La doua decenii de la Revolutia din Decembrie 1989, multi dintre compatriotii nostri sunt nemultumiti de starea lor, ingrijorati de criza politico- economica pe care o traversam, precum si de viitorul care pare nesigur sau chiar sumbru.
Putem spune ca, in general, moralul natiunii noastre este scazut si ca deocamdata nu sunt semne de ameliorare a acestuia. Este justificata aceasta depresie devenita cronica si care, pe zi ce trece, pare a se extinde? Care sunt cauzele depresiei? Exista solutii de ameliorare?
Iata trei intrebari tulburatoare, la care incercam sa raspundem in cele ce urmeaza.
Doua decenii de sperante neimplinite
In timpul si imediat dupa Revolutie, sperantele spre mai bine ale compatriotilor nostri au fost extraordinare. Poporul roman iesea dintr-o lunga perioada de mari suferinte: dupa dictaturile anilor 40, a urmat razboiul, apoi ocupatia sovietica si regimul comunist cu teroarea lui cumplita, sutele de mii de oameni in temnite si / sau ucisi din cauza convingerilor politice, saracia, izolarea de lumea civilizata, propaganda terifianta, invrajbirea si ura dintre oameni, inlaturarea valorilor, precum si persecutiile religioase. Dupa acest lung sir de suferinte, concetatenii nostri au sperat sincer ca Revolutia va schimba lucrurile in bine. Curand insa, incepand chiar din Ianuarie 1990, sperantele au inceput sa paleasca fiindca securistii si fostii activisti de partid s-au infiltrat cu viclenie in mai toate structurile politice si economice, formand treptat o noua clasa de privilegiati corupti, imorali si incompetenti care avea sa influenteze nefast evolutia tarii in anii care au urmat.
Guvernul FSN format prin lovitura de stat ce a urmat imediat dupa Revolutie si-a aratat curand adevarata fata, punand la cale diversiunea sangeroasa din Decembrie 1989, cu mai mult de 1.000 de victime, precum si cea interetnica din luna martie 1990 la Targu-Mures – menite sa distraga atentia populatiei de la acapararea puterii de catre neocomunisti. In primele luni ale anului 1990, partidele politice democratice reinfiintate, precum si societatea civila, au fost terorizate de oribile mineriade organizate de guvernanti la Bucuresti, cea mai cumplita fiind cea din 13 – 14 iunie, cu oameni ucisi si sute de schiloditi si / sau arestati. Alegerile din "duminica orbului" (20 Mai 1990), controlate de fostii securisti si militieni, au "legalizat" guvernarea Iliescu – Roman, care a demarat privatizarile frauduloase, ce au continuat ani de-a randul, imbogatind un pumn de profitori si contribuind la subminarea industriei nationale.
Guvernarea Iliescu nu a vrut sa profite de destramarea URSS si de proclamarea independentei "Republicii Moldova", ratand posibilitatea de realipire a Basarabiei la patria mama.
Curand, in randul FSN-istilor a aparut dihonia: aripa Iliescu ultraconservatoare a intreprins, cu ajutorul unei noi mineriade, debarcarea aripii Roman cu orientare mai europeana.
In anii 1991 – 1992, guvernul Vacaroiu, instalat in locul lui Petre Roman, a dus o politica externa duplicitara, sprijinind, de facto, guvernul criminalului de razboi de la Belgrad, Svobodan Milosevici, aflat in razboi cu coalitia NATO condusa de SUA. Pe plan intern, s-a continuat jaful economiei nationale si imbogatirea noilor nomenclaturisti si a complicilor acestora.
In conditiile extrem de dificile, de acaparare a parghiilor politice si economice de catre neo si criptocomunisti, opozitia democratica in frunte cu marele om politic Corneliu Coposu, a gasit puterea de a se organiza pentru a forma o alternativa de guvernare. La alegerile prezidentiale din 1992, Emil Constantinescu – reprezentantul Conventiei Democrate, confruntandu-se cu Ion Iliescu, o obtinut un scor onorabil (40% din sufragii), iar la alegerile din noiembrie 1996 l-a invins pe reprezentantul criptocomunistilor, devenind presedintele Romaniei.
Guvernarea Conventiei Democrate, condusa de PNTCD (1997 – 2000) nu a reusit sa aduca schimbari notabile in situatia social-economica a tarii, datorita, in mare masura, veritabilului sabotaj intreprins de partenerul de guvernare – Partidul Democrat condus de Petre Roman. In politica externa a tarii, s-au intreprins insa primele actiuni pentru aderarea la NATO si Uniunea Europeana.
