Este binecunoscuta contributia Reginei Maria la politica interna si externa a tarii noastre precum si la prestigiul Dinastiei. Scrisoarea pe care o vom publica este de o inalta tinuta morala, ea reprezinta "un document istoric", cum se spunea in articolul, care dezvaluia, dupa 15 ani, aceasta scrisoare, din ziarul Universul, din 16 martie, 1941. Autorul articolului aprecia, pe buna dreptate, ca "acest document este un catehism maret al misiunii unui rege …un document uman de o profunda adancime. Este in acelasi timp un act istoric si un monument etic… Acest document dovedeste nu numai puterile nesfarsite de mama ale Marei Regine, dar cumpana aspra care a tinut-o in numele Dinastiei, in fruntea destinelor nationale si a raspunderii in fata istoriei."
Dupa cum se stie, viitorul rege Carol al II-lea a facut mari greseli in tineretea sa. Era o fire nestatornica, usuratica si sovaielnica, prada numeroaselor sale pasiuni: masinile, vanatoarea, filatelia si, mai ales, femeile. Regina Maria, mama lui, cunostea bine firea fiului sau si-l dojenea pentru comportarea sa, inca din 1919, dupa aventura si nunta secreta cu Jeanne-Marie-Valentine Lambrino:… "Ne dadusesi o declaratie formala si semnata, asigurandu-ne ca aveai sa-ti indeplinesti datoria cu demnitate, atat cat ar fi socotit taica-tau ca tara avea nevoie de tine, adica pana ar fi scapat de greutati, si la sfarsitul acestei perioade, ai fi declarat cu sinceritate daca ti-ai schimbat sau nu parerea si apoi, pentru buna purtare, ai fi capatat dreptul la ceea ce tu numesti fericirea ta si noi consideram nenorocirea ta. In loc de toate acestea te-ai purtat in toate imprejurarile mai prejos de tine insuti, de rangul tau, de educatia ta: ai coborat din ce in ce, pana a te da pe mana unor oameni lipsiti de orice fel de cod al onoarei si care te-au facut sa decazi la nivelul lor.… Ai rupt orice legatura cu tot ce-ti era scump si sacru. Ti-ai renegat tara, surorile si fratele, traditiile si datoria, intr-o vreme cand, mai mult decat oricand in istorie, Romania avea nevoie de conducatori… tocmai tu, care trebuia sa le fii exemplu, sa le intruchipezi sperantele, ti-ai parasit postul, la ceasul cand tara indura cea mai mare umilinta, cand parintii tai luptau, pas cu pas, impotriva unor greutati zdrobitoare, ca sa fugi cu o femeiea" (Paul al Romaniei: King Carol II. A Life of my Grandfather, Meten, London, 1988; tradusa in limba romana de Ileana Vulpescu, sub titlul: Carol al II-lea, Rege al Romaniei, Bucuresti, Editura Holding Reporter,1991).
Pentru a intelege insa mai bine la ce se referea scrisoarea din 25 decembrie, care face obiectul articolului de fata, vom reda imprejurarile in care a fost scrisa, sau mai bine zis, motivul pentru care a fost scrisa.
La sfarsitul anului 1924, la balul garnizoanei Bucuresti, care avea loc in fiecare an, iarna, datorita faptului ca regele Ferdinand era bolnav, l-a trimis in locul lui pe printul Carol. Iar Elena, sotia lui Carol, a ramas acasa ca sa ingrijeasca de bolnav. Asa s-a facut ca, la acel bal printul a remarcat-o si a cunoscut-o pe tanara, divortata, Elena Lupescu, dupa cum se prezenta ea (Lupescu probabil ca era traducerea numelui sau german, Wolf, iar Elena era numele pe care si-l alesese, de fapt, o chema Marta sau Magda). Iata cum este prezentat momentul de Joachim von Kürenberg in volumul sau Carol al II-lea si doamna Lupescu: "Incepe balul. Printul mostenitor poarta uniforma regimentului de vanatori de munte. Pentru inceput, nu danseaza, discuta cu ofiteri mai in varsta ai statului major. In mijlocul discutiei, printul devine, insa, nelinistit si nervos. Privirile sale urmaresc o tanara femeie de circa 22 de ani, cu par rosu titian, trasaturi fine, ochi mari si expresivi. Partenerul ei de dans este un tanar ofiter. Cand se opreste muzica, acesta o conduce inapoi la estrada, iar ea ii arunca printului o privire fugara." Cand a reinceput muzica, printul a invitat-o la dans. Asa a inceput scandalul Carol-Lupescu, scandal care a facut subiectul multor articole de ziar din epoca aceea. In fine, printul nu a mai renuntat la ea. Aventura era amplu comentata in oras. "Regele nu da pentru inceput crezare zvonurilor, iar cand i se dau amanunte, isi iese din fire. El pusese tot ce se petrecuse pana atunci pe seama tineretii si a lipsei de experienta a printului. Acum, insa, Carol pune din nou in primejdie dinastia si tronul. Situatia era acum cu mult mai grava cu cat printul era casatorit si tata de familie.… Regele il cheama in biblioteca sa si ii atrage atentia ca are deja 32 de ani, ca este mostenitorul tronului, ca are obligatii fata de tara, fata de familia sa, fata de sotie si fata de micul Mihai. Casnicia e sfanta si trebuie respectata.
