Pe data de 31 octombrie, de Ziua Tuturor Sfintilor, s-au implinit 490 de ani de la unul din momentele cruciale ale istoriei europene si, prin recul, a istoriei umanitatii de dupa Hristos. Este vorba de publicarea la Wittenberg (Germania de astazi) a celor 95 de teze ale lui Martin Luther prin care se incepe procesul de reforma care a condus la prima schisma in trupul Bisericii Catolice. Folosind cuvintele lui Stefan Zweig, acea data devine "ora astrala" a omenirii.
Marile transformari
O data cu trecerea timpului se poate distinge mult mai clar caracterul de eveniment al unui fapt istoric. In aceasta logica, secolul al XVI-lea apare in analele istoriei drept o perioada plina de semnificatii care clatina sistemul feudal pentru a crea un spatiu pe care modernitatea sa se dezvolte. Renasterea, bazata pe valorile umanismului, accentueaza individualismul si face ca omul sa-si ia destinul in propriile maini. Ceea ce se numeste marile descoperiri geografice conduc negresit la largirea ariei de comert si, pentru prima data, pune in contact Europa si europenii cu cei (foarte) diferiti de ei (sub aspectul culorii pielii, al fizionomiei, al obiceiurilor, al limbii etc). In 1543, Copernic publica "De Revolutionibus" deschizand astfel calea revolutiei stiintifice care va continua un veac mai tarziu cu Newton. Desigur, Copernic si Newton anunta explozia stiintei (si impactul ei in gandirea filosofica) din secolul XIX. Universitatile devin din ce in ce mai numeroase, iar cunoasterea (nu doar teologica) datoreaza mult perfectionarii tipografiei (inventata in veacul anterior de catre Gutenberg). Ar mai fi de adaugat cresterea puterii regale, a centralizarii monarhiilor si a crearii primelor contururi ale statelor-natiune (Franta fiind cel mai timpuriu exemplu).
Desigur, un eveniment care nu trebuie sa lipseasca din peisaj si care, de departe, poate fi privit ca cel mai important este miscarea reformatoare initiata de Martin Luther. Aceasta ar fi prima si poate cea mai puternica lovitura data edificiului feudal. Consecintele imediate au fost de natura teologica (ruperea unitatii catolice), ulterior de natura politica si sociala, iar treptat de natura artistica. Enumerarea transformarilor religioase ar fi incompleta si insuficienta daca Europa secolului XVI nu ar fi gandita in jurul a doi poli: retoric-filosofic formulat in principal de umanism si Renastere care tolera diviziunile si cel biblico-patristic cu caracter de monolit, datorita Bisericii Catolice, singura institutie a carei dogma umplea cu continut acest pol. Importanta reformei initiata de Luther vine din faptul ca daca primul pol era accesibil doar unei minoritati (intelectuale) care datorita sistemului nu-si impunea ideile, cel de-al doilea formula majoritatea larga a populatiilor europene. Sfarmarea acestui monolit nu doar ca a divizat, dar a facut posibila circulatia ideilor de schimbare.
Individul care construieste istoria
In mod paradoxal, Martin Luther era un bun catolic. In plus, nici pe de parte nu reprezenta prima incercare de reformare a Bisericii Catolice si nici gandirea sa nu era originala. Multe din ideile lui Luther isi datorau influenta teologiei nominaliste a lui William Ockham si a teologului Gabriel Biel care punea accentul pe rolul ratiunii in descoperirea adevarului teologic, vointa libera si contributia personala la mantuire. De asemenea, inaintea lui, din secolul XI incepusera primele incercari de modificare a practicii ecleziale dintre care cea mai violenta avea sa izbucneasca in secolul XV, in Boemia prin miscarea husita, condusa de Jan Hus. Revolta sangeroasa s-a incheiat cu un compromis: recunoasterea unei Biserici iesita din aceasta miscare. Totusi, daca acest lucru poate primi caracterul unei schisme, de ce nu capata recunoasterea ca atare? In primul rand, spre deosebire de Biserica Luterana (prima institutie si dogma asociata reformei), compromisul husit nu cunoaste ulterior aderenti, Biserica Catolica inventeaza un mecanism de neutralizare si, mai ales, nu primeste spijinul politic care ramanea in continuare devotat catolicismului.
