Faptul ca tara noastra se afla intr-o perioada de tranzitie este quasi–unanim acceptat de istorici, analisti, politicieni, de opinia publica romaneasca. Daca istoria anilor de dinainte de 1990 este cunoscuta, cel putin de o parte a compatriotilor nostri, nu ne este deloc clar incotro ne indreptam. Romanii doresc cu ardoare sa progresam pe drumul tarilor prospere din Occident dar, in contextul unei neasteptate si profunde crize economice, despre care nu stim cat va dura, evolutia Romaniei, ca de altfel a tuturor tarilor europene si ne-europene, devine un mare semn de intrebare.
Revolutia din 1848, moment in care Romania a facut primul mare pas spre modernitate, a adus la noi idei generoase si a deschis drum spre Unirea Principatelor de la 1859. Impotriva vointei celor trei mari imperii ce-si disputau hegemonia asupra Principatelor Romane, moldovenii si muntenii au reusit, prin propriile lor forte, sa infaptuiasca un act politic care a uimit intreaga Europa: alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al ambelor Principate. In anii domniei sale, Cuza a infaptuit o serie de importante acte institutionale care au contribuit la nasterea Romaniei moderne.
Cu sprijinul Imparatului Frantei Napoleon al III-lea, in anul 1866 este inscaunat Domnitor Carol de Hohenzolern. Sub lunga sa domnie (1866–1914) tara noastra isi dobandeste independenta in urma razboiului victorios impotriva Imperiului Otoman (1877–1878), devine Regat la 1883 si, facand progrese notabile in toate domeniile, isi incepe destinul de stat european. In anii 1916-1918, sub domnia Regelui Ferdinand I, Romania participa alaturi de Franta, Anglia, SUA si alte tari aliate, la primul razboi mondial, obtinand, in urma unor lupte crancene si a unor mari sacrificii umane, victoria care a dus la Reintregirea tarii.
Anii 1919–1939 reprezinta perioada cea mai prospera a Romaniei moderne, cu remarcabile realizari economice, culturale si sociale.
Evenimentele europene de dupa 1938 (anexarea de catre Germania hitlerista a nordului Cehoslovaciei, precum si a Austriei, invadarea Poloniei si declansarea celui de-al doilea razboi mondial) prefigureaza incheierea perioadei de liniste a Romaniei Mari. Intr-adevar, sub presiunea celor doua mari state totalitare europene – Germania nazista si Uniunea Sovietica – tarii noastre i se impune, in vara anului 1940, sa cedeze sovieticilor Basarabia si Bucovina de Nord, ungurilor – nordul Transilvaniei iar Bulgariei – Cadrilaterul.
Dupa abdicarea din septembrie, 1940, a Regelui Carol al II-lea, si preluarea puterii de catre Generalul Ion Antonescu, Romania, diminuata teritorial si umilita politic, isi orienteaza politica externa de partea Germaniei hitleriste. Intrand in razboi alaturi de nemti, impotriva URSS (Iunie 1941), la inceput pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei, tara noastra s-a vazut curand antrenata in razboi impotriva unei colosale coalitii condusa de Statele Unite ale Americii. Dupa trei ani de razboi, sute de mii de vieti curmate pe front si a unor cumplite distrugeri in tara, provocate de bombardamentele aeriene, Romania a fost silita sa incheie, in August, 1944, un umilitor armistitiu cu Aliatii.
Perioada 1944 – 1989, cea mai cumplita din istoria Romaniei moderne, este inca vie in memoria compatriotilor nostri mai varstnici. tara noastra a fost supusa unui veritabil genocid cu consecinte tragice asupra fiintei natiunii, asupra economiei, stiintei si culturii, mediului ambiant si moravurilor. Dictatura comunista, impusa cu forta tarii noastre de catre sovietici, a determinat de asemenea mutatii nefaste in mentalitatea oamenilor (dubla gandire orwelliana), inabusind cu brutalitate libertatile civice si cele religioase.