La alegerile din anul 2000, Partidul Social Democrat a revenit la guvernare, cu Ion Iliescu din nou presedinte al tarii si Adrian Nastase – prim ministru. A urmat o perioada de agravare a crizei social-economice interne, cu generalizarea coruptiei la nivel inalt. Sub presiunea opiniei publice, guvernantii au continuat insa demersurile de integrare euroatlantica a tarii, Romania devenind membru NATO in anul 2002.
Castigand alegerile din toamna anului 2004, Traian Basescu a devenit presedinte al tarii, iar Alianta D.A. (Dreptate si Adevar) alcatuita din Partidul Democrat si Partidul National Liberal, a format guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu.
Din pacate, dupa un an de la guvernare, Alianta D.A. s-a destramat, iar liberalii, impreuna cu UDMR au ramas la putere ca guvern minoritar (20% din voturile parlamentarilor) sprijinita, de facto, de PSD. Din punct de vedere economic, a fost o perioada de crestere a PIB, dar si de mare risipa a banilor publici, pentru satisfacerea clientelei politice. La 1 ianuarie 2007, Romania a devenit membra cu drepturi depline a Uniunii Europene.
La alegerile parlamentare din toamna anului 2008, PDL a obtinut cel mai mare numar de parlamentari, dar fara a avea majoritatea absoluta. Pentru a putea forma guvernul, a fost necesara o alianta de conjunctura dintre PDL – partid de centru dreapta si PSD – partid de centru stanga (cu orientare criptocomunista), impreuna ele intrunind peste 70 la suta de voturi in parlament. Guvernul PDL – PSD, condus de Emil Boc, s-a dovedit a fi o facatura contra naturii care, de la inceput a functionat defectuos, in conditiile crizei economice internationale, care a cuprins si tara noastra. In luna septembrie 2009, guvernul Boc s-a destramat si apoi a fost demis prin motiune de cenzura – de noua majoritate, de tendinta criptocomunista, formata din PSD, PNL, UDMR si minoritatile nationale.
Criza politica sau razboi civil?
Anii de dupa Revolutie au fost caracterizati de o inversunata lupta intre structurile neo si criptocomuniste dornice sa-si conserve privilegiile si / sau sa dobandeasca altele si organizatiile orientate spre democratie reala si integrare euroatlantica.
Lupta politica, uneori apriga, are loc in toate tarile democratice, dar exista reguli scrise si nescrise care ingradesc folosirea mijloacelor considerate imorale, neloiale sau chiar criminale. La noi insa, sub aparenta respectarii unor astfel de reguli, mijloace de tipul celor notate mai sus sunt frecvent practicate de cei care participa la competitia politica.
Minciuna demagogica si populista este prezenta, in anumite limite, si in tari cu veche traditie democratica, dar in Romania, ea reprezinta regula si nu exceptia. Politicienii mint cu nerusinare si nimeni, niciodata nu-i sanctioneaza pentru minciunile lor. Ne aflam in trista situatie in care, nici putinele adevaruri spuse de unii politicieni nu mai sunt crezute de compatriotii nostri.
Romania a ajuns o tara a minciunii generalizate.
Despre coruptie se vorbeste mult si se realizeaza putin impotriva ei. Mostenita de la regimul comunist, dar si de la traditia seculara balcanica, coruptia a ajuns, alaturi de minciuna, un mod de existenta quasi generalizat in tara noastra. Cea mai grava forma de coruptie este cea la nivel inalt. Toti cei peste 400 de parlamentari, la care se adauga mii de inalti functionari de stat au 3-4-5 sau mai multe case superbe, tot atatea masini luxoase, terenuri agricole sau intravilan, colectii de arta, sertare intregi de bijuterii si sute de mii sau milioane de euro sau dolari in conturi bancare. Aceste averi au fost dobandite in anii de dupa Revolutie, fiindca, cum bine stim, inainte nimeni in Romania nu avea in proprietate asemenea bogatii.
Este evident ca noii imbogatiti si-au folosit functiile sau relatiile politice pentru a deveni miliardari, iar acest lucru dovedeste gravitatea si amploarea coruptiei la nivel inalt. Se poate spune ca in tara noastra a fi demnitar, politician sau inalt functionar de stat echivaleaza cu a fi corupt. Exceptiile, care desigur ca exista – dar putine – nu fac decat sa confirme regula.
