Inchipuiti-va niste figuri rustice si analfabete, inminunate de un concert de vioara, intr-o China maoista in timpul reeducarii culturale din anii saptezeci ai secolului trecut: asa incepe microromanul lui Dai Sijie, Balzac si Micuta Croitoreasa chineza (traducere de Daniela Boriceanu, cartea fiind publicata de Editura Polirom, acum cativa ani). Doi adolescenti provenind din familii de intelectuali sunt trimisi spre a fi reeducati intr-un sat pierdut, numit Muntele Fenixului Ceresc, locuit de analfabeti. Cei doi sunt niste creiere tinere care au refuzat tacit brainwashing-ul: nu izbutisera sa citeasca prea multe carti la viata lor, dar reusisera sa nu isi lase gandirea contaminata de comunisti. Dupa miracolul concertului de vioara, al doilea element inedit este ceasul desteptator, intr-un spatiu unde taranii se calauzesc dupa soare. Cum acestia nu inteleg nimic din masinaria cu pricina, rebelii adolescenti modifica orele ceasului, dupa pofta si dorinta lor de odihna (ei fiind caratori de excremente, plugari si mineri), pana cand sirul exact temporal este ratacit, incurcat. Personajele au fiecare un har: unul (Luo) este un mag-povestitor care il farmeca inclusiv pe primarul satului, celalalt (naratorul) este un muzician, vioara fiind limba sa, efemera, insa, intrucat ambii adolescenti vor deveni seherezade improvizate ale satului retardat (si ale unor sate invecinate), fiind trimisi inclusiv la oras spre a viziona filme, pe care mai apoi sa le relateze public, sub forma de spectacol narativ. Un singur aliat pe viata si pe moarte isi fac: se imprietenesc cu o croitoreasa rustica, relativ alfabetizata si empatica la anti-Establishmentul lor, care deprinde gustul povestilor. Ritualul narativ al personajelor depinde de descoperirea in geamantanul dosit al unui alt fiu de intelectual sortit reeducarii (Ochelaristul) a unei mici biblioteci de literatura straina. Acesta este momentul in care Luo isi aduce aminte ca o matusa ii citise candva dintr-o carte numita Don Quijote. si, de aici, microromanul lui Dai Sijie devine cu totul altceva. Treptat, cartile din geamantanul ascuns devin surse de supravietuire (paine, apa, aer), iar cititorii lor clandestini, niste devoratori: primul devorat fiind Balzac. Unul dintre cititori copiaza textul cartii pe pielea cojocului sau, celalalt o seduce pe croitoreasa rustica, povestindu-l pe Balzac in asa fel incat sa o determine si pe ea sa il citeasca.
Microromanul lui Dai Sijie ar trebui predat la liceu, ca mostra in fata elevilor despre capacitatea de mantuire a cititului, atunci cand bibliotecile si cartile sunt interzise (dar nu numai atunci). Balzac si Micuta Croitoreasa chineza este o carte stranie despre functia charismatica a cartilor; este un text despre rafinament si brutalitate, despre aristocratie spirituala si primitivitate, despre contraste si opozitii (in acest sens a se vedea si scena de vrajitorie samanica in scop exorcizator, in care femeile-saman sunt dotate cu arcuri si sageti magice). Dupa ce geamantanul cu carti interzise este furat de personajele noastre, posesoare fericite ale micii biblioteci, microromanul lui Sijie devine un mic manual de hermeneutica a lecturii, pe marginea lui Balzac, Flaubert, Romain Rolland si alti autori francezi, dar si rusi, englezi etc. Cartile interzise sunt pur si simplu mangaiate si iubite, nu doar citite: dar ceremoniile de lectura sunt depasite de ceremoniile narative. Cea mai frumoasa scena a cartii este aceea in care naratorul este provocat sa ii istoriseasca unui croitor, vreme de noua nopti (!), deprinzand toate cutumele epice, Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas! Hermeneutica povestirii inseamna, astfel, precizie, ghem narativ concentrat logic, dar si cochetarie stilistica, fantezie etc. Cea asupra careia au efect formator rafinat ritualurile narative este, insa, mai cu seama micuta croitoreasa. Microromanul lui Dai Sijie este si o cartulie minunata despre dragoste in vremuri de restriste, cu puseuri de pasionalitate si delicatete. Dar mai ales este o carte despre cum textele si povestile pot salva, mitui, alina, inminuna, metamorfoza.
Mica biblioteca de carti interzise va fi incendiata in cele din urma de catre chiar degustatorii ei patimasi (iar scena este la fel de sfasietoare precum incendierea bibliotecii din Alexandria – dar mai exista si alte bibiloteci arse, in literatura universala!), in timp ce personajele din tomuri sunt carbonizate printr-o alchimie silita. Luo, cititorul si povestitorul predilect, arde, de fapt, o femeie, tocmai croitoreasa, atunci cand incendiaza cartile, acestea fiind substitutul ei, trupul si mintea ei. Pygmalion o arde pe Galateea, creatorul a fost infrant si parasit de creatia lui. Este ceva pirandellian aici: creatia care se independentizeaza de demiurgul sau, pentru ca a ajuns la o constiinta de sine in care nu mai are nevoie de un demiurg. Livrescul a avut efect de reeducare balzaciana asupra micii croitorese! Lovitura de teatru din final rotunjeste si implineste microromanul lui Dai Sijie. Drept care aviz cititorilor: cartile pervertesc!
Citatul pentru care am optat din aceasta carte este urmatorul: "Tatal meu spunea mereu, inainte de a fi intemnitat, ca nu-i poti invata pe altii sa danseze. Avea dreptate: la fel e si cu salturile mortale sau cu alcatuirea poemelor – trebuie sa le descoperi singur." Dixit.