Revolutia din Decembrie 1989 a dus la inlaturarea dictatorului Ceausescu, fara schimbarea radicala a oamenilor care au sustinut regimul comunist. Membrii nomenclaturii de nivel 2 si 3 au deturnat scopul Revolutiei si au instalat un regim cu caracteristici mafiot – criptocomuniste care, cu unele modificari, este cel de astazi.
Perioada de tranzitie
Cei 20 de ani de dupa 1989 pot fi caracterizati succint astfel: o imensa frauda politico – economica si morala la nivel national, in care fostii nomenclaturisti de nivel mediu si/sau urmasii marilor nomenclaturisti au confiscat puterea.
Acaparand parghiile puterii politico – economice, noua clasa de profitori a preluat din Occident sloganuri de tip liberal, social – democrat sau popular, pe care le-a fluturat demagogic in fata electoratului, doar cu scopul de a obtine voturi. In practica, aceste idei au ramas in mare masura pe hartie, modul de functionare a institutiilor aparent democratice, fiind unul clientelar – mafiot.
Coruptia domina peisajul politic, economic si social la toate nivelurile, in cei 20 de ani de democratie "originala" nici un demnitar corupt nefiind condamnat, in timp ce unii raufacatori periculosi sunt eliberati din detentie pe motive "medicale" sau "umanitare". Inchisorile sunt insa pline cu delincventi marunti, lipsiti de "pilele" necesare unei eliberari abuzive. Justitia functioneaza aberant: comanda politica, coruptie, incompetenta.
In mod cu totul paradoxal, in conditiile unei situatii generale profund nefaste, tara noastra a facut totusi, in ultimii 20 de ani, unele progrese ce nu pot fi trecute cu vederea. In domeniul politicii externe, dupa balbaielile din anii presedintiei Iliescu, dupa 1997 cand a venit la putere Conventia Democratica, Romania s-a angajat ferm pe drumul politicii pro–occidentale. In 2004, Romania a devenit membra NATO iar in 2007 – membra a Uniunii Europene. Evenimente epocale pentru tara noastra, cele doua aderari au reprezentat ruperea – speram definitiva – de veritabila inrobire fata de Rusia ce ne-a adus genocidul comunist de care am amintit mai sus. Prezenta Romaniei in NATO si UE, pe langa consecinte privind securitatea nationala, a avut si efecte importante pe plan intern. Uniunea Europeana a impus Romaniei, inca de la aderare, conditii privind respectarea drepturilor omului, protectia mediului ambiant, perfectionarea justitiei, protectia copilului, legislatia economica etc., obligand guvernele tarii noastre sa actioneze mai responsabil. Severa monitorizare de catre UE a actionat ca o frana in fata incompetentei si coruptiei interne care insa, departe de a fi disparut, face inca ravagii. Nici facilitatile financiare oferite de Uniunea Europeana n-au fost de neglijat, dar din nefericire, din cauza birocratiei si incompetentei, n-am stiut sa profitam decat in mica parte de sutele de milioane de euro ce ne-ar fi putut reveni pentru dezvoltarea agriculturii, protectia mediului, imbunatatirea infrastructurii etc.
Tabloul perioadei de tranzitie ar putea fi rezumat astfel: cu tot balastul economic, politic, social si moral, specific unei tari de abia iesite din marasmul comunismului, Romania a reusit sa fie acceptata ca partener cu drepturi depline in NATO si UE, cu exceptionale avantaje pe plan international si cu perspective de imbunatatire reala a nivelului social – economic. Trebuie insa sa amintim ca Basarabia, parte a teritoriului national, rapita Romaniei de catre URSS in anul 1944 si devenita "Republica Moldova" a ratat posibilitatea unirii cu tara in 1991, din cauza infiltrarii organelor sale de conducere cu agenti ai Moscovei dar si datorita politicii netrebnice din acea perioada a Bucurestiului. Guvernata de comunisti, Republica Moldova traieste in saracie si teroare, fapt care umbreste evolutia europeana a Romaniei.