Dimensiunea Reformei initiata in 1517 se explica prin ingemanarea personalitatii lui Luther (ea insasi un rod al vietii si pregatirii personale) si a contextului. Dupa toate aparentele, consider ca intre personalitate si context, preeminenta a avut-o cea dintai. Un argument vine din simplul fapt ca evenimentele nodale ale istoriei se centreaza in jurul unor personalitati de exceptie, eroi cum le numeste Thomas Carlyle (de fapt in "Cultul eroilor", lucrarea sa de capatai, Martin Luther figureaza intre cei cinci eroi carora li se cuvine cinstire). Asa cum va fi aratat, abilitatea, talentul si intuitia acestora fac ca parcursul contextului sa le fie favorabil si nu invers asa cum adesea tinde sa se creada in tipuri de gandire devotate filosofiei marxiste (marxismul insusi poate fi un mijloc de legitimare, pe de o parte, a inlaturarii individului din centralitatea istoriei, iar pe de alta, a abuzarii acestuia in numele predestinarii istorice).
Urmand cu fidelitate aceasta asertiune, personalitatea lui Luther se structureaza in jurul a cateva momente centrale. In afara pregatirii temeinice in studiul Bibliei (cu precadere a Noului Testament) si a influentelor mentionate anterior, in 1505, dupa cum el insusi a recunoscut, se produce primul eveniment major din viata sa: scapa cu viata dintr-un trasnet care se produce foarte aproape de el. Interpretand acest miracol ca un semn divin, intra in monahism, in ordinul augustinian (tatal sau il dorea jurist). Duce o viata austera, dedicandu-se studiului Bibliei si al spovedaniei neincetate. In 1510 intreprinde o calatorie la Roma de unde se intoarce socat de opulenta si venalitatea administratiei papale. Acestea este al doilea moment de referinta. Al treilea aspect tine studentia de la Universitatea din Erfurt, pe atunci cea mai prestigioasa de pe teritoriul german, loc al intalnirii polemice dintre umanistii Renasterii si scolastici (autorii teologiei pe care mai tarziu Luther avea sa o respinga cu fermitate).
31 octombrie 1517 ca data a reformei contine doua componente: 1517 ca rod al intamplarii si 31 octombrie ca data special aleasa pentru publicarea tezelor. Faptul ca anul reformei a fost sa fie 1517 este poate mai putin important. In orice caz, acest lucru a fost provocat de numirea lui Albert de Hohenzollern ca arhiepiscop al Mainz-ului, la doar 27 de ani, in urma – se spune – cumpararii scaunui episcopal si incurajarea de catre acesta a recoltarii de bani sub forma indulgentelor de la populatia din dioceza sa pentru construirea basilicii Sfantului Petru de la Roma. Acest lucru avea sa-l revolte pe Luther care formuleaza in cele 95 de teze argumentul teologic impotriva practicii de a cumpara si vinde indulgentele. Ziua Tuturor Sfintilor (31 octombrie) nu este deloc intamplatoare in intentia lui Luther: castelul de la Wittenberg in mod traditional cunoaste la aceasta data cel mai mare aflux de pelerini, in majoritate tarani. In felul acesta, gandea Luther, ideile sale urmau sa cunoasca o cat mai larga audienta.
Teologia care creeaza schimbarea
Din profilul oricarei personalitati care schimba istoria aproape ca niciodata nu lipseste capacitatea de a intelege spiritul timpului. Initiativa lui Luther s-a distins de initiativele incepute cu aproape patru veacuri inaintea sa pentru doua motive: a formulat argumente teologice pentru a spune multimii ceea ce aceasta dorea sa auda. In al doilea rand, deoarece se adresa unei multimi izolata de dezbaterile intelectuale, si-a formulat ideile intr-un mod scurt, simplu si pe intelesul lor, in contradictie totala deci cu limbajul deosebit de complicat (scolastic) care monopoliza dezbaterea timpului sau.
Primul aspect al revolutionarismului sau adauga, sub paravan teologic, un consistent aspect social al Reformei. In afara caracteristicilor schitate mai sus, secolul al XVI-lea poate fi privit si din faptul ca pe fondul unui din ce in ce mai intens proces de urbanizare, lucratorii devin constienti de personalitatea lor. In acest context, ruptura dintre cei multi saraci si opulenta clericilor Bisericii Catolice (manifestata nu doar la Roma) devine vizibila. Revoltandu-se impotriva acestei opulente vazuta in contradictie cu argumentul biblic si exemplul primilor crestini, Luther preia si totodata exprima vocea multimii. Aceasta ar fi una din cauzele pentru care ideile sale se raspandesc cu o nemaiintalnita repeziciune. Pe langa forma de justitie sociala (nu trebuie uitat ca acelasi lucru, insa desigur la o scara mult mai larga avea sa se intample in secolul XIX o data cu raspandirea marxismului), Reforma lui Luther contribuie la imbunatatirea perceptiei asupra muncii. Reintorcandu-se la textul scripturistic, Luther redescopera valoarea religioasa a muncii. Jan Calvin un contemporan al lui Luther care va propune o alta interpretare a Reformei (calvinismul) va merge chiar mai departe facand din munca un mijloc de mantuire. Acest principiu religios va influenta mentalitatea adeptilor sai pana intr-acolo incat la inceputul secolului XX sociologul german Max Weber va emite teoria conform careia intre etica protestantismului si nasterea capitalismului (a prosperitatii) exista o stransa legatura ("Etica protestantismului si spiritul capitalismului").