Dupa acestea, regele ii cere printului Carol sa «rupa fara intarziere orice relatie cu aceasta femeie»" (idem). Desi, doamna Lupescu este instiintata, printr-un intermediar, de decizia regelui, nici ea, nici Carol nu-i dau ascultare. Cand "regele afla ca printul se intalneste in continuare cu doamna Lupescu… el decide, la 2 iunie 1925, sa-si modifice testamentul, luand in considerare noile imprejurari aparute odata cu intrarea in joc a doamnei Lupescu" (idem).
Regina, suflet de mama, nu renunta, se gandeste sa-si trimita fiul intr-o calatorie, pentru a-l desparti de iubita lui. In timp ce se tot gandea unde sa-l trimita,vine vestea mortii matusii ei, regina Alexandra a Angliei. Asa ca il trimite pe Carol la Londra, sa asiste la ceremonia funerara ca reprezentant al Casei Regale a Romaniei.. Inainte de plecarea spre Londra, regele il pune pe Carol sa-si dea cuvantul ca se va intoarce in tara inainte de Craciun.
Carol participa la ceremonie, dar gandul lui era doar la Elena Lupescu si la o noua viata pe care sa si-o faca impreuna cu ea.
"Se apropie Craciunul, fara ca la Bucuresti sa fi sosit vreo veste de la printul Carol. Intrebat despre Alteta Regala, ambasadorul Romaniei in Anglia raspunde ca acesta ar fi plecat, «din motive necunoscute» in Italia.… In seara de Ajun,regele primeste o scrisoare, datata, Venetia 24 decembrie 1925 (in care printul) nu pomeneste nici de promisiunea facuta tatalui sau, nici de iubita sa. El isi justifica hotararea invocand divergente cu liberalii si cu Ionel Bratianu" (idem). Urmeaza renuntarea la succesiune (era deja a treia) si cere "sa fie sters din registrul familiei regale si sa i se acorde dreptul de a trai sub un alt nume." si se obliga sa nu mai calce in Romania timp de zece ani. Chiar in aceeasi seara, regina ii scrie la Venetia urmatoarea scrisoare:
Textul scrisorii din 25 decembrie 1925
Ce as putea sa-ti spun , Carol, fiul meu? Ce poate sa spuna o mama fiului sau atunci cand ii strapunge inima pentru a doua oara?
Aveai totul: o tara care avea nevoie de tine, o munca mareata inaintea ta, un viitor mare, un camin fermecator, o sotie buna si frumoasa, un copil de adorat, parinti cari te iubeau si carora ai fi putut sa le fii mana dreapta. Parinti cari merg spre batranete, cari si-au dat viata pentru o misiune pe care tu trebuia sa o completezi. Renunti la toate acestea, le farami in bucati,le svarli deoparte ca pe lucruri de aruncat. si pentru ce? Incerci sa te inseli singur, pe noi si pe altii cu vorbe goale.
Le faci imputarea ca n-au incredere in tine, ca n-au intelegere pentru nevoile tale omenesti si nu-ti recunosc straduintele.
stii ca ai avut mai mult decat ti se cuvenea din lucrurile bune ale acestei lumi. Ai avut mai mult decat partea ta de dragoste, de ingaduinta, bani, prestigiu, incredere si daca n’ai avut inca destul este fiindca nu ai voit-o, fiindca ai preferat pe laudatorii goi si lipitori in locul celor cari dorindu-ti binele, s’au ridicat in fata primejdiei ca sa strige: Ia seama, pentru ca te iubeau mult, pentru ca aveau incredere in viitorul tau, fiindca voiau sa faca din tine un om.
Care dintre noi nu a fost silit uneori in viata sa asculte ratiunea, sa urmeze un sfat aspru, sa renunte la ceva, sa sacrifice o parte din cele mai scumpe dorinte?
A iubi adanc nu insemneaza a merge orbeste dupa ceeace omul poate sa doreasca intr’un moment de inebunire. A iubi insemneaza sa incerci sa tintuiesti pe cel pe care-l iubesti in drumul drept, sa incerci sa-l ajuti sa traiasca, cum trebuie, sa se faca un om de onoare si folositor, sa incerci sa-l incurajezi ca sa accepte partea sa de durere ca si partea de munca si de placere.
Cum ti-am spus-o in ultima noastra intalnire trista de la Sinaia, ceeace nu pot intelege la tine este conceptia ta de viata.