Criza economica
Semne ale crizei s-au observat in SUA inca din a doua parte a anului 2007, odata cu dereglarea activitatilor din sectorul imobiliar – totul datorita asa numitelor produse bancare "toxice". Treptat, fenomenele de criza s-au agravat si, la sfarsitul anului 2008, au cuprins practic intreg sistemul bancar din Statele Unite. Giganticul sistem a fost zguduit din temelii si, dupa instalarea la Casa Alba in Ianuarie 2009, a presedintelui Barak Obama, Guvernul Federal a intervenit cu uriasa suma de 700 de miliarde dolari pentru a impiedica declansarea unor falimente in lant. Curand, criza s-a extins si in economia reala, afectand sectoare – cheie ale economiei americane, cum ar fi industria automobilelor (General Motors, Chrysler si Ford). somajul a crescut alarmant, depasind in prezent 10% din totalul fortei de munca din SUA.
Cum era de asteptat, criza s-a extins in toata lumea, afectand tarile europene dezvoltate, Japonia, China, Rusia, Australia, Coreea de Sud si alte tari din Asia de Sud Est.
Cu oarecare intarziere, fenomenul de criza a cuprins si tarile din Centrul si Estul Europei, ajungand in Romania la inceputul anului 2009. Pentru a preveni aparitia unor dezechilibre majore in economie, Ungaria, Lituania si Romania au cerut sprijinul Fondului Monetar International, care le-a acordat imprumuturi in conditii avantajoase.
In tara noastra, criza s-a manifestat prin diminuarea activitatii in industrie (Industria auto, siderurgia si alte subramuri) precum si in domeniul constructiilor – cel care mergea bine inainte de criza. somajul a afectat deja aproximativ 450 de mii de salariati si exista temere ca el ar putea ajunge la peste 700 de mii, iar bancile, desi n-au dat semne de faliment ca cele din SUA si unele tari occidentale, au redus drastic conditiile de acordare a creditelor – ceea ce afecteaza in ansamblu productia si consumul.
Romania, fiind o tara saraca, avand PIB per capita de 7 – 8 ori mai mic decat tarile bogate, criza ar putea avea efecte dramatice daca guvernantii nu o gestioneaza cu mare prudenta. Din nefericire, unele sindicate atata in mod iresponsabil masele de salariati spre revendicari complet nerealiste care, daca vor fi acceptate de guvern, vor duce la cresterea inflatiei si, in cazul cel mai grav, la incapacitate de plata a pensiilor, salariilor, datoriilor interne si externe, adica la un veritabil faliment national.
Sa speram ca bunul simt al oamenilor ii va determina sa nu-i urmeze pe liderii sindicali demagogi care, cu salarii mai mari ca ale ministrilor, indeamna la actiuni potrivnice interesului general, inclusiv cel al sindicalistilor pe care pretind ca ii reprezinta.
Cand si cum se va iesi din criza ? Nimeni nu poate da un raspuns ferm la aceasta intrebare tulburatoare; economistii cei mai prestigiosi n-au prevazut criza si nici nu au solutii ferme pentru depasirea ei. Exista totusi doua tipuri de solutii pentru limitarea efectelor crizei si depasirea acesteia: a) solutii de tip keynesian care recomanda interventia statului; b) solutii de sorginte neoliberala (potrivnice interventionismului) care sustin ca disfunctiile se vor rezolva prin mecanismele pietii libere.
In SUA si in majoritatea tarilor dezvoltate s-au adoptat pana in prezent masuri de tip interventionist, dar exista numeroase voci care estimeaza ca acestea, in loc sa stopeze criza, mai mult o agraveaza.
In tara noastra, guvernantii incearca sa puna in practica o politica de austeritate care ar urma sa diminueze efectele crizei, dar dependenta de starea economiei internationale si de presiunile venite din partea sindicatelor si a politicienilor demagogi pun sub semnul intrebarii reusita politicii guvernamentale.
In realitate, stiinta economica este in impas si dependenta economiei de situatia politica internationala, mult mai severa ca cea din momentul crizei din 1929 – 30, genereaza mari intrebari asupra masurilor ce trebuie luate pentru jugularea crizei.
