Atacul de la Munchen, din seara de vineri, se produce într-un oraș care fusese deja marcat, acum 44 de ani, de un grav incident terorist. Evenimentul rămas în istorie sub numele de „Masacrul de la Munchen” s-a produs în timpul Olimpiadei de Vară din anul 1972.
În dimineața zilei de 5 septembrie 1972, la ora 4,30, opt membri ai grupării teroriste Septembrie Negru, îmbrăcați în treninguri negre și purtând cu ei sacoșe pline cu arme au intrat în clădirea unde era cazată delegația sportivilor din Israel. Teroriștii au intrat escaladând gardul.
Toți membrii delegațiilor Uruguayului și a Hong Kong-ului, care erau găzduite și ele în aceeași clădire cu israelienii, au fost eliberați nevătămați de către teroriști. În schimb, sportivii din Israel au fost reținuți ca ostatici.
Teroriștii au revendicat eliberarea și acces liber în Egipt a 234 de cetățeni, mai ales palestinieni, deținuți în închisori israeliene, precum și a doi teroriști germani aflați în închisoare în Germania.
Israelul a răspuns că nu va negocia cu teroriștii. Se spune că, la acel moment, cancelarul Willy Brandt și ministrul de interne Hans-Dietrich Genscher ar fi refuzat o ofertă a Israelului de a trimite un grup de agenți speciali în Germania. Oficial, Germania susține că o asemenea ofertă din partea Israelului nu a existat.
Șeful poliției din München și ministrul de interne al landului Bavaria au fost negociatorii principali în timpul crizei. Magdi Gohary și Mohammad Khadif, ambii sfătuitori egipteni ai Ligii Arabe și A.D. Touny, un membru egiptean al Comitetului Olimpic Internațional, au încercat și ei să îi convingă pe teroriști să îi elibereze pe ostateci, dar aceștia au refuzat.
Un grup de polițiști de frontieră germani îmbrăcați în treninguri și înarmați cu puști-mitraliere au fost trimiși la Satul olimpic, dar erau insuficient pregătiți pentru un astfel de caz. Când teroriștii i-au văzut, au amenințat că vor ucide ostatecii dacă polițiștii nu se retrag, așa că polițiștii au părăsit Satul olimpic.
În timpul crizei, negociatorii au cerut să vorbească direct cu ostatecii, ca să se convingă că mai erau în viață. Antrenorul de scrimă Andre Spitzer (care vorbea germana fluent) și Kehar Shorr, un membru mai în vârstă al delegației israeliene, au fost duși la un geam de la etajul doi timp de câteva minute cu negociatorii în timp ce teroriștii îi ținteau cu armele. Când Spitzer a încercat să răspundă la o întrebare, un terorist l-a lovit cu patul puștii și l-a retras de la geam.
Cancelarul Genscher și Walter Tröger, primarul Satului olimpic, au fost lăsați să intre timp de câteva minute în camera cu ostateci, unde au vorbit cu ei. Au observat că unii dintre ostateci fuseseră maltratați de teroriști, iar David Berger fusese împușcat în umăr.
La ora 6 PM, teroriștii au cerut să fie lăsați să plece cu ostatecii în Egipt. La ora 10:10 PM, un autobuz a transportat grupul spre două elicoptere care urma să îi ducă la baza NATO de la Fürstenfeldbruck.
Germanii îi convinseseră pe teroriști că Fürstenfeldbruck ar fi o soluție mai bună decât aeroportul Riem de lângă Munchen, unde teroriștii ceruseră inițial să fie duși. Motivul germanilor era că plănuiau să îi atace pe teroriști la Fürstenfeldbruck. Fusereră aleși cinci țintași de elită care erau sportivi la trasul la țintă în timpul sfârșiturilor de săptămână. [6]Unul dintre ei a zis în timpul unei investigații germane ulterioare că el nu se considera țintaș de elită.[7]
Un Boeing 727 a fost plasat pe pista de decolare, având alături cinci sau șase polițiști deghizați în membri ai echipajului.