Care este conceptia ta asupra datoriei? Asupra dragostei? Dragostea este pentru tine numai o ingaduinta catre tine insuti, numai lasarea in voia navalirilor de instincte impinse pana la dispretul satisfacerii si uitarii imediate.
Nu este in codul tau nici o credinta, nici o stapanire, nici un sentiment al datoriei, nici o cinstire a cuvantului dat, nici o marginire a moralei, nici un drum drept pe care sa vrei sa-l urmezi, nimic, absolut nimic? Nici un ideal, nici un vis al viitorului? Numai sa te lasi prada pasiunilor care plutesc in jurul tau?
Atunci, fiul meu, ai dreptate sa pleci; atunci nu ne putem intelege. Vorbim o limba deosebita. Atunci, in realitate, nu esti demn sa fii asezat in fruntea altora, sa fii ales sef al unui popor care are nevoie de un conducator capabil de sacrificii, de un om care sa-l iubeasca indeajuns pentru a se invinge pe el insusi din dragoste pentru popor. Daca nu recunosti nici o datorie, nici o credinta, nici o obligatie, atunci, intr’adevar esti nedemn sa porti faclia.
Erai aici folositor pentru totul si la toti: erai nascut pentru o mostenire glorioasa. si acestea toate le arunci oamenilor in fata. si pentru ce? si pentru cine?
Erai odata un drag copilas cu parul de aur, baiatul nostru, baietelul tarii "cel dintai nascut roman", primul lor copil.
Erai nadejdea noastra, comoara noastra si bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un baietas cu bucle de aur. si l-ai parasit pe Mihai.
Catre sotia ta, catre mama ta nu spui nici un cuvant.
Pentru el nu trimeti o imbratisare. Il parasesti, il azvarli din viata ta si odata cu el pe dulcea ta tovarase pe care jurasesi sa o iubesti, sa o cinstesti si sa o protejezi. Nici un cuvant ca sa ne ceri sa ne ocupam de el.. Nici un cuvant ca sa-l apropii de inima tarii. A tarii pe care ai tradat-o. Nici un cuvant de iubire sau recunostinta pentru tatal tau care a fost asa de aproape de moarte in primavara, nimic ca sa micsorezi loviturile groaznice pe care i le-ai dat las in aceste ceasuri pline de primejdie. Nici un cuvant de amintire, de iubire, de recunostinta, de fidelitate. Numai imputari: ca n’ai fost inteles si acuzari ca n’ai fost tinut in seama.
Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despartire a mamei tale: ca sa poti sa nu-ti dai nici odata seama cat de hidos este actul pe care l-ai savarsit si in ce chip ingrozitor si neomenos ai facut ceeace ai facut.
Lumea este mare, sunt multi ratacitori pe pamant, multi nelegiuiti, fii ratacitori. Te duci printre ei, intoarce-ti privirea spre cine si cu cine? Nici eu, mama ta, nu o stiu.
Crezi ca poate sa fie pentru tine o fericire adevarata, chiar daca pe noi ne parasesti? Chipul pacatului incoronat in suvite rosii.
Am incercat odata sa te opresc. Am crezut odata ca ceva din baiatul cu par de aur traia inca in tine, primul meu nascut, ceva care era ca Mihai de astazi si care ar fi ramas in tine, ceva care ar fi putut sa slujeasca aceasta tara pe care noi o construim, ceva adevarat, ceva care sa fi fost inca fiul meu.
Atunci m’am ridicat ca o tigroaica, aparandu-si puiul indarjita si luptand cu o lume plina de ura, din dragoste pentru tine Carol, pentruca mai credeam in tine. Astazi deschid mainile amandoua si le gasesc goale, goale de orice credinta.
Daca socotesti ca viata iti datoreste totul si ca tu nu-i datoresti nimic in schimb, atunci, Carol, baiatul meu, faci mai bine sa pleci . Desigur, nu esti demn de misiunea pe care ti-o incredintase Dumnezeu. Nu esti demn sa fii un om printre oameni. Nu esti demn sa fii sot, parinte si fiu.
si acum la despartire, nu-ti spun decat atat: Carol, oricat de nesfarsita ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare si chiar sfasiata in bucati, zdrentuita intr’atat ca nu mai este decat o rana sangeranda, o vei gasi inca batand pentru tine pana in ultimul ceas. Cand vei avea nevoie de ea adu-ti aminte de aceasta, Carol, si pentru baiatul cu suvitele de aur, care a fost altadata al meu, te imbratisez pentru ultima oara pe frunte, Carol, ultimul sarut de mama.
Drumurile vietii sunt lungi si numeroase, Carol, si daca, eu Regina, trebuie sa te svarl din mine, inima mea te va astepta totusi la capatul fiecaruia din aceste drumuri, fiindca, fiul meu, Carol, cred ca va veni intr-o zi ceasul negru cand ai sa plangi singur, parasit de toti, asa cum tu i-ai parasit pe toti.
MARIA
