele de tip Junker Ju 87) făcând ravagii printre diviziile de tancuri sovietice de pe frontul de Est, în cel de-al Doilea Război Mondial.
Citeşte şi: FOTO: Colosul nazist Hindenburg se făcea scrum. Vezi imagini inedite de la accident
Zeppelinele vor fi utilizate şi pentru zboruri comerciale, ultimul zeppelin, L129, denumit în onoarea celui de-al doilea preşedinte al «Republicii de la Weimar», Paul von Hindenburg, marcând şi cel mai mare dezastru din istoria de aproape o jumatate de secol a acestor dirijabile (prăbuşirea înainte de aterizare a zeppelinului Hindenburg, pe 6 mai 1937, lângă baza navală aeriană Lakehurst din New Jersey-SUA, soldat cu moartea a 13 pasageri şi 22 de membri ai echipajului).
1919: Secretarul de stat american anunţă intrarea în vigoare a amendamentului 18, care marchează începutul Prohibiţiei (1920-1933) din SUA
Amendamentul 18 la Constituţia SUA, adoptat la presiunea enormă exercitată prin influenţa politică a unor grupuri religioase, interzicea producerea, vânzarea şi transportul alcoolului. A fost ratificat pe 16 ianuarie 1919, el urmând să intre în vigoare un an mai târziu (1920), conform prevederilor din text. Pe 29 ianuarie 1919, Secretarul de Stat american anunţă printr-o proclamaţie publică ca 36 de state ratificaseră textul amendamentului care devine astfel parte a Constituţiei americane. Documentul va fi ulterior ratificat de încă zece state americane.
Legislaţia subsecventă, cunoscută sub numele de Volstead Act, a intrat în vigoare pe 28 octombrie 1919. Reintrarea în legalitate a alcoolului se face abia prin adoptarea amendamentului 21 la Constituţia SUA, pe 5 decembrie 1933. A fost singurul caz când a fost anulată o modificare la Constituţia SUA.
1936: Sunt aleşi primii jucători care vor intra în Baseball Hall of Fame – Ty Cobb, Babe Ruth, Honus Wagner, Christy Mathewson şi Walter Johnson
Babe Ruth este considerat încă cel mai mare jucator din Liga de Baseball american, în ciuda faptului că a jucat pentru ultima oara acum mai bine de 78 de ani (a cunoscut gloria la echipa neyworkeză Yankee) şi că majoritatea recordurilor sale importante au fost demult depăşite.
1949: Statul Israel este recunoscut de Marea Britanie, Belgia, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelanda şi Elvetia
1970: URSS efectuează un test nuclear la Semipalitinsk, în Kazakstanul de Est
1976: Planetariul Zeiss din Haga (Olanda) este distrus de un incendiu
1979: Începe vizita istorică la Washington a vicepremierului de atunci al Republicii Populare Chineze, Deng Xiaoping
1980: Criza ostaticilor de la Ambasada SUA de la Teheran. Şase cetăţeni americani, membri ai corpului diplomatic american, evadează din Iran cu ajutorul canadienilor.
Povestea salvării celor şase a fost ţinută secretă de CIA vreme de 17 ani, detaliile fiind făcute publice abia în 1997, cu ocazia celebrării celei de-a 50-a aniversări de la înfiinţarea agenţiei de spionaj americane.
În data de 4 noiembrie 1979, studenţii militanţi islamici ocupă Ambasada SUA din Teheran şi iau 66 de ostatici. Şase membri ai Departamentului de Stat american reuşesc să se refugieze în locuinţele ofiţerilor Ambasadei canadiene. Aceştia erau: Bob Anders, Kathy şi Joe Stafford, Cora şi Mark Lijek, Lee Schatz.
Pentru a-i putea scoate în siguranţă din Iran pe cei 6 americani, CIA apelează la ajutorul canadienilor, operaţiunea necesitând o amplă coordonare în acţiunile reprezentanţilor celor două guverne, mai ales ţinând cont de lipsa de experienţă a celor şase oficiali americani în acţiuni militare sau de spionaj. Parlamentul canadian acceptă să acorde paşapoarte americane celor cunoscuţi drept “Canadian Six”, iar preşedintele american Jimmy Carter dă unda verde operaţiunii de salvare.
