Roger Scruton este una din personalitatile cele mai originale ale vietii intelectuale britanice si nu numai. Nascut in 1944, este deopotriva filosof, publicist, scriitor, editor. A fost profesor de filosofie la colegiul Birkbeck din Londra si a tinut cursuri la numeroase universitati de prestigiu intre care Princeton, Stanford, Louvain, Ohio, Bordeaux, Cambridge. A fondat Grupul Conservator de Filosofie care in anii ’70-’80 a exercitat o puternica influenta asupra curentelor de opinie din lume. Deoarece a atras atentia asupra disidentilor din tarile comuniste a fost decorat de presedintele Havel. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este Vestul si Restul, globalizarea si amenintarea terorista, tradusa si in romaneste.
Sustineti ca gandirea conservatoare este o incercare locala de a rezolva probleme locale si ca nu poate fi transferata in Romania si nu poate oferi solutii la problemele Romaniei. In cazul acesta, de ce ar mai incerca cineva in Romania sa fie conservator? De ce as alege, ca roman sa fiu conservator si nu socialist, de exemplu?
Ceea ce am afirmat este ca forma britanica a conservatorismului nu poate fi transferata in Romania dar de aici nu rezulta ca nu exista anumite principii universale care pot fi transpuse in practica aici intr-o forma diferita decat in Marea Britanie si care pot fi foarte relevante pentru situatia dumneavoastra. Foarte multe din problemele prin care am trecut in Anglia si foarte multe din principiile politicii engleze moderne au relevanta pentru Romania. Nu spun ca este bine sa fii un conservator britanic in Romania, spun ca este bine sa fii conservator roman in Romania.
De ce?
Pentru ca exista o serie de probleme in lumea moderna la care conservatorii au un raspuns iar socialistii nu. Una dintre acestea este dezintegrarea comunitatilor sub impactul politicilor sociale si al legilor privind drepturile omului. Conservatorii cred ca mai importante decat indidvizii sunt comunitatile si de aceea trebuie sa gasim modalitatile de a crea un stat in care oamenii sa profeseze din nou responsabilitatea individuala atat in vietile personale cat si in relatiile dintre ei. Ma refer la micile afaceri, la micile organizatii caritabile, la scolile private si tot ceea ce presupune reconstructia comunitatilor de jos in sus si cred ca acest lucru este relevant pentru Romania de astazi.
Ati afirmat in conferinta pe care ati sustinut-o ca a venit timpul pentru a infrunta stanga, dar adevarul este ca la Bucuresti avem o coalitie stanga-dreapta. Or, asta este departe de a fi o confruntare. Care sunt riscurile pe care le ridica un asemenea aranjament politic?
Cred ca trebuie sa distingem intre ideologia politica si practica politica. Confruntarea trebuie sa aiba loc la nivel ideologic chiar daca in practica s-ar putea sa fie necesar la un moment dat un guvern de uniune. S-a intamplat si in Marea Britanie, cand regele a chemat partidele si le-a spus: "Incetati cu certurile! Situatia este prea grava pentru a continua in felul acesta" si rezultatul a fost un guvern de uniune nationala in care Partidul Conservator si Partidul Laburist erau reprezentate in mod egal. La urma urmei, oamenii sunt in esenta fiinte sociale si, daca pot, incearca sa isi rezolve conflictele prin negocieri si sa obtina acorduri. Acesta ar trebui sa fie cazul si in raporturile dintre stanga si dreapta. In mod evident, cu cat cele doua negociaza mai mult, cu atat cresc sansele sa se formeze un compromis pe care ambele parti sa il accepte. Dar cand una din parti refuza sa negocieze sau capituleaza, atunci compromisul este imposibil si exact asta se intampla in prezent.
V-ati declarat impotriva masurilor luate de guvernele din toata lumea privind salvarea companiilor falimentare si impotriva diverselor "pachete de stimulare" a economiei pe temeiul ca in felul acesta se rupe legatura dintre actiuni si consecinte lor si ca in felul acesta societatea se "demoralizeaza". Explicati-mi, va rog, acest proces de "demoralizare prin salvare de catre stat".
Inteleg prin "demoralizare" situatia in care responsabilitatea individuala s-a evaporat. Situatia in care oamenii nu isi mai asuma responsabilitatea pentru actiunile lor si nu se mai considera vinovati pentru nimic si nu fac decat sa isi insuseasca tot ce pot. si asta este o situatie pe care o putem produce foarte usor atunci cand le luam oamenilor posibilitatea de a se salva ei insisi din proprie initiativa. Este genul de situatie care apare in Gulag sau in lagarele de concentrare si care poate aparea si in economie cand oamenii sunt mentinuti in pozitii despre care se stie ca sunt inutile. Acest lucru s-a intamplat, de exemplu, sub regimul comunist cand existau fabrici care nu produceau nimic si cand oamenii nu puteau sa opteze pentru altceva si nu erau rasplatiti intr-un fel decent. Nu vreau sa sustin ca acelasi lucru se intampla cu salvarea industriilor falimentare pentru ca ar fi o pozitie extremista, dar daca acest obicei de a investi in industrii falimentare se perpetueaza, reusesti, este adevarat, sa mentii aceste industrii in viata dar, ceea ce este mai important, mentii captiv capitalul uman si exact de acest capital uman avem nevoie pentru a elibera economia si a o lua de la capat.
