Regina Ana a României își va găsi odihna veșnică într-una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Europa.
Biserica veche a mănăstirii de la Curtea de Argeș, ridicată de Neagoe Basarab din 1514, era considerată, în anul 1654, de către marele cărturar sirian creștin Paul de Alep drept una dintre minunile lumii. Biserica se află pe lista tentativă a UNESCO, cu mari șanse de a fi inclusă în patrimoniul mondial al umanității. În incinta mănăstirii este însă ridicată o nouă catedrală arhiepiscopală și regală, acolo unde va fi înmormântată Regina Ana a României.
”Într-un fel simbolic, această înmormântare în noua catedrală marchează noul rol pe care dorește să și-l asume Familia Regală în societatea românească. Este vorba de un rol diferit de cel pe care l-au avut primii Regi ai României, dar la fel de important. Dacă acum 150 de ani, Carol I se număra printre părinții unei națiuni noi, acum, membrii Familiei Regale a României se numără printre cei care încearcă să îi ajute pe români să își regăsească locul în lume. Chiar dacă, deocamdată, România nu a redevenit regat, rolul social al Familiei Regale nu poate fi contestat de nimeni. Regina Ana a iubit mult România, iar faptul că ea este primul membru al Familiei Regale pe care îl va îmbrățișa pământul țării în noua cate-drală poate fi privit într-un sens profund creștin. Așa cum scria Tertulian, sângele martirilor este sămânță de creștini, iar sacrificial asumat de Regina Ana în lungile decenii de exil poate reprezenta o temelie morală pentru reconstruirea unei Românii mai bune și mai drepte”, a spus Valentin Lungu,
vicepreședinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei.
O istorie de 700 de ani
Istoria Curții de Argeș nu începe nici cu biserica lui Neagoe Basarab, nici nu noua cate-drală arhiepiscopală și regală. În secolul al XIV-lea, la Curtea de Argeș era atestat un scaun domnesc. Pentru că, în epocă, recunoașterea statală era de natură religioasă, în acest oraș s-a aflat și scaunul unui arhiepiscop, care a avut, cel mai probabil, și titlul de mitropolit. Curtea de Argeș a rămas un centru spiritual și după mutarea capitalei Valahiei la Tâgoviște. Însă, ca urmare a nenumăratelor războaie, vechea catedrală arhiepiscopală a căzut în ruină.
Neagoe Basarab, care a ajuns domnitor al Valahiei în anul 1512, a decis să reconstituie vechiul scaun al ierarhilor din Curtea de Argeș. Pentru că acești ierarhi aveau nevoie de o reședință corespunzătoare, marele voievod a decis să construiască o mănăstire cu o biserică măreață chiar pe locul unde se afla odinioară catedrala arhiepiscopală. Neagoe Basarab a fost, poate, cel mai cult dintre voievozii români. El era un adevărat principe al Renașterii, iar actele sale de caritate au ajutat mănăstirile din toată zona Balcanilor să supraviețuiască. De asemenea, el a acordat importante ajutoare materiale creștinilor din întregul Orient Mijlociu, ai căror urmași sunt astăzi victimele Statului Islamic.
Neagoe Basarab a ajutat și mănăstirile de la Muntele Athos, dar și pe cele din Asia Mică. În vremea sa, Valahia devenise un creuzet unde se topeau influențele orientale, bizantine și italiene, împreună cu stilul românesc. În biserica mănăstirii de la Curtea de Argeș se regăsesc toate acestea. De asemenea, Neagoe Basarab este autorul unei opere deosebite: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Este vorba de o lucrare inspirată din scrierile similare ale împăraților bizantini, care, prin faptul că aveau parte de ritualul ungerii cu mir sfințit în cadrul ceremoniei de încoro-nare, nu erau doar bazilei ai acestei lumi, ci și episcopi auxiliari sau ai treburilor din afară ai Bisericii.
Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie nu era astfel doar un manual de științe politice, ci și un îndreptar de viață creștină. Cercetătorul român Ioan Dumitriu-Snagov a descoperit că această lucrare a fost, de altfel, plagiată de un cărturar grec de la curtea lui Ivan cel Groaznic. Marele cneaz al Moscovei avea nevoie de o scriere de acest gen pentru a arăta că interiorizase învățăturile creștine și că me-rita titlul de țar sau de bazileu pe care îl cerea de la patriarhul Constantinopolelui. Deoarece cneazul rus nu a fost capabil să scrie el însuși o astfel de lucrare, a plagiat, pur și simplu, scrierea marelui voievod român.
