La prima vedere, vanatoarea, asa cum e descrisa in "Legea Protectiei Fondului Cinegetic si a Vanatorii", poate starni fiori:
"actiunea de pandire, cautare, starnire, haituire sau orice alta activitate avand ca finalitate capturarea vanatului ori uciderea acestuia,
desfasurate asupra exemplarelor din speciile prevazute in anexele nr. 1 si nr. 2, aflate in stare de libertate pe fondurile de vanatoare". Dar, pentru inviorarea celor mai slabi de inima, articolul 3 al acestei legi precizeaza: "Exercitarea vanatorii se face in scopul asigurarii echilibrului ecologic, ameliorarii calitatii populatiilor faunei de interes cinegetic, cercetarii stiintifice, didactic sau recreativ-sportiv".
In anul 2002, cel mai vechi om modern (Homo sapiens sapiens) ramas in Europa a fost descoperit in Pestera cu Oase, in Romania, langa Anina. Specialistii l-au botezat Ion. Ramasitele sale, adica maxilarul inferior, sunt datate ca avand aproxima-tiv 42.000 de ani. Cu cateva sute de mii de ani inaintea lui Ion, stramosii sai intrebuintau deja arme de piatra si incepusera sa le perfectioneze pe cele de os. Pe atunci, economia era "pradalnica". Vanatoarea, realizata in colectiv, era principala sursa de hrana. In pleistocenul inferior, au aparut primele unelte de vanatoare si cules, rudimentare, din aschii si bolovani de rau, cu o muchie taioasa pentru cioplit, taiat si razuit, atribuite "Culturii de Prund", din Sud-Vestul Europei pana in Sud-Vestul Africii. Uneltele au evoluat spre "toporasele de mana", in forma samburelui de migdala, lucrate prin lovituri pe ambele fete. In paleoliticul mijlociu, omul de Neanderthal isi confectionase arme de silex pentru impuns si taiat, folosite si ca varfuri de lance la vanat s.a. Atunci s-a ajuns si la o diviziune naturala a muncii, vanatul fiind practicat de barbati, iar culesul – de femei. In paleoliticul superior, adica pe vremea lui Ion din Anina, homo sapiens producea cutite, strapungatoare, razuitoare si dalti lucrate prin aschiere, avand amandoua marginile ascutite, si realiza o sumedenie de varfuri de silex pentru sulite de aruncat ori pentru sagetile lansate cu propulsorul. Atunci a aparut si prelucrarea osului, fildesului si cornului, pentru sulite, harpoane, ace de cusut etc. Tot in paleoliticul superior se vana si cu ajutorul arcului, dupa cum atesta descoperirile in Europa.
Natura, vanatoare si magie
De pe atunci femeilor le placea sa se gateasca si se pare ca detineau o pozitie deosebita in societate, dupa cum sugereaza descoperirea unor figurine antropomorfe si a unor inhumari cu ocru rosu, precum si a unor morminte cu podoabe ce au apartinut unor femei. Inca din paleoliticul mijlociu exista dovezi privind grija fata de morti, prin depuneri de ofrande alaturi de cel inmormantat, ca unelte de piatra, dinti de ren sau de cerb, coarne de capra de munte. Trupul era presarat cu ocru rosu. Cei vii aveau deja darul de a percepe realitatea in culori, reproducerea artistica a activitatii productive, a oamenilor primitivi. Au ramas din acele vremuri reprezentari fantastice despre om si realitatea inconjuratoare, prin magie si totemuri. In paleoliticul superior, se remarca pictura si gravura rupestra, de unde Romania a mostenit imaginea superbului cal pictat in pestera de la Cuciulati. Sunt redate figuri de mamifere in miscare – ca ursul, bizonul, calul, cerbul, tapul de munte – combinate cu motive geometrice. Mai rar apar figuri umane sau pasari, iar plante deloc. Se pare ca arta paleoliticului superior avea o functie preponderent magica. Omul preistoric credea ca animalele erau inzestrate cu puteri suprafiresti, motiv pentru care se alcatuise un intreg ritual pentru vanator, care cerea voie, fie zeilor, fie chiar animalului vizat, sa ucida pentru a putea supravietui, instituind si primele jertfe, de obicei oferind o parte din vanat, indeosebi teasta si oase, acestea putand duce la (re)nasterea unei vieti noi. Datina de a cere iertare Cerului si animalelor vanate s-a pastrat la vanatorii romani pana in secolul XX.
Fiul lui Dumnezeu, la vanatoare
Desigur, de la Ion din Anina si pana in vremea dacilor, vanatoarea s-a perfectionat continuu. Cat despre bogatia vanatului, tara noastra este si acum in fruntea Europei. O capodopera privind vanatoarea in Antichitatea noastra este o falera de argint, descoperita la Surcea, judetul Covasna, aflata astazi la Muzeul National de Istorie a Romaniei. Falera cu pricina e lucrata in tehnica "au repoussee", are o forma ovala, iar pe ea se vede un calaret inarmat, inaintand spre dreapta. Pe cap are un coif, iar deasupra un soim. La picioarele calului este un caine.