Sa luam de exemplu industria auto americana in care sunt angajati doua milioane de oameni educati, incredibil de priceputi sa faca lucruri cu mainile si cu mintile lor. Daca industria auto americana este falimentara ar trebui sa-i lasam pe acesti oameni sa faca altceva nou, ceva care va relansa economia.
Credeti, asadar, ca guvernul britanic a gresit atunci cand a decis sa salveze Royal Bank of Scotland sau guvernul francez a gresit cand a decis sa salveze Renault?
Da, au gresit. Exista diferite feluri de a pompa bani in economie. Poti, desigur, sa o faci pe termen scurt si sa impui conditii similar, bunaoara, cu ceea ce face FMI. Salveaza o economie sub conditia sa fie adoptate masurile care fac posibila renasterea acesteia. Daca guvernul francez le-ar spune celor de la Renault: "Uitati banii, va salvam, dar cu conditia ca treptat sa abandonati aceasta industrie si sa incepeti ceva nou si iata cum trebuie s-o faceti!", ar fi fost cu totul altceva.
Nu asistam asadar la sfarsitul capitalismului?
Cred ca aceasta idee ca am asista la sfarsitul capitalismului este complet lipsita de sens. Nu exista alternativa la capitalism si prin urmare a vorbi despre sfarsitul capitalismului e echivalent cu a vorbi despre sfarsitul lumii.
Pe masura ce criza se adanceste, cresc si riscurile miscarilor sociale. Cu toate acestea, ramaneti un adversar al statului asistential. Credeti ca exista o alternativa la statul asistential, in special in Europa?
Cred ca efectul statului asistential a fost subminarea institutiei naturale a caritatii fata de persoanele aflate in dificultate. Pentru ca statul si-a asumat asistarea celor nevoiasi, nimeni nu mai daruieste, aparand in acest fel o clasa defavorizata permanenta care nu are nici un fel de mijloace de subzistenta. Nu poti continua la nesfarsit sa mentii o clasa de oameni care se afla in intregime in afara normelor sociale. Avem nevoie de o reforma a statului asistential, de un fel de privatizare partiala in care functiile statului asistential sunt preluate treptat de comunitati, de institutii caritabile, de genul de aranjamente de munca pe care le-a initiat administratia Clinton in America. E vorba de initiative care sa ne aduca modalitati mai creative de ne ingriji de problemele sociale si asta este ce mi-ar placea sa vad.
Va declarati un sustinator al statului-natiune si un eurosceptic. In Romania multi dintre cei care se considera de centru-dreapta sunt eurofili convinsi si probabil ca ar acuza ideile pe care le exprimati de nationalism. Sunteti un nationalist?
Nu vad nicio problema cu nationalismul daca este autentic si civilizat. Este vorba de exemplu de nationalismul care face parte din literatura dumneavoastra sau din rapsodiile lui Enescu. Ce este rau in aceste lucruri, in reinvierea folclorului vechi, de exemplu? Bineinteles ca nu ma refer la un nationalism ce felul celui pe care Hitler a vrut sa-l impuna germanilor.
Cred insa ca este important sa avem sentimentul ca politicienii trebuie sa dea socoteala natiunii. Ei nu pot fi raspunzatori in fata birocratilor de la Bruxelles. Pot negocia cu birocratii de la Bruxelles, aceasta este o alta problema, dar daca oamenii nu au sentimentul ca politicenii sunt responsabili in fata natiunii atunci isi pierd increderea in acestia si incepem sa credem ca Europa este ceva strain de noi. Aceasta alienare a populatiei este un pericol foarte grav pe care il contine procesul european. De fiecare data cand au fost intrebati, oamenii din Europa au demonstrat ca nu doresc un sistem federal ci ca doresc un grup de state-natiune unite intr-o asociatie libera. Mesajele trebuie sa vina de la politicieni, desigur, dar politicienii nu vor da aceste mesaje daca nu stiu ca populatia doreste ca ei sa faca acest lucru. De aceea, cred ca procesul trebuie sa inceapa chiar de aici prin dezbaterea a ceea ce este important pentru romani, de exemplu. si ca mesajul ar trebui sa fie: "Desigur ca dorim sa facem parte din civilizatia occidentala si sa beneficiem de pe urma structurilor de cooperare europeana, dar nu dorim sa renuntam la suveranitate si la identitatea nationala". si este in regula pentru ca si alte tari precum Cehia sau Polonia impartasesc aceleasi sentimente. Poate ca ar trebui sa spuneti "Uitati, noi in Estul Europei nu vrem sa fim tratati ca natiuni de mana a doua doar pentru ca am avut experienta teribila a comunismului. Vrem sa ne jucam in intregime rolul de natiuni europene si pentru asta este necesara schimbarea institutiilor europene".
Trebuie sa admiteti ca in prezent conservatorismul nu este in cea mai buna forma si nu este una din doctrinele cele mai populare. Ati descris aceasta situatie drept "ironica" si ati afirmat ca ironia reprezinta radacina din care creste gandirea conservatoare. Care sunt radacinile ironice ale conservatorismului?
Este vorba de o anumita detasare. Conservatorii privesc lucrurile din exterior. Conservatorul face un pas inapoi pentru a se indeparta de tensiunile si conflictele actuale pentru se intreba ce anume dorim. Ce anume dorim sa pastram si ce anume dorim sa schimbam si ce anume ne defineste? Trebuie sa avem o atitudine detasata si ironica fata de lumea contemporana, altfel am arata sentimentali si ridicoli.