Citește și: VIDEO. Portret. Ana, Regina-Soldat a României: Știam să demontez și să montez la loc o mașină
Însă opera de căpătâi a lui Neagoe Basarab a rămas refondarea mănăstirii de la Curtea de Argeș. El a murit fără să fi văzut biserica pictată. Pictura a fost realizată de zugravul Dobromir, angajat de ginerele lui Neagoe Basarab, voievodul Radu de la Afumați, una dintre cele mai eroice figuri din istoria României din secolul al XVI-lea. Radu de la Afumați a fost înscăunat în anul 1522 și a domnit, cu întreruperi, până în 1529, când a fost asasinat de boierii trădători.
În cei șapte ani în care a purtat coroana, el a purtat 20 de bătălii și a avut și vreme să finanțeze importante opere de artă. Pictura meșterului Dobromir este păstrată azi, fragmentar, la Muzeul Național de Artă din București. Legenda spune că mănăstirea ar fi fost construită de meșterul Manole, cel care a inspirat una dintre cele mai frumoase balade, cu răspândire în întreg arealul balcanic.
Ctitoria voievodală, distrusă de incendii
Mănăstirea de la Curtea de Argeș a supraviețuit războaielor și cutremurelor până în anii 1866 – 1867, când a fost devastată de două incendii succesive. Noul domnitor al României, Carol I, a decis să refacă vechea ctitorie. El a încredințat lucrările de refacere unui arhitect francez, Andre Lecomte de Nouy, care a fost implicat în refacerea mai multor monumente medievale din România, inclusiv Biserica Trei Ierarhi din Iași sau Mitropolia Ortodoxă din Târgoviște. Andre Lecomte de Nouy a utilizat o tehnică ce a stârnit multe controverse. Pentru că unele dintre aceste monumente medievale se aflau într-o stare foarte proastă, el a decis să le demoleze și să le reconstruiască integral. Această tehnică a fost utilizată parțial și la Curtea de Argeș. De asemenea, el a fost criticat pentru faptul că a încredințat munca de refacere a picturii unor artiști străini, care nu cunoșteau suficient de bine tradițiile și tehnicile picturii bizantine. Andre Lecomte de Nouy a iubit nespus Curtea de Argeș și este înmormântat chiar în acest oraș. El a muncit la refacerea bisericii din incinta mănăstirii în perioada 1875 – 1886. Regele Carol I a fost impresionat de frumusețea deosebită a acestui edificiu și a decis să transforme această biserică în necropolă regală. Era un soi de căutare a rădăcinilor: primul rege al României dorea să fie îngropat pe locul unde se înălța odinioară catedrala primului voievod. Primul Rege îngropat în pronaosul bisericii, care respectă planul bizantin al crucii grecești, a fost chiar Carol I, în 1914. A urmat Regina Elisabeta în anul 1916. Regele Ferdinand I a fost îngropat alături de unchiul său, în anul 1927, iar Regina Maria a urmat, în anul 1938. Regele Carol al II-lea al României a murit în exil, în anul 1953. Inițial, el a fost îngropat în cripta regilor Portugaliei. În anul 2003, la 50 de ani de la moartea sa, rămășițele lui Carol al II-lea au fost reînhumate la Curtea de Argeș. Rămășițele pământești ale Reginei Mamă Elena a României, care a trecut la Domnul în anul 1982 rămân deocamdată în Lausanne, în Elveția.
Acum șapte ani, de 10 Mai, Familia Regală a României a pus piatra de temelie a unei noi catedrale arhiepiscopale și regale, care va servi de acum înainte drept necropolă. Lucrările la noul lăcaș de cult încă nu au fost terminate. Totuși, trupul Reginei Ana a României va fi depus în noua necropolă. Și tot aici ar putea fi aduse, atunci când va fi cazul, și rămășițele Reginei Mamă Elena. Funeraliile Reginei Ana a României au fost programate pentru data de 13 august, de la ora 15.00.
Biserica Meșterului Manole
În legătură cu ctitorirea bisericii de la Curtea de Argeș s-a născut o legendă de un tragism deosebit. Ea spune că biserica ar fi fost ridicată de ”zece meșteri mari”, conduși de Manole. Pentru că, din cauza unui blestem, munca meșterilor se surpa în fiecare noapte, Manole și-ar fi sacrificat soția însărcinată, Ana, pentru a ridica biserica. Apoi, când au isprăvit biserica, voievodul i-ar fi întrebat dacă pot construi un alt lăcaș de cult și mai frumos.
Pentru că Manole i-a răspuns afirmativ, voievodul ar fi dispus îndepărtarea schelelor, pentru ca meșterii zidari să își încheie zilele pe acoperiș. Însă meșterii și-au confecționat niște aripi de lemn, cu ajutorul cărora au încercat să zboare. S-au prăbușit la pământ și au murit. În locul unde a murit căpetenia meșterilor a apărut un izvor, cunoscut de localnici sub numele de Fântâna lui Manole.
