Statul-fantomă creat de Alcibiade Diamandi în Balcani a funcţionat sub umbrela Italiei fasciste.
Un aromân expulzat pentru spionaj din Grecia, de către guvernul lui Metaxas, în timpul primului război mondial, a reuşit să îşi creeze propriul stat în Peninsula Balcanică. Primul ordin de exilare din Grecia, în primăvara anului 1940, a fost emis pe numele lui Alcibiade Diamandi. Însă exilul lui Alcibiade Diamandi nu a durat prea mult. În 1940, trupele italiene au invadat Grecia. Alcibiade Diamandi s-a prezentat la generalul italian Alfredo Guizzoni, cel care conducea armata italiană. „Diamandi a primit pe loc rangul de comandor şi a devenit translator la Statul Major al generalului italian”, arată un martor al evenimentelor. Astfel el avea acces la cele mai secrete documente. Însă grecii au reuşit, în primă fază, să respingă armata italiană. „În anul 1941, în primăvară, Wehrmacht-ul german a intervenit în sprijinul italienilor, iar Grecia a fost ocupată. Practic, ea a fost împărţită în trei zone, controlate de Germania, Bulgaria şi Italia”, spune istoricul Leonard Horvath. În partea italiană, Alcibiade Diamandi a primit o nouă misiune. Printre aromâni, cu sprijinul fasciştilor din Italia şi cu cel al legionarilor din România, el a creat o organizaţie politică, Partidul Comunităţii Cuţovlahilor, care avea, după modelul partidelor de extremă dreapta, şi o organizaţie paramilitară, Legiunea romană. Aceasta, în opinia lui Diamandi, ar fi trebuit să fie continuatoarea tradiţiilor Legiunii a V-a Macedonica din Imperiul Roman, o unitate militară de elită, care fusese dislocată în Antichitate, din Balcani la Potaissa, oraşul Turda din judeţul Cluj de azi.
Alcibiade Diamandi s-ar fi reîntâlnit cu vechiul său prieten, ducele Benito Mussolini, presupune istoricul clujean Ionuţ Ţene, specialist în istoria Mişcării Legionare. Mussolini i-ar fi oferit lui Diamandi postul de guvernator al regiunii locuite de aromâni în nordul Greciei şi în sudul Iugoslaviei, controlată de Italia, „pentru că era încântat să îşi atragă sprijinul unei populaţii de origine latină în Grecia ocupată”, după cum spune Ovidiu Pecican. Mussolini, cu grandoarea sa cunoscută, l-a ridicat pe Diamandi la rangul nobiliar de principe şi a creat un stat-marionetă al aromânilor, pe care l-a botezat Principatul Pindului şi Meglenului. Steagul noului stat era bazat pe culorile drapelului italian, roşu şi verde, afirmă profesorul George Murnu, din Bucureşti, într-o postare publicată pe i nternet. Principatul Pindului sau, în grafia dialectului aromân, Printshipatu di la Pind, era un stat eminamente fascist. „Dincolo de coloratura fascistă a statului, dorinţa aromânilor de a avea statul lor, liber de orice stăpânire străină, a fost una legitimă. La fel de legitimă ca şi cea a oricărui popor din Balcani. Desigur, şi Italia a fost interesată să speculeze prietenia unei populaţii latine din Balcani. Şi asta cu atât mai mult cu cât aromânii şi-au dovedit vocaţia de a crea state şi în Evul Mediu. Ceea ce numim Cel de-al doilea ţarat bulgar sau Ţaratul româno-bulgar a fost o creaţie politică a aromânilor, a dinastiei Asăneştilor, un stat care s-a bulgarizat doar mult mai târziu”, a spus istoricul Ovidiu Pecican.
