Unul dintre cei mai populari sfinti ai crestinilor ortodocsi si catolici este Sfantul Nicolae, patron spiritual in Rusia, Olanda, Grecia, Sicilia, provincia Lorraine din Franta, si in multe orase din Germania, Austria, Elvetia, Italia si Belgia. Gratie multor miracole savarsite atat in timpul vietii cat si dupa plecarea la cele vesnice, el este supranumit si Taumaturgul, adica Facatorul de Minuni.
Data nasterii sale este necunoscuta, si nu sunt cunoscute amanunte din viata sa. Totusi, se considera data mortii sale la 6 Decembrie, anul ramanand necunoscut.
Traditia Bisericii spune ca Nicolae s-a nascut intr-o familie bogata, in Asia Minor, la Parara. La moartea parintilor sai, el a devenit preot si s-a lepadat de toata averea lui, daruind-o saracilor si plecand in pelerinaj. La intoarcerea acasa, poporul l-a intampinat si l-a ales arhiepiscop de Myra.
In veacul al X-lea, tarul Vladimir al Rusiei a calatorit la Constantinopole si, auzind povestirile minunate despre Sfantul Nicolae, a hotarat sa-l faca ocrotitor spiritual al Rusiei.
Moastele Sfantului Nicolae au fost furate in anul 1087 din Myra, de catre negustorii italieni, si duse la Bari, unde la 22 iunie 1197 au fost adapostite intr-o manastire inaltata in cinstea sa. Moastele se afla acolo si in prezent. Dintre multele legende al caror erou este, cea mai populara e cea a fiicelor unui nobil care isi pierduse averea. Se spune ca atunci cand fata cea mare a nobilului scapatat a ajuns la vremea maritisului, Nicolae, ajuns deja arhiereu, a lasat noaptea, la usa casei nobilului un saculet cu aur. Povestea s-a repetat intocmai si cand i-a venit vremea maritisului celei de-a doua fete. Cand a fost sa se marite si cea de-a treia fata, nobilul a stat de veghe sa afle cine-i cel ce le-a facut atata bine fetelor lui. In noaptea cu pricina, nobilul l-a vazut pe arhiereu cum a lasat saculetul cu aur. Se spune ca Sfantul Nicolae s-a urcat pe acoperis si a dat drumul saculetului prin hornul casei, intr-un ciorap pus la uscat; de acolo vine obiceiul agatarii ciorapilor aproape de o vatra, in noaptea din ajunul sarbatorii sfantului. Cand tatal fetelor a vazut una ca asta, Nicolae l-a rugat sa pastreze taina, dar bineinteles ca nu a putut fi pastrata. De atunci, oricine primea un dar pe neasteptate ii multumea lui Nicolae pentru el. Cei trei saculeti cu aur daruiti fetelor nobilului au devenit semnul Sfantului Nicolae, sub forma a trei bile de aur. Alte cunoscute minuni savarsite de Sfantul Nicolae sunt invierea a trei copii ucisi de un hangiu, salvarea de la naufragiu a unor corabii si multe altele. Atat Biserica Ortodoxa cat si cea Catolica il serbeaza pe Sfantul Nicolae in ziua de 6 Decembrie.
De-a lungul veacurilor Sfantul Nicolae a devenit unul dintre cei mai populari sfinti, intru pomenirea si sarbatorirea lui fiind ridicate mii de biserici; cateva sute sunt doar in Anglia. Chipul lui a fost zugravit mai mult decat al oricarui sfant, cu exceptia chipului Sfintei Fecioare Maria.
Vechiul nume romanesc al sfantului este San-Nicoara. Astazi i se spune Sfantul Nicolae si Mos Nicolae. In traditiile noastre populare se spune ca Nicolae este al doilea sfant facut de Dumnezeu si sta alaturi de Tatal Ceresc. San-Nicoara are o misiune foarte importanta, anume aceea de a veghea poarta cerului dinspre Apus, pe unde incearca Soarele sa se strecoare in tinuturile de Miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura. Este si iscoada lui Dumnezeu pe langa drac. In noaptea de Anul Nou, Dumnezeu si cu Sfantul Nicolae stau la masa, aratandu-se lumii in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori.
Ziua de San-Nicoara se numeste si Craciunul Copiilor si se tine impotriva a tot felul de boli si a loviturilor. La acest sfant se roaga fetele mari ca sa le dea noroc la maritis. Sarbatorii i se mai spune si Craciunul Copiilor, fiindca Mos Nicolae este patronul lor si le aduce daruri, daca au fost cuminti, pe care le pune noaptea in incaltamintea acestora. Daca nu au fost cuminti, atunci le aduce o nuielusa pe care parintii le-o arata din cand in cand odraslelor, cand se intrec cu nazbatiile.
San-Nicoara este si patron al caselor, al soldatilor, al marinarilor, dar si al hotilor si talharilor! De ziua lui se roaga ostenii la el, caci se spune ca acest sfant sta calare pe tun.
O zicala din Muscel spune: "La Sfantul Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace".
Sfantul Nicolae este un mos cu barba alba si, cand si-o scutura, incepe a ninge zdravan. Daca vine zapada de ziua lui, atunci va fi iarna grea, care va tine pana la ziua Sfantului Ion Botezatorul. Cand vine San-Nicoara pe cal alb, iarna va fi scurta, iar daca vine pe cal negru, va fi lunga si grea. Altii spun ca, dimpotriva, daca vine pe cal alb, iarna va fi lunga, iar daca vine pe cal negru, va fi scurta.
Pe la Sfantul Nicolae, constelatiile Gainusa si Raritele asfintesc cu seara o data. Iarna incepe de la San-Nicoara si se termina de Alexii. Se spune: La San-Nicoara / Neaua coboara.
Ca si de Sfantul Andrei, in seara premergatoare sarbatorii se pun crengute de mar, cais, zarzar sau visin in vase cu apa, care vor inflori de Anul Nou. Se spune ca la San-Nicoara intra dracii in moara si dau cu morarii in apa ori dau drumul morilor. Pentru imblanzire se face sfestanie si praznic morilor. Tot in ziua de Sfantul Nicolae se strang flacaii intre 18 si 24 de ani ca sa faca pregatiri pentru sarbatorile care vin, incepand sa repete si colindele.