Prezenta a numerosi fosti nomenclaturisti sau securisti in structurile parlamentare, guvernamentale sau ale administratiei locale, reprezinta o alta trista realitate. Ei sunt, de asemenea, prezenti in conducerea multor afaceri, in topul miliardarilor care figureaza in clasamentele FORBES. Nu e un secret pentru nimeni ca imensele fonduri secrete ale lui Ceausescu, ale securistilor si ale fostelor intreprinderi de comert exterior au fost acaparate imediat dupa Revolutie de mafia criptocomunista nou formata a miliardarilor de carton. Acestia au inhatat si cea mai mare parte a intreprinderilor industriale, distrugand aproape toata industria nationala, care daca ar fi avut o alta soarta, ar fi putut fi reconvertita la eficienta. Unii dintre fostii securisti s-au strecurat in structurile informative nou formate (SRI, DIE, DOI sI UN SFERT) sau au alcatuit structuri paralele neoficiale care practic actioneaza subversiv. Populatia simte ca este spionata, ca se asculta convorbirile telefonice, ca se violeaza corespondenta, ca exista microfoane in institutii, intreprinderi si locuinte particulare. Infioratorul sistem de spionaj al cetatenilor tarii, existent in timpul regimului comunist, a supravietuit, s-a diversificat, probabil ca s-a "perfectionat" cu tehnica moderna si actioneaza in continuare, dar nimeni nu stie din ordinul cui si impotriva cui. Utilizarea, in scopuri politice si / sau economice, a spionarii oamenilor si institutiilor este o sinistra realitate si e posibil ca acest mecanism sa fie folosit si pentru a furniza informatii catre servicii straine de spionaj, cum ar fi fostul KGB (sa ne reamintim de cazul spionilor bulgaro-ucraineni care actionau intr-o unitate militara si de care nimeni nu mai vorbeste nimic). Nu este exclus ca, in ciuda precautiilor existente, informatii secrete de stat sau secrete NATO sa ajunga, in acest fel, in tabara tarilor neprietene sau chiar in cea a terorismului international. Cu spaima pe care o induce amenintarea supravegherii permanente, oamenii continua sa se autocenzureze in vorbe si fapte, sa practice dublul limbaj si dubla gandire orwelliana. La moda, in tara noastra, sunt si alte "tehnici" orwelliene, cum ar fi rescrierea istoriei. Nu numai o data, unii politicieni fosti securisti notorii isi construiesc platforma de fosti disidenti, acuzand totodata pe cei care au fost opozanti anticomunisti si au fost crunt persecutati inainte de 1989, ca sunt "bolsevici" (ca in cazul eminentului lider al opozitiei anticomuniste, Corneliu Coposu).
Limbajul suburban si arogant al unor politicieni (cazul Vanghelie) impreuna cu loviturile sub centura aplicate adversarilor politici, fac din viata politica autohtona un adevarat viespar. Nu exista nici un fel de buna credinta, ca sa nu mai vorbim de onestitate sau fair play.
Cand presedintele Traian Basescu a facut curajosul gest de condamnare a comunismului in camerele reunite ale Parlamentului, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, impreuna cu o banda de complici, s-a dedat la un spectacol de penibila vulgaritate si violenta, in prezenta membrilor misiunilor diplomatice, a reprezentantilor presei straine si autohtone, precum si a unor distinsi reprezentanti ai vietii publice invitati la eveniment. Circul facut de Vadim si acolitii sai nu a fost oprit de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, care conducea sedinta, ci mai curand incurajat. Pentru a "sanctiona" acest gest al lui Traian Basescu, 322 de criptocomunisti din parlament au incercat o adevarata lovitura de stat, suspendandu-l pe presedinte. Reactia marii majoritati a electoratului, la referendumul care ar fi trebuit sa aprobe inlaturarea lui Basescu, a fost o dovada ca inamicii acestuia sunt dezaprobati de majoritatea romanilor. "Cei 322" n-au facut gestul de minima onoare de a demisiona, ci au ramas in continuare in fotoliile parlamentare ce le aduceau avantaje materiale.
Institutia demisiei de onoare nu se practica in Romania comunista si nici in cea post decembrista. Exceptie a facut Traian Basescu in 1993 cand a demisionat din functia de ministru al Transporturilor pentru a se pune la dispozitia justitiei in procesul flotei. Ion Iliescu, Adrian Nastase, Miki spaga, Mitrea, Traian Remes si multi altii cu dosare penale s-au agatat de protectia "colegilor" din Parlament si n-au demisionat.