Revolta lui Luther impotriva cumpararii indulgentelor nu pleaca doar de la principiul teologic. Acesta s-a revoltat si de faptul ca taranii germani isi dadeau obolul pe care-l castigau greu puterii de la Roma. In aceasta conceptie trebuie cautata radacina nationalismului german care, desi a cunoscut printre primele ideea nationale, avea sa-si desavarseasca printre ultimele formarea statului national. Aceasta prapastie a condus la frustrarea nationala germana care s-a manifestat in doua razboaie mondiale si unul de amploare franco-german in mai putin de un veac. La nasterea nationalimului german avea, desigur, sa contribuie si faptul ca cele 95 de teze au fost publicate in limba germana, adica in limba nativa a locuitorilor provinciei careia i se adresa, in conditiile in care latina era singura limba acceptata. Tezele au fost urmate de publicarea in 1521 a versiunii germane a Noului Testament. O alta cauza a raspandirii fulminante a protestantismului a venit din faptul ca momentul Luther a servit drept pretext pentru principii germani de a se revolta impotriva autoritatii imperiale (catolice) a lui Carol al V-lea. Desigur, poate ca altul ar fi fost cursul istoriei daca Frederick al Saxoniei nu ar fi interzis vinderea indulgentelor si nu ar fi cerut ca Luther sa fie judecat in principatul sau. Altfel ar fi sfarsit la fel ca si alti temerari ai Reformei. Timpul pe care l-a avut dupa ce s-a retras sub protectia principelui Frederick i-a permis continuarea operei de fundamentare a teologiei sale.
Cu privire la cel de-al doilea aspect, argumentele teologice promovate de Luther au cunoscut o forma simpla, usor de citit, scrise in limba germana (deci usor de inteles de mase care in general erau necunoscatoare de carte), usor de tiparit si usor de cumparat (datorita caracterului lor ieftin). S-ar putea spune ca Luther a inaugurat epoca manifestelor care vor schimba istoria. La fel cum pentru Reforma cele 95 de teze sunt citate adesea mai mult decat lucrarea din 1538 care fundamenteaza diferenta teologica dintre Protestantism si Catolicism, tot asa pentru socialismul marxist conteaza mai mult "Manifestul Partidului Comunist" decat lucrarea "Capitalul" de Marx. Capacitatea de comunicare a lui Luther nu sta doar in puterea cuvantului scris, ci si in capacitatea sa de predica.
Teologia reformei
Se cuvine spus ca Luther nu s-a privit pe sine niciodata mai mult decat un simplu reformator. Initial nu a intentionat crearea unei noi teologii si infiintarea unei noi Biserici in trupul crestinatatii. Pe drept cuvant, considera ca singurul intemeietor al Bisericii a fost Hristos. Mai curand refuzul clericilor catolici la Reforma si posteritatea a atribuit fundament teologic unei noi Biserici. In orice caz, ruptura s-a produs in 1521 cand refuzand apelul Dietei de la Worms, special convocata de imparatul Carol al V-lea pentru reintoarcerea din erezie, Luther este excomunicat de Papa Leon al X-lea. Acest lucru se intampla dupa ce cu un an inainte a ars in mod public bula papala de excomunicare. Aceasta actiune nemaiintalnita pana atunci de sfidare a autoritatii papale a atras atentia si a dat curaj miscarii protestante care pana la declansarea Contra-Reformei de catre Biserica Catolica, cateva decenii mai tarziu, cuprinsese cea mai mare parte a Europei: Marea Britanie, tarile nordice, parti insemnate ale Germaniei, Elvetiei, Poloniei, Olandei si Frantei de astazi.