Asadar, geto-dacii cunosteau vanatoarea cu soimi si cu caini, practicata in Evul Mediu si in epoca moderna numai de aristocrati, dupa ce terenurile de vanatoare din Europa au intrat in proprietatea nobililor. Dar calaretul de la Surcea era mai mult decat nobil, era fara indoiala Zeul Tanar, asa-zisul "Cavaler Trac". Ceea ce e mai frumos este ca scena de la Surcea s-a sublimat intr-un colind din judetul Ialomita, unde se pune la cale o intrecere intre calul si soimul voinicului, urmand ca invinsul sa fie mancat de ogar. Interesanta, intr-o varianta din satul Sarateni, acelasi judet, este calitatea divina a vanatorului, caruia ogarul i se adreseaza astfel: "Leroloi, / Stapane, stapane, / Drag stapan al meu, / Fiu lui Dumnezeu!" Cum se stie, nu numai grecii o numeau pe zeita vanatorii Artemis, ci si tracii, care i-au inaltat nenumarate monumente. O posibila mostenire, in mitofolclorul romanesc, a teonimului Artemis ar fi Hertina, zana vanatorii, inregistrata de la vanatorul Gheorghe Botocica, tot din satul Sarateni.
Traditii vanatoresti
Obiceiurile romanesti privind vanatoarea difera dupa tinuturi, chiar dupa sate. Vorba ceea: cate bordeie, atatea obiceie. De pilda, la Boboteaza, prin zona Galatiului, lunca Siretului si padurea Garboavele sunt pline de vanatori si pescari, care se feresc de intalnirea cu preotii, avand astfel noroc la vanat si la pescuit. Obiceiul e stravechi si provine de la credinta ca, daca un vanator sau un pescar e dat cu agheasma de preot, el nu va mai avea noroc la vanatoare ori la pescuit. E norocul animalelor, in acest caz, fiindca se crede ca agheasma alunga duhurile rele din ele. In alte parti se crede ca, dimpotriva, cine isi vara pusca in apa, la Boboteaza, cand preotul a facut agheasma, va avea mult noroc la vanat, cand va merge la vanatoare. Apoi, de Buna-Vestire, vanatorii merg la biserica si iau anafura. Fac o gaura intr-un pom sau spinteca coaja unui copac, ascund anafura in trunchi, inchid locul, dupa care tintesc pomul. Glontul va nimeri in anafura si va curge "sange", adica seva. Este semn ca, peste an, vanatorul va avea noroc la vanatoare. In Vestul Romaniei, in noaptea de Inviere, cand preotul rosteste intaia oara "Hristos a inviat", vanatorii soptesc "vanat prind", in credinta ca vor avea noroc la vanatoare peste an. Cel ce ia parte intaia oara la o vanatoare primeste "botezul", ce consta din trei lovituri cu un bat. Fiecare lovitura este insotita de cate o urare, un sfat, o dorinta etc. Un "nas" bun nu strica bucuria novicelui cu o bataie buna, ci il invata sa respecte traditiile vanatoresti, sa iubeasca si sa respecte vanatul. La inceputul vanatorii in ceata, unii "cersesc" cate un cartus de la alt vanator, ca "sa-i ia norocul".
Cei care stiu povestea scot alicele dintr-un cartus si-l umplu cu fulgi de gaina, il sertizeaza si "il servesc cald" celui ce vrea sa le ia norocul. Altii lasa cam un sfert de pulbere, daca e neagra e si mai si, pun gem sau magiun, iar la tragere rezultatul este dezastruos pentru cel pacalit; daca e in camp si nu are la indemana nuia, ca sa curete teava, ceilalti se sparg de ras, iar acela nu va mai cersi in toata viata lui, cel putin la acea grupa. Acestea sunt glume, dar exista si obiceiuri ce reamintesc ca vanatoarea este o pasiune nobila. Astfel, vanatorii poarta o crenguta sau o pana, la vanatoare, pe partea dreapta a palariei. Daca le moare un camarad, atunci poarta crenguta ori pana in stanga sau in spatele palariei. Cei care vaneaza cu caini, cand moare un caine, il ingroapa pe camp si trag cateva salve din arma de vanatoare. Altii, cand moare un vanator, ii pun in sicriu cateva cartuse si cateva din cele trebuincioase vanatorii. Sa nu uitam ca, din cea mai indepartata vechime, vanatorilor li se puneau in mormant arme si unelte de vanatoare.