In tara noastra a aparut de curand o remarcabila lucrare privind criza economica (Gheorghe Dolgu : "Criza, Finante, Teorii", Editura Centrului Roman de Economie Comparata – Academia Romana). Autorul, sprijinindu-se pe o documentare impresionanta consacra un amplu capitol al cartii reflectiilor privind explozia crizei financiare din toamna anului 2008. El explica in detaliu mecanismul produselor financiare "toxice" si efectele "detonatoare" din domeniul imobiliar si isi propune sa discearna cauzele crizei. Dintre acestea mentioneaza supraextinderea in materie de credit si indatorare, aparitia si extinderea asa numitelor "derivate" (produse financiare negociabile a caror valoare deriva din valoarea altor produse financiare), concentrarea excesiva (institutii financiare gigantice, colapsul uneia singure putand determina colapsul intregului sistem), practici contabile discutabile, dereglementarea (lipsa reglementarilor in domeniul mecanismelor financiare), colapsul agentiilor de rating, precum si ruptura de economia reala. In lucrare sunt schitate planurile si masurile anticriza care au fost declansate, in principal injectia sutelor de miliarde de dolari destinate sa sprijine bancile si companiile in dificultate din SUA. Gheorghe Dolgu considera ca reactia guvernului american a fost prompta (nu ca in 1929 cand s-a asteptat cativa ani) si ca exista sanse sa se restabileasca increderea – factor esential pentru iesirea din criza. In acest scop, concentrarea actiunilor guvernelor spre o "noua ordine economica mondiala" reprezinta, in viziunea autorului, solutia generala pentru prevenirea crizelor. Autorul lucrarii trece apoi in revista modul de manifestare a crizei in diverse tari si regiuni ale lumii, subliniind faptul ca vor fi diferente dar, practic, nici o tara nu va putea evita criza.
In contextul crizei economice pe care o traversam, interesul lucrarii este neindoielnic iar informatiile – bazate pe ampla documentare – extrem de utile.
In ceea ce priveste cauzele crizei si solutiile pentru depasirea ei, opiniile autorului sunt la fel de discutabile ca cele anvizajate de cei mai reputati economisti, precum si de guvernele tarilor dezvoltate.
Preferinta autorului pentru interventia statului in economie este evidenta, de unde deriva increderea in succesul masurilor luate de administratia SUA pentru jugularea crizei.
Exista insa, dupa cum am aratat, din ce in ce mai multe voci autorizate care afirma ca uriasele cheltuieli guvernamentale in loc sa rezolve criza, o vor spori. Una din cauzele majore a crizei – turbulenta politica pe plan mondial este abia amintita de autor desi, ea constituie probabil cauza majora a crizei.
In sfarsit, o observatie care ar putea fi considerata o pledoarie pro domo : Profesorul Dolgu nu are in vedere, ca solutie pentru revigorarea economiei reale, metodele de modelare matematica a luarii deciziilor, a caror eficienta este pe deplin confirmata, dar care nu se aplica inca decat sporadic si doar la nivel micro.
Provocarile viitorului
Evolutiile pe plan global din ultimii 20 de ani, ne arata cat de imprevizibila este viata politica, economica si sociala. A anticipat oare cineva actiunile teroriste asupra SUA din Septembrie 2001, si modul cum au influentat ele evenimentele din anii care au urmat?
Sau criza economica mondiala in plina desfasurare? Sau recenta epidemie de gripa porcina care prefigureaza o pandemie catastrofala? Sunt doar trei din evenimentele internationale imprevizibile din ultimii ani, dar lista acestora ar putea fi considerabil marita.
Romania nu putea face exceptie de la imprevizibilul care domina viata contemporana, ceea ce inseamna ca toate reflectiile noastre privind viitorul ei trebuie facute cu maxima prudenta. Destinul nostru este incontestabil guvernat de Providenta dar, exista o oarecare marja de libertate a deciziilor care pot influenta evolutia tarii pe termen scurt sau mediu.
