7.8 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismTentative de reformare a clasei politice

Tentative de reformare a clasei politice

Romania a avut un start deosebit de dificil in postcomunism, cu peste o mie de victime inocente, asasinate de teroristi care trageau „din toate pozitiile”, cu mineriade salbatice, descalificante pentru imaginea noastra in lume, pentru care Ion Iliescu va raspunde in fata Istoriei, si o incercare jalnica de a se permanentiza un criptocomunism insidios de catre cohorta avida de putere a „emanatilor”, nomenclaturisti PCR, grupati in jurul unui fost secretar al CC, cu „fata umana”, ales ulterior de trei ori Presedinte al tarii. Existau toate semnalele asupra intentiilor iliesciene atunci cand acesta numea ministri ca gen. Militaru, Chitac, Stanculescu, pe activistii Alexandru Barladeanu si Dan Martian, sau cand impunea ca sef al SIE un fost general de Securitate implicat intr-un rasunator spionaj anti-NATO, pentru a nu reaminti Tratatul politic inegal semnat cu muribunda URSS, in 1991.
O reforma a clasei politice romanesti este deci mai mult decat necesara in prezent, iar ea nu trebuie sa se limiteze la restructurarea Parlamentului sau doar la masuri administrative. Cum sa respecte alegatorul roman o clasa politica intesata cu nulitati si arivisti, cand fosti ministri sau alti inalti functionari au acumulat, din salarii (!?), averi considerabile, vile elegante, ferme prospere, terenuri, masini scumpe, colectii de arta, bijuterii si conturi in banci, mai ales straine? „Justitia” cu care se mandrea Rodica Stanoiu, incremenita in neputinta si complicitate, nu pare a fi dispusa sa cedeze exceptionalei doamne Monica Macovei, un adevarat Don Quijote incoruptibil in fata Procuraturii Generale, CSM si a altor structuri controlate de PSD. Cat despre parlamentari, asa cum ii vedem la TV, imaginea publica este de profunda consternare: absenti de la lucrarile Camerelor sau batand apa in piua, ignoranti, adesea vulgari, total ineficienti in contact cu Parlamentul European sau cu straini, limbile internationale fiindu-le insurmontabile, dar bantuind totusi lumea in lung si lat dupa criterii proprii, in tari turistice sau de care nu a auzit nimeni, cu diurne generoase. Iata de ce este stringenta o reforma a clasei politice la noi, care nu trebuie sa se limiteze la restrangerea numarului de parlamentari intr-un Legislativ unicameral, la regandirea Legii electorale, a Justitiei. Sunt voci care clameaza necesitatea intineririi clasei politice, a profesionalizarii sale la standarde occidentale si inlocuirea vechilor activisti din structurile in care se cramponeaza fara rusine, dupa exemplul presedintilor celor doua Camere, fericiti ca blocheaza Parlamentul cu abilitarea unor birocrati desavarsiti. Acest proces de asanare morala si politica nu poate fi accesibil fara revigorarea Justitiei, care sa aduca in instante pe marii corupti, pe cei imbogatiti prin abuz de putere, pe toti escrocii protejati complice de fosta guvernare.
O reforma de fatada a clasei politice, prin cosmetizari administrative, este nu numai inutila ci si daunatoare pentru ceea ce a mai ramas din increderea sau credulitatea alegatorului.
Intinerirea clasei politice, de acord, dar nu cu tineri ca Victor Ponta, Cozmin Gusa sau Codrut Seres. Pentru selectionarea noilor oameni politici de care are nevoie Romania, societatea civila va trebui sa impuna partidelor alte criterii valorice si morale decat cele care au prevalat in ultimii 15 ani.
Tineri politicieni, dar nu arivisti, aroganti, „lichele” sau „prostanaci”.

Cele mai citite

Câți parlamentari are România și cum se stabilește numărul acestora

Parlamentul României este compus din 465 de membri: 329 de deputați și 136 de senatori, reprezentând cetățenii în cadrul celor două camere legislative. Acest...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Luis Suarez își continuă aventura la Inter Miami! Contract prelungit pentru sezonul viitor

Luis Suarez, atacantul uruguayan în vârstă de 37 de ani, și-a prelungit contractul cu Inter Miami, rămânând în lotul echipei pentru sezonul 2024 al...
Ultima oră
Pe aceeași temă