Farmecul unei vanatori in Carpati
Am fost odata la o vanatoare in Muntii Carpati, la Poiana Marului, judetul Brasov. Satul este foarte frumos, cu casele si gospodarilile departate pe coclauri, fiind cel mai intins din Romania. Poiana Marului are o sumedenie de vanatori, care au si un muzeu al vanatorii, cu exponate deosebit de interesante. De la acesti vanatori si de la starostele lor, Gheorghe Lazaroiu, am preluat foarte multe informatii cu privire la mestesugul lor. De multe ori trebuie sa le explice profanilor ca vanatorii nu sunt niste asasini. Vanatorii argumenteaza ca padurea nu suporta prea multa fauna si ca, oricum, ursul, lupul, rasul si altii de teapa lor ucid vanatul ierbivor, mai ales puii. In acest sens, am asistat atunci la o discutie intre un tanar cetatean german, Christopher Promberger, musafir la Poiana Marului, stabilit in apropiere, la Zarnesti, pentru a ocroti lupii nostri, si starostele Gheorghe Lazaroiu.
Romanul sustinea ca lupii s-au inmultit considerabil si ca distrug nu numai vanatul dar ataca si gospodariile oamenilor. Neamtul le pusese catorva lupi emitatoare la gat si-i urmarea de departe. Multi vanatori, nu numai din Poiana Marului, ci si din alte sate, se declara impotriva ocrotirii exa-gerate a lupilor, exprimandu-si nedume-rirea ca, daca-i iubesc atat de mult, de ce nemtii nu importa lupi din Romania, dandu-le drumul in padurile lor. Alt animal fioros, si el ocrotit de lege, este rasul, care ucide mai ales caprioarele si le mananca ugerul si intestinul subtire.
Noroc ca femela rasului fata doar doi pui. Pana pe la al doilea razboi mondial doi jderi costau cat o pereche de boi. Capetele si blanurile lor le purtau cucoanele la gat. Astazi jderii nu mai au cautare. Vanatorul nu are voie sa impuste un iepure in culcus sau un animal cand bea apa. Caprioara plange cand moare. Selectia naturala o face lupul. si rasul il "ajuta" la aceasta selectie. Rasii sug sangele victimelor, distrugand animalele sanatoase. Nu se ating de caprioara ucisa de alt rapitor si abandonata. Pe ei nu-i ataca nici un alt animal.
Romania, tara cu cel mai mult vanat din Europa
Cel mai vechi vanator din pictura noastra medievala este cu siguranta Sfantul Gheorghe, in ipostaze aidoma cu cele ale "Cavalerului Trac". Legendele voievodale sunt si ele sub semnul vanatorii: Dragos-Voda, dupa ce intra in Moldova, vaneaza un zimbru sau un bour; Negru-Voda merge deseori la vanatoare; Ioan Corvin isi trage numele si stema nobiliara a familiei de la un corb vanat; toti voievozii si boierii romani mergeau la vanatoare, fiind privilegiati in acest sens. In literatura, cel mai cunoscut si mai reusit exemplu din veacul al XIX-lea este lucrarea lui Alexandru Odobescu, "Pseudo-cynegeticos sau Fals tratat de vanatoare". In secolul XX, vanatoarea era o mare pasiune a scriitorilor nostri, indeosebi a celor grupati in jurul revistei "Viata romaneasca" de la Iasi. Cel mai impatimit dintre ei a fost, fara indoiala, Mihail Sadoveanu, autor al mai multor capodopere avand ca subiect vanatoarea. Iata ce scria marele povestitor in "Tara de dincolo de negura (Povestiri de vanatoare)": "Cei care sunteti vanatori ori pescari n-aveti nevoie de indemnul meu ca sa iesiti in mijlocul naturii (…) si va indemn pe cei de la campie sa va suiti la munte, sa ascultati cerbul la inceputul toamnei, iar pe tovarasii vanatori din munte ii sfatuiesc sa incerce farmecul unei zile cu luntrea in singuratatile pruteturilor ori dunaritelor".
Astazi, Romania este tara cu cel mai bogat fond de vanatoare din Europa. De asemenea, e si tara cu cele mai multe medalii de aur la aproape toate expozitiile internationale la care a participat, din anul 1937 incoace. Detinem si in prezent patru recorduri mondiale, la capra neagra, blana de urs, blana de lup si craniu de pisica salbatica. Dar, dupa aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana, speciile protejate, ca ursul, lupul, rasul, pisica salbatica, vidra, nurca s.a., vor putea fi vanate doar cu acordul strict al organismelor europene, din pricina ca statul roman nu a negociat la timp derogarea, in acest sens, la capitolul "Mediu". Asadar, multa vreme de acum incolo, Romania va ramane cea mai bogata tara in vanat din Europa. Avem si noi o zestre frumoasa, vie, binecuvantata de Cer.