Proiect de unire cu România
Însă Alcibiade Diamandi nu a dus o politică antisemită, ca alte state fasciste, ci una antigrecească. Printre primele măsuri pe care le-a luat a fost să schimbe denumirea tuturor localităţilor. În locul numelor greceşti, el a introdus nume aromâneşti şi italieneşti. Astfel, localitatea sa natală, Samarina, a devenit Santa Maria. Alcibiade Diamandi era preocupat să reglementeze soarta principatului său. Drept urmare, el s-a dus în România, unde, la Sinaia, s-a întâlnit cu mareşalul Ion Antonescu, conducătorul Guvernului român de atunci, şi cu ministrul de Externe, Mihai Antonescu, potrivit lui Ionuţ Ţene. Alcibiade Diamandi le-a propus celor doi un pact. Principatul Pindului urma să intre sub suzeranitatea Coroanei Române, în calitate de „stat liber asociat”. Biserica Ortodoxă Aromânească urma să intre sub tutela Patriarhiei Ortodoxe din Bucureşti şi să fie guvernată de un mitropolit, care urma să aibă o largă autonomie. Diamandi, în calitate de principe, urma să devină membru de drept al Consiliului de Coroană al României. Familia Diamandi urma să aibă conducerea ereditară a Principatului Pind. Însă totul a picat, după ce Ion Antonescu a aflat că superspionul român negocia la două capete şi că formulase propuneri similare şi Italiei. Drept urmare, el i-a trimis lui Mussolini dovezile care arătau că Alcibiade Diamandi era în slujba serviciilor secrete române.
Răsplata: temniţa
Spionul-principe a fost nevoit să abdice în 1942 şi să se întoarcă în România. Aici, el a plătit cu viaţa participarea la acest episod. Pe data de 21 februarie 1948, el a fost arestat de noile auto-
rităţi comuniste, tocmai pentru rolul jucat în Principatul Pindului.
Câteva luni mai târziu, Alcidiabe Diamandi s-a stins în beciurile Ministerului de Interne. El este venerat ca unul dintre cei mai mari luptători pentru libertatea naţio-nală a aromânilor. Comunitatea vlahilor balcanici a realizat numeroase videoclipuri în cinstea lui Diamandi, pe care le-a reunit pe un adevărat „canal tv online” pe portalul You Tube.
Succesorii: un regent aromân şi un voievod ungur
Însă statul aromânilor şi-a continuat existenţa o perioadă scurtă. Fostul prim-ministru al principelui Alcibiade Diamandi, avocatul Nicola Matushi, a fost numit regent. Ulterior, şi Nicola Matushi a fugit în România, în anul 1943. Şi el a fost arestat de comunişti şi condamnat la 20 de ani de temniţă. Fostul regent al Pindului a fost eliberat din închisoare în anul 1964, după ce petrecuse ani buni în lagărele din Insula Mare a Brăilei. Nicola Matushi s-a întors în Grecia.
După mai mult de un deceniu de procese, el a fost reabilitat, la insistenţele premierului de atunci al Greciei, Georgios Papandreu. A murit în anul 1981 la Atena. Principatul din Pind a continuat să existe şi după plecarea regentului Nicola Matushi. Spre sfârşitul anului 1942, Benito Mussolini a oferit tronul Pindului, cu titlul de voievod, contelui maghiar Gyula Cseszneky, baron de Milvany, prieten cu principele italian Aimone din Savoia.
Acesta era descendentul unei familii de aromâni stabilite în Ungaria, probabil, înrudite cu mitropolitul Sibiului, Andrei Şaguna. Contele ungur a fost încoronat voievod sub numele de Iuliu I. Nu a călcat niciodată pe teritoriul Pindului, care a fost condus de lideri ai aromânilor în numele său. Voievodul Iuliu I şi-a legat soarta de cea a lui Aimone di Savoia, care, la rândul său, a fost încoronat la dorinţa lui Mussolini, drept rege al Croaţiei, cu numele de Tomislav II, potrivit Almanahului Gotha, care ţine evidenţa celor mai importante familii nobiliare din lume. Nici regele Tomislav II nu a condus efectiv Croaţia. După cel de-al doilea război mondial, regele Tomislav II şi voievodul Iuliu I s-au refugiat în Argentina. Apoi, voievodul Iuliu I s-a stabilit în Brazilia, unde a murit în anul 1956. Ceilalţi conducători locali ai Principatului Pindului au avut o soartă mult mai tristă. Mulţi au fost executaţi de partizanii greci, iar apoi cadavrele lor au fost purtate prin toate satele aromânilor, pentru ca aceştia să nu se mai răscoale vreodată.
