Nu este vorba de singuratate cand n-avem prieteni, rude, cunostinte etc., ci de singuratatea din noi insine, dupa cum spune filosoful italian Giovanni Gentile (1875-1944): „Cand spunem impreuna cu Biblia "Vai celui singur" nu ar trebui sa ne referim la acela care nu e capabil sa stranga relatii sociale cu alti indivizi (…), ci la acela care nu stie sa stranga legaturi, sa se infrateasca, sa se unifice cu "prietenul" si cu "judecatorul" pe care-l gazduieste in sine”. (Din Antologie filosofica, Ed. Casa Scoalelor, Bucuresti, 1943).
Si ma gandeam… Am intalnit la intemeietori de religii, ca Buddha, la filosofi, la scriitori acest sfat: sa nu fim singuri in noi insine, ci sa avem inlauntrul nostru un prieten, un judecator cinstit al faptelor, al gandurilor noastre.
Negresit, filosoful are dreptate, citand aceste cuvinte din Biblie: „Vai celui singur”, adica vai celui ce este gol pe dinauntru, care nu poate sta de vorba cu sine, nu se poate sfatui cu el insusi, nu-si poate judeca faptele, gandurile sale.
E, in adevar, cumplit sa fii in acest fel singur, adica sa nu ai Eul tau cu care sa vorbesti, sa te sfatuiesti si sa te lasi pierdut in turma, in gloata zgomotoasa, vulgara, prosteasca a societatii.
Vai noua, celor ce suntem in acest fel singuri, adica fara Spirit, goi inlauntrul nostru, fara un prieten, un sfatuitor in noi insine!
