Scrisorile prinţului Vladimir Ghika adresate fratelui său din exil, Dimitrie, constituie o frescă tulburătoare a stalinismului din România.
Instalarea stalinismului în România este descrisă tulburător în nişte documente de familie care oferă o nouă perspectivă asupra acestui fenomen. De data aceasta este vorba de una dintre cele mai ilustre familii româneşti, cea a principilor Ghika. Această familie, care a dat domnitori ai Ţărilor Române, îi includea în epocă pe fraţii Vladimir şi Dimitrie. Dimitrie Ghika era fost ministru de Externe al României şi părăsise ţara împreună cu Regele Mihai I, după detronarea Majestăţii Sale de către comunişti. Prinţul Vladimir Ghika a avut posibilitatea să îşi urmeze fratele în exil, în Elveţia. El a rămas însă în ţară. Vladimir Ghika era preot celibatar şi a considerat că, dacă rămâne în ţară, va reuşi să îi servească pe credincioşii săi. Prinţul Ghika, născut ortodox, fusese hirotonit preot catolic, iar la acea vreme primise titlul de monsenior şi era singurul prelat din lume care avea dreptul de biritualism, adică avea dreptul să oficieze slujbe deopotrivă în rit bizantin şi în rit roman. Corespondenţa dintre Dimitrie şi Vladimir Ghika a fost purtată mai ales prin intermediul poştei diplomatice a Republicii Franceze şi în limba franceză. Ea a fost publicată într-o carte de excepţie, cu titlul „Fratelui meu din exil”, apărută la Editura Galaxia Gutenberg. Acelaşi titlu îl poartă un documentar realizat de jurnalista Anca Berlogea sub auspiciile Signis România. Iată câteva fragmente din această frescă a stalinismului din România.
Arestări nesfârşite
Pe data de 22 aprilie 1948, Vladimir Ghika îi scria fratelui său: „Ceea ce cărţile poştale nu-ţi pot transmite este starea de nedescris din ţară, mai ales din ultima lună şi jumătate, de când au început arestări nesfârşite. Nu există familie cunoscută fără cineva închis. Plecările clandestine formează o parte din efectiv; ele sunt stupide şi stupid realizate, spre cel mai mare prejudiciu al fugarilor şi al familiilor lor. Cealaltă parte se leagă de tot felul de denunţuri sau de relaţii cu «conspiratori» urmăriţi. Aceştia, fie imaginari, fie foarte prost organizaţi, fie de o uşurătate de pe urma căreia au de suferit mai ales ceilalţi, fie, în mod supărător reali, în jurul lui Horia Sima (n.r. – şeful Miş¬cării Legionare; era dezavuat de membrii familiei Ghika), care o dată în plus face nefericirea neamului. Fiindcă se vrea ca totul să fie pus în legătură cu acest Domn, am ajuns să trăim într-o alertă continuă, cu nesfârşite lovituri de teatru”.
O comedie infamă
Într-o altă scrisoare, din 6 octombrie 1948, Vladimir Ghika descrie succint o serie de evenimente. Mai întâi, încercarea comuniştilor de a-l evacua din nou. Apoi, ocuparea spitalului şi a complexului religios din Bucu¬reşti ridicat de Vladimir Ghika şi de surorile din Congregaţia Surorilor Sf. Vincent de Paul. Apoi, câteva rânduri despre interzicerea Bisericii Greco-Catolice: „Stau foarte confortabil aici, chiar prea; au vrut să mă gonească şi să mă arunce iar în stradă, chiar a doua zi după o mutare laborioasă, în care fiii mei spirituali au jucat, o dată în plus, un rol providenţial. Doar în dimineaţa asta a putut fi anulat ordinul de rechiziţionare. Saint Vincent (n.r. – spitalul care poar¬tă în prezent numele demnitarului comunist Parhon) este încă ocu¬pat, cu sigiliu pe toate camerele; surorile, îngrămădite la subsol, şi ieşirile păzite (una singură a fost, de altfel, păstrată, cea de la dispensar). Legaţia Franţei a putut, acum cu acte, să afirme proprietatea statului francez şi, din punct de vedere juridic, se poate spera la o soluţie, dar cum să îi faci să plece pe intruşi? (…) Suntem, pe toate planurile, în plină revoluţie. N-ai mai recunoaşte nimic, şi lucrurile se schimbă de la o săptămână la alta.
Ultima lovitură este infama comedie a Bisericii Unite, suprimată, dar, slavă Domnului, mai vie ca oricând, în persecuţie. Totul se naţionalizează în acest moment, de la micii comercianţi până la culte, trecând prin industrie, comerţ şi proprietăţi”. Pe 15 noiembrie 1948 urmează o nouă scrisoare, trimisă tot prin curier diplomatic: „Plecările clandestine sunt din ce în ce mai imposibile şi mai periculoase. Una dintre tentativele din zilele trecute nu a reuşit, iar persoana care a plecat s-a considerat fericită să se poată întoarce acasă pe ascuns, chiar mai clandestin decât la plecare. Cât despre Biserica Unită, persecuţia e în toi. Cei cinci episcopi sunt la închisoare: peste o mie de preoţi, la fel. Cele mai multe biserici din Ardeal au fost sigilate. La Bucureşti, părintele Chinezu (n.r. – viitorul episcop clandestin Tit Liviu Chinezu) a fost arestat, dar biserica nu este încă închisă. În general, oamenii rezistă; iar preoţi în civil celebrează Liturghia pe ascuns şi împart Sfintele Taine, ajutaţi de laici binevoitori”.
PERSONALITATE
O viaţă de sfânt
Vladimir Ghika s-a născut în ziua de 25 decembrie 1873, la Constantinopole, acolo unde tatăl său era reprezentant diplomatic al României. Vladimir Ghika a primit botezul în Biserica Ortodoxă. A studiat în Franţa, România şi Italia. În anul 1902 el a trecut la catolicism, însă a rămas profund ataşat de lumea culturală bizantină. În anul 1923, prinţul Ghika a fost hirotonit preot de către cardinalul Dubois şi a rămas în Franţa până în 1939. Între 1939 şi 1952, a fost preot în România. În anul 1952, Vladimir Ghika a fost arestat de Securitate, iar în 1954 s-a stins din viaţă în temniţă.