Mijloacele de informare in masa, in perioada post-revolutionara, aproape integral sunt controlate de "mogulii" presei care au interese identice sau apropiate de structurile cripto si neocomuniste.
Daca ar fi sa judecam dupa evolutia PIB-ului pe cap de locuitor, in perioada 1990 – 2008, nivelul de trai al populatiei a crescut cu aproximativ 25%. Dar PIB-ul este un indicator care e departe de a reflecta corect evolutia nivelului de trai. In realitate, exista o clasa restransa de bogatasi, mai toti capatuiti prin rapt si coruptie, mai exista o categorie de mijloc reprezentand probabil 10-15 la suta din populatie iar majoritatea de peste 80 la suta din cetatenii tarii traieste in saracie, unii dintre ei in saracie extrema. Aceasta nefericita polarizare aminteste de situatia din tarile Americii Latine.
Cele aratate mai sus ne determina sa credem ca, in ultimii 20 de ani, in Romania, n-a fost vorba de o lupta politica normala intr-o democratie, ci de una care aminteste mai curand de un razboi civil, ce e drept, cu rare manifestari violente sau sangeroase (victimele din decembrie ’89, mineriadele, conflictul de la Targu Mures) dar cu permanenta, cumplita si josnica invrajbire intre actorii vietii social-politice din tara.
Contextul international al crizei politice din Romania
Fireste, ceea ce se intampla la noi, nu poate fi desprins din contextul international. O teorema din Teoria Jocurilor Strategice arata ca "intr-un univers cu mai multi competitori avand interese divergente, este inevitabila formarea a doua si numai doua coalitii antagonice". Asa a fost in primul razboi mondial, in al doilea, in timpul razboiului rece si dupa cum se poate observa acum, in perioada de dupa razboiul rece. Cele doua coalitii sunt evidente: de-o parte tarile lumii libere in frunte cu SUA, de cealalta parte, Rusia aliata, de facto, cu China si cu terorismul international.
Chiar si tarile care se proclama neutre balanseaza, cu sau fara voia lor, spre una dintre cele doua tabere. Romania nu poate face exceptie de la acest mecanism si intreaga turbulenta politica de dupa Revolutie este consecinta luptei care se da pentru pozitionarea tarii noastre in una din cele doua tabere. Evenimentele pe care le traim au o gravitate exceptionala, fiindca fortele ostile lumii libere s-au coalizat si sunt in ofensiva, profitand de o serie de circumstante, cum ar fi criza economica internationala, politica ezitanta a administratiei Obama sau dependenta tarilor Uniunii Europene de gazul rusesc. Iata de ce, rezultatul luptei politice de la noi reprezinta o miza fara precedent pentru viitorul tarii noastre. Lasam pe cititorii acestor randuri sa discearna singuri cum se configureaza actorii politici din Romania in lupta dintre cele doua mari tabere.
***
In incheiere, vom incerca sa dam raspunsuri succinte la cele trei intrebari formulate la inceputul prezentului articol. Depresia quasi generalizata pe care o traiesc compatriotii nostri este pe deplin justificata, fiind urmarea neimplinirii sperantelor de dupa Revolutia din 1989;
Cauzele depresiei deriva pe de-o parte din criza interna – urmare a conflictului reactivat dintre marile puteri, pe de alta parte, din lupta neimpacata dintre tabara criptocomunista si cea prooccidentala – anticomunista;
In ceea ce priveste solutiile pentru iesirea din impas, ele vor decurge din inlaturarea elementelor enumerate mai sus ale crizei. Nu numai guvernantii si clasa politica, ci intreaga natiune trebuie sa contribuie la asanarea spirituala, morala, politica, economica si culturala a tarii.
Mai presus de toate insa e necesara reinvierea constiintei nationale, a mandriei nationale, a solidaritatii intre oameni, care nu se pot realiza decat in spiritul credintei crestine. Ca toate aceste lucruri, se pot infaptui, o dovedesc sutele de mii de credinciosi care, in fiecare an, in luna octombrie, la Iasi, la Bucuresti si in alte locuri din tara, in procesiuni unice in Europa, s-au rugat lui Dumnezeu pentru mai binele tuturor.
Putem deveni o natiune in permanent pelerinaj spiritual, care sa ne solidarizeze pentru a invinge raul din jurul nostru. Si din noi.