Este înfiinţată o companie-paravan, numita Studio Six Production care urma, conform versiunii oficiale, să producă un film SF numit Argo (parabolă a legendei lui Jason şi argonaţiunilor care s-au dus să ia lâna de aur din ghearele dragonilor cu mai multe capete), film a cărui acţiune se petrecea în Iran şi având un scenariu ce glorifica Islamul, scris de Teresa Harris» (aliasul ales pentru unul dintre ostatici). Sub acoperirea noii producţii hollywoodiene, membrii echipei de salvare împreună cu canadienii au reuşit să procure actele necesare scoaterii în siguranţă din ţară a celor şase, împreună cu alte detalii operaţionale ce presupuneau prezenta agenţilor CIA (ce îşi jucau rolurile de reprezentanti ai casei de producţie) în Iran.
Operaţiunea, supranumită “Canadian Caper” nu a întâlnit obstacole majore şi agentul CIA Tony Mendez, deghizat în manager de producţie, a putut să îşi urce «echipa» în avionul ce se îndrepta spre Zurich, pe 29 ianuarie 1980, încheind astfel cu succes una dintre cele mai mari crize cu care se confruntase până atunci CIA.
Rolul ţării vecine în salvarea celor şase oficiali americani – implicarea CIA a fost ţinută secretă până în 1997 – a fost pe prima pagină a ziarelor americane pentru multe zile şi, într-o manifestare de mulţumire în pur stil american, cei treizeci de mii de fani ai echipei de baseball Yankee l-au aclamat la scena deschisă pe Ambasadorul Canadei în Iran.
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 66 de membri ai ambasadei americane şi oficiali americani luati iniţial ostatici în ceea ce avea să rămână în istorie sub numele de «Criza ostaticilor din Iran», după o tentativă de salvare terminată cu un eşec răsunator, treisprezece dintre aceştia (femei şi afro-americani) au fost eliberaţi, atacatorii invocând solidaritatea cu «minorităţile oprimate» precum şi «locul special al femeii în Islam». Un alt ostatic (un american alb) a fost eliberat în iulie 1980 din cauza stării extrem de grave de sanatate.
Ceilalţi 52 de ostatici americani au rămas priozonieri până pe 20 ianuarie 1981, petrecând în total 444 de zile în captivitate.
Pornind de la cartea lui fostului agent CIA Tony Mendez şi de la articolul lui Joshuah Bearman apărut în revista Wired, Ben Affleck regizează thrillerul politic Argo, lansat în 2012, Affleck jucând de altfel şi rolul principal, cel al lui Tony Mendez.
Argo a fost primit extrem de bine de public şi critică, fiind nominalizat la 7 Oscaruri şi câştigând 3, inclusiv pentru cel mai bun scenariu adaptat şi cel mai bun film. Cu toate acestea filmul a stârnit aprinse controverse, fiind criticat în primul rând pentru că a minimizat rolul jucat în operaţiunea de salvare de către Ambasada Canadei în Iran, dar şi pentru exagerările menite să sporească dramatismul, referitoare la pericolul pe care l-a avut de înfruntat grupul de americani rămaşi prizonieri în Iranul cuprins de flăcările revoluţiei islamice, înainte de salvare.
1989: Naveta sovietică Phobos II se înscrie pe orbita marţiană
Reuşeşte să tranmită 38 de imagini cu o rezoluţie de până la 40 de metri, înainte ca legătura să se întrerupă, înaintea planificatei aterizări pe Marte.
1989: Biserica Episcopală numeşte prima femeie episcop
2011: Preşedintele Hosni Mubarak desemnează primul vicepreşedinte egiptean din ultimii 30 de ani, în persoana lui Omar Suleiman
2013: Google extinde aria de acoperire a serviciului Google Maps pentru a include imagini detaliate din majoritatea teritoriului nord-coreean
NAŞTERI CELEBRE
1754: Moses Cleveland, politician şi avocat american – fondator al orasului Cleveland din Ohio
1860: Anton Pavlovici Cehov (d.1904)
1866: Romain Rolland, scriitor francez – laureat al Premiului Nobel
1867: Vicente Blasco Ibáñez, scriitor spaniol
1873: Petru Bogdan, chimist roman, fondator al învăţămantului de chimie-fizică din România (d.1944)
1911: Peter von Siemens, om de afaceri german – fondatorul companiei Siemens
1954: Oprah Winfrey, actriţă, producătoare şi gazdă a show-ului Oprah
1956: Matei Vişniec, poet şi dramaturg român de limbă română şi franceză
Matei Vişniec s-a născut la Rădăuţi pe 29 ianuarie 1956.
