În timp ce Nicolae Ceauşescu se pregătea să semneze actul de demolare al unui număr impresionant de biserici, pe la începutul anilor ’80 ai veacului trecut, a apărut o rază de speranţă în privinţa sfintelor lăcaşuri: s-a propus Sinodului B.O.R. un plan de salvare a unora dintre acestea, prin translarea lor, retragerea în spatele unor blocuri sau alinierea cu cvartalurile în construcţie.
Unii credincioşi au socotit această idee ca fiind de inspiraţie divină. Reuşita acestui proiect legendar, cu care s-a întâmplat să fie de acord şi Ceauşescu, se datorează proiectatntului ing. Eugen Iordăchescu şi realizatorilor George Cristian Popa Mijea, Spiru Sterie, Anghel Ştefan şi altora, uniţi în gând şi în inimă prin voinţa tenace de a reuşi şi a convinge că imposibilul poate deveni posibil. Fără admirabilul aport al realizatorilor, multe dintre aceste biserici, monumente istorice şi de artă, s-ar fi pierdut pentru totdeauna. Unul dintre cei mai vrednici dintre ei a fost George Cristian Popa Mijea, născut la Craiova, la 26 ianuarie 1947, care moştenea îndelungi tradiţii patriotice şi religioase de la strămoşii săi ardeleni. Primele atestări documentare ale numelui de familie apar, în Ţara Făgăraşului, pe la sfârşitul veacului al XVII-lea, referindu-se la Alexiu Mija, bun gospodar şi paroh al comunităţii Toderiţa. În slujba neamului românesc, urmaşii acestui Alexiu, preoţi sau învăţători, au construit lăcaşuri de învăţământ, oferindu-le o şansă sătenilor din Toderiţa, ce au putut să-şi dea copiii la şcoală românească. Dar, datorită perseverenţei în a instrui copiii în limba română, unii dintre aceşti Popa Mijea au fost persecutaţi de autorităţile austro-ungare şi, ca mulţi alţi ardeleni, au pribegit în Ţara Românească. În 1877, Gheorghe Popa Mijea, înrolat în armata română, a participat la Războiul de Independenţă. El era bunicul lui George Cristian.
Fiul lui Gheorghe, actorul George Popa Mijea, tatăl lui George Cristian, a suportat regimul de detenţie în comunism, din pricina convingerilor lui religioase. Aşadar, George Cristian Popa Mijea era, prin tradiţia familiei, cel mai potrivit să se implice în translările monumentelor. Începutul a fost mutarea Schitului Maicilor în 1982. În 1985 s-au salvat biserica şi clopotniţa de la Arhivele Statului; în 1984 s-a translat Biserica Sf. Ilie din Rahova; au urmat: Bisericile Cuibul cu Barză, Capra, Sf. Ioan cel Nou şi statuia domniţei Bălaşa. Inginerul George Cristian Popa Mijea s-a stins din viaţă la 4 noiembrie 1996, fiind ultimul vlăstar al neamului Mijea. Măcar a apucat prăbuşirea comunismului! Fără contribuţia lui şi a colegilor lui,toţi oameni deosebiţi, Bucureştiul ar fi arătat şi mai sărac în monumente istorice decât este acum. Trebuie remarcat, cu multă tristeţe, că multe alte monumente, scăpate de Ceauşescu, au fost distruse după 1989.