Caracterul revolutionar al gandirii luterane se structureaza in jurul a trei principii fundamentale, singurele care pot asigura mantuirea omului: sola fide (doar prin credinta), sola scriptura (doar prin Scriptura) si sola gratia (doar prin gratia divina). Primul concept, sola fide, a insemnat ca orice credincios poate fi propriul sau preot. Poate singura din tintele revoltei sale impotriva Bisericii Catolice a fost ierarhia pe care el a privit-o ca zid intre credincios si Dumnezeu (este binecunoscuta metafora celor trei ziduri care trebuiau darmate). Acesta a fost, de departe, principiul cel mai important al Reformei pentru ca din el au decurs toate celelalte. Inlaturand ierarhia din structura Bisericii (atributia cea mai importanta a preotilor a ramas, in noile circumstante, doar propovaduirea), a avut impact asupra dogmei deoarece pana la Luther s-a crezut ca doar preotul poate savarsi miracolul Liturghiei. In lumina acestei noutati, cateva elemente de dogma au devenit revolute. Astfel, din cele sapte taine ale Bisericii, Luther a pastrat doar doua (botezul si euharistia). Treptat, ideile sale s-au pozitionat in antiteza cu ideile cele mai importante pe care Conciliul Lateran (1215) le-a adus la baza catolicismului: dreptul canonic si elemente de dogma (Sfintele Taine, rolul clerului, doctrina purgatoriului si salvarea nu doar prin credinta, ci si fapte bune).
Concluzii
Cu toata semnificatia actelor sale pentru destinul umanitatii, nu toate din scrierile sale stau la baza Bisericii Luterane, cea mai apropiata institutionalizare a invataturii sale. Mai mult, o parte din scrieri poate fi caracterizata, folosind un discurs contemporan, drept antisemita. De asemenea, Luther creeaza baze teoretice pentru puterea absoluta a principilor. Trebuie spus ca Reforma s-a sprijinit foarte mult pe puterea seculara pe care Luther a chemat-o in sprijin. Daca initial a fost adeptul unei reforme din interior a Bisericii, pe masura ce a devenit mai radical in viziune, a crezut necesara interventia din exterior. Perceptia asupra necesitatii absolutismului politic se explica prin prapastia care exista intre scrierile teologice si cele politice ale reformatorului german. La baza acesteia sta refuzul de a recunoaste importanta institutiilor, inclusiv cele religioase, ca mijloc de restrangere a exercitiului puterii politice. Toate acestea si inca multe altele fac dificil de stabilit cu certitudine in ce masura Luther a premers ideile democratice de mai tarziu, chiar daca accentul sau pe individualism, libertate, ratiune si constiinta par sa sugereze contrariul.
Evocarea lui Luther este utila in masura in care destinul sau intelectual cunoaste o permanenta actualitate. Cea mai pertinenta dezbatere pe care lectia vietii lui o poate oferi contemporaneitatii este dezbaterea intre conservare si schimbare, cu reformarea ca formula intermediara. Pe de o parte, Luther a plecat cu gandul Reformei, insa a terminat in schimbare. Pe de alta parte, ca adept al simplitatii, Luther a propovaduit in materie teologica reintoarcerea la sursa primara care este Biblia. Indirect, a respins conditia istorica drept temei al credintei. Ce ar insemna acest lucru pe taram politic? Probabil ca nu ar insemna nimic altceva decat respingerea materialismului. Altfel spus, constructia politica trebuie sa revina permanent la sursa dezbaterii filosofice pentru a afla raspunsul la cautarea binelui comun (Res publica). Ce ar insemna acest lucru asupra drepturilor omului care, in zilele noastre, se definesc la intalnirea dintre principiu si conditia materiala? In fine, o alta concluzie vizeaza impactul valorii religioase asupra cursului politic. A spune ca Luther a trait in conditii diferite de ale noastre (deci experienta lui si a timpului sau nu prezinta relevanta pentru noi) ne poate scuti de efortul reflectiei impactului religiei asupra politicii, insa nu si de pericolul care rezulta din acesta ignoranta. Poate cel putin din acest motiv lectia vietii lui Luther poate fi utila in gandirea politica si sociala a Europei zilelor noastre.
Bibliografie
1. Aron, Robert – "Le socialisme francais victime du marxisme", Imprimerie Petits-Fils de Léonard Danel, Paris, 1970;
2. Brooks, Peter Newman – "Luther the Preacher", The Expository Times, no. 95, 1983, pp. 37 – 41;
3. Goeckel, Robert F. – "The Luther Anniversary in East Germany", World Politics, vol. 37, no. 1 (Oct., 1984), pp. 112 – 133;
4. Pomian, Krzysztof – "L’Europe et ses nations", éditions Gallimard, Paris, 1990.
5. Spelman, Leslie P. – "Luther and the Arts", The Journal of Aestethics and Criticism, vol. 10, no. 2 (Dec., 1951), pp. 166 – 175;
6. Wolin, Sheldon S – "Politics and Religion: Luther’s Simplistic Imperative", The American Political Science Review, vol. 50, no.1 (Mar., 1956), pp. 24 – 42.
