S-au implinit in aceasta luna 125 de ani de la nasterea lui Traian Lalescu, eminent matematician, spirit care imediat dupa faurirea Romaniei Mari s-a remarcat prin sete de cunoastere si autentic patriotism. Banatean, avand mandria originii sale, Traian Lalescu a manifestat o reala deschidere europeana, aceasta intr-o perioada cand Romania avea nevoie de o buna asezare in lumea importantelor prefaceri ce au urmat Marelui Razboi.
Mai tanar cu zece ani decat alti savanti ca Iorga sau Paulescu, dar de o varsta cu Parvan, Traian Lalescu apartine valului de personalitati care aduceau cu sine atat recunoasterea unor individualitati de exceptie cat si, in ansamblu, afirmarea spiritului viu romanesc. El este considerat unul dintre cei mai importanti matematicieni ai timpului sau si ai secolului XX, contributiile sale la capitolul ecuatiilor integrale fiind de prima marime intr-un context european deschis unor asemenea performante intelectuale. Sa nu uitam insa ca Traian Lalescu a fost si inginer, absolvent , sef de promotie al Scolii Nationale de Poduri si Sosele inainte de primul razboi mondial – iar aceasta intr-un fel i-a conferit si anumite insusiri de ordin practic, fiind un artist al matematicilor dar in acelasi timp, asa cum au observat diferiti istorici ai stiintei, putand sa faca legatura dintre acest domeniu al abstractiunilor imaculate si campul matema-ticilor aplicate.
Cariera lui Traian Lalescu este tipica unui savant devotat, pentru care viata daruita ideilor este mai importanta decat viata personala. Poate si sfarsitul sau prematur ilustreaza tema sacrificiului. Spuneam ca este de seama cu Vasile Parvan ( nascuti amandoi in 1882 ), un alt mare jertfit pe altarul cunoasterii. Acelasi lucru este valabil si pentru Traian Lalescu. A fost cand era foarte tanar profesor de gimnaziu la Giurgiu, putea cu alte cuvinte sa ramana acolo bucurandu-se de o viata tihnita patriarhala, intr-o Romanie care stia sa nu se grabeasca si sa nu arda in sens destrutiv etapele. Totusi, urma razboiul. Cu toate acestea, nu s-a multumit cu ce avea si nici nu putea sa-l multumeasca un asemenea gen de viata. Ca dovada debuteaza in invatamantul superior ca asistent de lucrari grafice la Scoala de Poduri si Sosele pe care o absolvise si unde avusese profesori ca David Emmanuel, Ermil Pangratti, Gh Titeica. Aeasta se intampla chiar pe 1 iunie 1909. Indeplineste aceasta functie pana in 15 mai 1910. Chiar in acasta perioada incepe sa faca primele insemnari la lucrarea ce avea sa-l faca celebru. Este vorba de Note asupra ecuatiilor integrale pe care o trimite Academiei de stiinte din Paris. In 1908 isi sustine teza de doctorat la Sorbona, referitoare la ecuatiile integrale, teza intitulata Asupra ecuatiei lui Volterra, Vitto Volterra, matematicianul inventator al ecuatiilor integrale care, impresionat de observatiile continute in lucrarea lui Lalescu, le le va introduce in cartea sa de lectii asupra ecuatiilor integale si integro-diferentiale. De altmineri, tot el mai tarziu avea sa recunoasca deschis ca de atunci incolo orice discutie privitoare la ecuatiile integrale nu se va putea desfasura fara a aminti de contributia romanului Lalescu.
Intre 1910 si 1913 este conferentiar de algebra superioara la Universitatea din Bucuresti. Se transfera de la Giurgiu in Bucuresti si lucreaza ca profesor la gimnaziile Sincai si Cantemir de unde va demisona din functia pe care o avea de profesor secundar. Cariera in invatamantul superior il solicita la maximum. Devine profesor titular de geometrie analitica tot la Scoala de Poduri si Sosele in locul lui Spiru Haret. In aceeasi perioada este si asistent la catedra de geometrie descriptiva, avandu-l ca sef pe fostul sau dascal Ermil Pangratti. Intre 1913 si 1916 activitatea sa se diversifica, dovada a curiozitatii sale stiintifice care refuza sub orice chip plafonarea.
Ajunge astfel profesor agregat la catedra de algebra superioara si teoria numerelor la Universitatea din Bucuresti. Este scutit de serviciul militar din cauza sanatatii precare, lucru vazut mai tarziu in moartea sa prematura. Dupa razboi, insufletit de valul de patriotism care-i cuprinsese pe mai toti tinerii notri studiosi, activeaza la Paris in cadrul unei misiuni diplomatice si participa la redactarea ziarului La Roumanie, devotat cauzei nationale. Scrie o monografie despre Banat. In 1919 obtine diploma de inginer electrician ca urmare a absolvirii Scolii superioare de electricitate de la Paris, cursuri tinute de renumitul Paul Janet. Ne putem intreba de ce avea nevoie de asemenea studii. Fireste, este vorba de aceeasi dorinta insatiabila de cunoastere care se manifesta fara oprelisti. Asemenea oameni nu-si cruta fiinta muritoare si actioneaza dezinteresat proband vitalitetea spiritului. In 1920 organizeaza Scoala politehnica de la Timisoara al carei director va fi pana in septembrie 1921. In acelasi an apare primul numar al revistei matematice din Timisoara. Pe de alta parte tine cursuri la Bucuresti depsre ecuatiile integrale, calculul vectorial si tensorial, ecuatiile lui Maxwell, teoria gravitatiei. Profilul lui este din ce in ce mai complex si din cate se poate vedea vocatia sa reala este aceea a unui enciclopedist. Pornise astfel la drum ca simplu profesor de gimnaziu si inginer ca sa ajunga spre sfarsitul scurtei sale vieti un savant care a depasit limitele simplei specializari. A murit in 1929 pe 15 iunie la Bucuresti in urma unei duble pneumonii contractate in toamna lui 1927 careia nu i-au venit de hac tratamentele de la Nisa si Paris. Atatea i-au fost zilele dar viata unui om devotat cunoasterii nu se masoara in zile, luni, ani. Aprecierile facute asupra carierei sale vin de pe multe meridiane si ele nu fac decat sa confirme valoarea savantului roman care a strabatut o epoca agitata din istoria noastra, dar si o epoca a marilor sperante, idealuri si a unui formidabil entuziam de neinteles acum pentru multi dintre noi. In 1957 Grigore Moisil il omagia cand se implineau 75 de ani de la nasterea savantului. Aservite sumbrului timp al RPR , find obligat sa citeze din stiinta sovietica, observatiile altui mare matematician au scos de fapt in evidenta perfectul racord a lui Traian Lalescu la matematicile europene, acel omagiu fiind o modalitate subtila de a contesta regimul politic de atunci.