Planul era ca cei doi teroriști să fi imobilizați în interiorul avionului, iar țintașii de elită să îi împuște pe restul teroriștilor lângă elicoptere.
Genscher și Tröger spuseseră că nu văzuseră decât 4-5 teroriști când vizitaseră ostatecii în cameră. Cu ocazia transferului ostatecilor din autobuz spre elicoptere, autoritățile germane și-au dat seama că de fapt aveau de a face cu 8 teroriști.
Elicopterele au aterizat cu puțin după ora 10:30 PM la Fürstenfeldbruck. Patru teroriști i-au ținut pe piloții elicopterelor ostatici, în timp ce alți doi, Issa și Tony, s-au dus în avion să-l inspecteze. Văzând că avionul este gol și crezând că fuseseră prinși într-o cursă, au început să fugă înapoi înspre elicoptere. Unul dintre țintași a încercat să îl împuște pe Issa, dar, deoarece era întuneric, l-a împușcat din greșeală pe Tony în picior. Atunci a fost dat ordin și celorlați țintași să deschidă focul. Doi dintre teroriștii care îi păzeau pe piloții de elicoptere au fost uciși, iar un polițist german, Anton Fliegerbauer, care se afla în turnul de control, a fost și el împușcat în schimbul de focuri. Piloții de elicoptere au fugit, dar ostatecii care erau legați în elicoptere nu au avut nici o șansă. Unii dintre ei încercaseră să își desfacă legăturile cu dinții.
Germanii, care nu pregătiseră transportoare autoblindate pentru operațiune, au cerut să vină asfel de vehicule la aeroport, dar din cauza ambuteiajului acestea au ajuns la aeroport doar spre mijlocul nopții. Când teroriștii le-au văzut au început să îi împuște pe ostatetici.
Issa a fugit pe pista de decolare trăgând în polițiști, care l-au omorât. Khalid Jawad a încercat să fugă dar a fost omorât și el.
Trei teroriști care au supraviețuit stăteau culcați la pământ, doi făcându-se că sunt morți, și au fost arestați. Tony a reușit să fugă, dar a fost găsit cu ajutorul câinilor de poliție după 40 de minute și a murit într-un schimb de focuri cu poliția.
Competițiile au fost suspendate și pe datat de 6 septembrie s-a ținut o pomenire la care au participat 80.000 de spectatori și 3.000 de atleți.
Willy Daume, președintele comitetului organizatoric german, a dorit să oprească Jocurile, dar Avery Brundage, președintele Comitetului Olimpic Internațional, a ținut să fie continuate.
Pe 6 septembrie, după o reuniune de comemorare a victimelor, ceilalți membri ai delegației israeliene s-au întors acasă. Sportivii din delegația egipteană s-au întors și ei acasă pe 7 septembrie, spunând că le e frică de vreo răzbunare.
Golda Meir, prim-ministrul Israelului, a apelat la celelalte țări să condamne actele criminale care au fost comise. Regele Hussein al Iordaniei a fost singurul lider arab care a criticat public masacrul, declarând că a fost „o crimă barbară împotriva civilizației comisă de niște minți bolnave”.
Bilanțul evenimentului terorist din 1972 a fost moartea a 11 membri ai delegației israeliene și a unui polițist german. Cinci dintre cei opt teroriști, membri ai grupării Septembrie Negru, au fost la rândul lor uciși de polițiști germani, într-o încercare eșuată de a-i elibera pe ostatecii israelieni.
Pe data de 29 octombrie, un avion al companiei aeriene germane Lufthansa a fost deturnat, teroriștii cerând eliberarea celor trei teroriști palestinieni arestați în Germania. Doi dintre ei, Safady și the Al-Gasheys, au fost eliberați imediat și au fost primiți ca niște eroi în Libia.
Drept represalii, la data de 9 aprilie 1973, Mossadul și militari din armata Israelului au declanșat operațiunea „Primăvara tinereții”. Israelienii s-au infiltat în Beirut (capitala statului vecin, Liban) și au ucis trei lideri palestinieni. De asemenea, ei au distrus cu explozive sediul și o fabrică de explozibil ale organizației palestiniene al-Fatah.