Debutul literar are loc foarte devreme, în perioada copilariei, când o serie din poemele sale sunt publicate în revista şcolii şi apoi în revista Cutezatorii, iar primul debut la nivel naţional are loc în 1972, odată cu apariţia în revista Luceafarul.
După studiile de istorie şi filozofie urmate la Universitatea Bucuresti, activează vreme de 7 ani ca profesor de istorie şi geografie în comuna Dorobaţu-Plătăreşti (jud. Călăraşi). Este şi perioada în care scrie avid, de la poeme la piese de teatru, ultimele fiind însă cenzurate. În 1987, după ce află că piesa «Caii la fereastră» a fost interzisă la Teatrul Nottara din Bucureşti, nu mai revine din calatoria în timpul căreia vizitase Grecia şi Franţa şi primise o bursă literară în capitala franceză. Solicită şi obţine azil politic şi, şase ani mai târziu, cetăţenia franceză.
Studiază intensiv limba franceză, cunoaşte membri marcanţi ai diasporei româneşti (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca), lucrează o perioadă la BBC şi îşi începe studiile doctorale. După obţinerea primei diplome de franceză (Diplôme d’Etudes Approfondies), începe să scrie piese de teatru direct în franceză. Este şi perioada în care devine jurnalist la Radio France International (RFI), începând şi o prolifică activitate jurnalistică.
Primul său roman, Cafeneaua Pas-Parol a fost scris în 1983 dar a aparut abia dupa 1989, la fel şi primul său roman scris după plecarea in Franţa, Domnul K. eliberat (1987), a fost publicat abia în 2010.
O lucrare foarte bine primită de critică şi recompensată cu premiul Observatorului Cultural este romanul publicat în 2009, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor.
Piesele sale de teatru se joacă la nivel internaţional începând cu 1992, fiindu-i jucate numai în Franta peste 20 de piese, lucrările sale fiind jucate pe scene din peste 30 de ţări de pe toate continentele, din Romania şi până în Iran sau Brazilia.
Matei Vişniec devine astfel, după Eugene Ionesco, al doilea dramaturg român ce reuşeşte să se impună în lumea teatrului francez.
Dintre premiile obţinute de-a lungul a peste 40 ani de activitate, amintim:
În România: Premiul UNITER (1991), Premiul de Dramaturgie al Academiei Române (1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cea mai bună carte de poezie (volumul Înţeleptul la ora de ceai) – 1984
În Franţa: Premiul Juriului la Festivalul «Les Journées d’Auteurs» pentru piesa Caii la fereastră (1991), Premiul European acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa.
Cu toate că Matei Vişniec este unul dintre cei mai – daca nu cel mai – jucaţi autori pe scenele autohtone, programul marilor teatre bucureştene din stagiunea 2013/2014 nu include niciun titlu din creaţia sa, cel puţin nu în perioada imediat următoare, conform Mediafax.
Matei Vişniec se joacă în schimb la Teatrul Naţional din Cluj (Spectatorul condamnat la moarte, regizor Răzvan Muresan) sau la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani (Caii la fereastră, regizor Petru Vutcărău).
Citeşte aici o colecţie de articole publicate de Matei Vişniec în paginile România Liberă în perioada 2006-2007.
1962: Oana Pellea, actriţă româncă
1963: Octavian Teodorescu, compozitor
DECESE CELEBRE
1678: Jeronimo Lobo, misionar portughez
1763: Louis Racine, poet francez
1820: Regele George III al Marii Britanii
1963: Robert Frost, poet american
2006: Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii şi director al Operei Române 1938)
