Finalul de an aduce parca de fiece data o mai mare viteza a curgerii timpului. Se-mbulzesc, nefiresc, o groaza de prostii avand care mai de care pretentia la statutul de prioritate. Ne omoram timpul propriu cu nenumarate pregatiri terestre. In loc sa dau intaietate unei binemeritate pauze in care sa meditez la cele de peste an, de peste viata, ma las tarat de curentii unor timpi improprii.
Personal simt uneori nevoia unor drastice simplificari. Ma stradui sa renunt la tot ceea ce se poate renunta, pentru a nu ma mai lasa tarat de curent. Este o altfel de incercare de a inota cu forte proaspete intr-un timp constient asumat. si gasesc, slava Domnului, numeroase tentatii zilnice pe care sa le inlatur: invitatii la conferinte, simpozioane, seminarii, lansari de carte, puzderie de intalniri formale sau doar informale, invitatii de a scrie in diverse locuri, etc. Mai grele sunt simplificarile atunci cand este vorba despre viata privata. Ar trebui sa nu mai citesc tampenii prin carti ori reviste. Ar trebui sa-nchid televizorul sau sa ma uit numai la cateva emisiuni si n-o fac. Ar trebui sa nu mai navighez in nestire pe internet, sa nu mai parcurg, fie si in viteza, nenumarate site-uri, blog-uri, etc. Este complicat. Uite-asa, ajung la nevointa…
Sacrificiile constau in primul rand in buna asezare fata de timpul propriu. A alege dintre nenumaratele variante de timpi improprii acel timp care iti apartine: timpul care te defineste cu adevarat. In limba romana nu exista din pacate un echivalent al expresiilor "take your time", ori "prenez votre temps"… Poate de aceea suntem atat de haotici si ne risipim nepermis de mult. Reasezarea aceasta poate deveni de-a dreptul un act spiritual. Daca stai si surprinzi in tine insuti propriul tau timp, te vei reaseza, pe rand, fata de timpul carnii si al sentimentelor, fata de timpul gandurilor chiar, ajungand candva, cine stie, la strafulgerari ale Timpului sacru.
Sa ne pastram insa la pasii de-nceput, de aceea il voi parafraza pe Michel Foucault care spunea ca una din functiile ganditorului in cetate este aceea "de a pune limite surplusului de putere, supraproductiei de putere": eu consider ca un rol nu mai putin important al intelectualului de astazi este acela de a pune limite surplusului de timp, supraproductiei de timpi improprii. Ma refer la excesul de timp inadecvat, revenind astfel la timpul propriu ca o etapa intermediara catre Timpul sacru. Evident, timpul propriu (real si nu inchipuit) este o poarta spre timpul comuniunii intru Hristos.
Deocamdata sa inlaturam surplusul de timp inadecvat asa cum un sculptor inlatura piatra ce prisoseste pentru a scoate la lumina statuia. Pulsand mereu ca o inima, statuia timpului propriu, ne asteapta pe fiecare in parte – merita sa-i acordam o farama de atentie macar acum la trecerea dintre ani!