Situatia Romaniei depinde in primul rand de contextul politico – economic european si mondial. Teoria jocurilor strategice stabileste riguros ca, intr-un sistem complex caracterizat prin existenta mai multor actori (jucatori) avand interese divergente, exista tendinta de a se forma coalitii care vor grupa multimea jucatorilor in doua tabere si numai doua. Aceasta idee ce contrazice teoria "lumii multipolare" este confirmata practic de istoria ultimelor doua razboaie mondiale in care, dupa cum se stie, lumea a fost impartita in doua aliante gigantice, populatia tarilor ramase neutre reprezentand mai putin decat o cincime decat a tarilor angajate. Din aceasta perspectiva, pentru un scenariu cat de cat realist al evolutiei politice mondiale, trebuie sa se discearna care ar putea fi cele doua mari coalitii antagoniste. Evenimentele din ultimele doua decenii sugereaza ca cele doua mari blocuri din perioada razboiului rece se vor reactiva cu unele modificari. De o parte, Statele Unite ale Americii, tarile europene occidentale, Canada, Australia si alte tari aliate. De cealalta parte, Rusia, China, Coreea de Nord si Cuba impreuna cu cateva tari procomuniste din Asia, Africa si America Latina si cu miscarile teroriste internationale. O prima modificare a componentei blocurilor din perioada anilor ’50 – ’60 o va reprezenta bascularea unor tari islamice din Orientul Apropiat si Mijlociu spre tabara condusa de facto de Rusia.
A doua modificare va consta in absorbtia tarilor fost comuniste din Europa Centrala si de Est , precum si, cu mare probabilitate, a Japoniei, Coreei de Sud de catre Alianta condusa de SUA. O mare necunoscuta o reprezinta India, cu populatia ei de aproape un miliard de locuitori, despre care e foarte dificil de facut pronosticuri la care din cele doua coalitii se va ralia.
Apartenenta Romaniei la marea coalitie occidentala reprezinta orientarea tarii noastre spre lumea civilizata. Marele avantaj al tarii noastre de a fi protejata de NATO este insa conditionat de indeplinirea standardelor privind democratia, economia libera si celelalte coordonate ale progresului.
Principala provocare pentru Romania contemporana este aceea de-a deveni un partener credibil si onest al blocului occidental, iar acest lucru trebuie confirmat de politica interna si externa consecvent democratica, fara turbulentele si derapajele pe care le-ar putea provoca nostalgicii comunisti (fosti colaboratori ai NKVD –ului sovietic) sau noua nomenclatura corupta.
Romania are deci privilegiul de a fi acum parte la o Alianta care reprezinta marea civilizatie contemporana de sorginte cultural – europeana si crestina. Alianta occidentala este incontestabil mai puternica decat cealalta grupare ce reprezinta fortele haotice, violente, agresive si anticrestine ale Asiei – generatoare a tuturor navalirilor din istorie.
Asa cum s-a intamplat la finele razboiului rece, este foarte probabil ca sfarsitul confruntarii dintre cele doua mari blocuri sa fie pasnic, fara conflagratii militare. Sa speram ca Occidentul va naste un al doilea Ronald Reagan, marele lider care a invins fara lupta armata blocul comunist.
In afara marilor provocari privind locul Romaniei in blocul occidental, exista desigur si altele, cum ar fi iesirea din impasul in care s-a aflat tara in timpul deceniilor de regim comunist si anilor de tranzitie.
In urmatorii ani, va fi necesar un mare efort national pentru a realiza redresarea interna. Principalele directii ale acestui efort pot fi rezumate astfel:
Echilibrarea psihologica, morala si comportamentala a natiunii prin aducerea pe prim plan a credintei crestine;
Cresterea nivelului cultural al populatiei prin ameliorarea invatamantului de toate gradele si prin sprijinirea activitatilor artistice, educative si editoriale la nivel de masa;
Asanarea moravurilor si oprirea coruptiei prin promovarea si stimularea valorilor reale;
Integrarea europeana efectiva prin preluarea modelelor si valorilor unanim acceptate in lumea civilizata;
Reabilitarea sentimentului national si al patriotismului alterate de mecanismele diabolice ale comunismului.
***
Poporul roman, care a invins in mod miraculos marile vicisitudini ale istoriei sale, va gasi fara indoiala resurse spre un destin demn si fericit. Meritam un viitor mai bun, dar depinde de noi sa valorificam ce ne-a dat, cu atata darnicie, Dumnezeu. Numai ca El ne da, dar nu ne vara si in sac…
