p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px}p.p4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; color: #a71f78}p.p5 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 11.0px Helvetica}p.p6 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Helvetica; min-height: 13.0px}p.p7 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 34.0px Helvetica; color: #a71f78}p.p8 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px}span.s1 {font-kerning: none}
Unul dintre cele mai dramatice şi cele mai eroice episoade din istoria României s-a petrecut în anul 1917. Este vorba de salvarea României ca stat.
Exact acum 100 de ani, s-a schimbat roata istoriei şi a început refacerea Armatei Regale Române şi a structurilor de stat ale României. În anul 1916, în august, România intra cu entuziasm în Primul Război Mondial, pentru a dezrobi Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul şi Bucovina. A urmat o ofensivă în Transilvania, apoi, în condiţiile în care aliaţii României nu au oferit sprijinul promis înainte de intrarea în război, au intervenit înfrângeri catastrofale. Mai întâi, a fost pierdută Dobrogea, apoi Oltenia şi, în fine, Muntenia.
Pe 6 decembrie 1916 armata germană intra în Bucureşti. Regele Ferdinand I, Regina Maria şi ceilalţi membri ai Familiei Regale, împreună cu Guvernul şi cu Parlamentul au plecat în refugiu la Iaşi. Capitala Moldovei a devenit, astfel, capitala de război a României. Ieşenii şi ceilalţi moldoveni au dus greul rezistenţei româneşti în nişte condiţii care păreau uneori imposibile. În ianuarie 1917, populaţia Iaşiului crescuse de cinci ori. Mulţi dintre refugiaţi ajunseseră în Moldova la capătul puterilor.
Relevante în acest sens sunt memoriile senatorului liberal Grigore Procopiu (care reprezenta Râmnicu Vâlcea), publicate în anul 1992 la Editura Universitaria din Bucureşti. El a ajuns în refugiu în mai multe etape. Prima dintre ele a fost reprezentată de plecarea de la Râmnicu Vâlcea la Bucureşti.
„Am fost nevoit să plec, dar cu trăsura cu cai. Crezând că mă voi refugia cu trenul, expediasem din vreme la via ce am în apropierea Gării Drăgăşani tot ce aveam mai bun, îmbrăcăminte, lenjerie, argintărie, bijuterii etc., pentru a-mi fi aduse la gară ca să le iau cu mine. La plecare însă, din partea cartierului diviziei, primesc înştiinţarea că nu pot trece spre Drăgăşani, deoarece înaintarea armatei germane s-a făcut prin mai multe puncte, iar nemţii vor fi în Drăgăşani înaintea mea şi risc astfel să cad în mâinile lor. Am luat dar drumul peste Dealul Negru spre Piteşti, lăsând şi acele lucruri pradă nemţilor, împreună cu restul avutului meu. În cursul drumului spre Piteşti, destul de greu pe timp de iarnă, prin zăpadă, peste dealuri rău şoseluite, auzeam bubuitul tunurilor, care la o distanţă de vreo 20 de kilometri depărtare trăsneau necontenit, pe malul stâng al Oltului“, scrie senatorul liberal.
După câteva zile petrecute în Bucureşti, el a mers mai departe spre Iaşi, cu unul dintre ultimele trenuri româneşti care au plecat din Bucureşti. Drumul cu trenul a fost şi mai chinuitor decât cel cu trăsura trasă de cai.
„După peste 48 de ore de chin, ajungem în fine la Bârlad, la orele 12 noaptea. Din lipsă de gazde sau de hoteluri, suntem siliţi să petrecem o noapte în biroul poliţaiului. A doua zi am avut o confortabilă ospitalitate, la dna Vidra, mama avocatului Epure din Vâlcea, amic de-al meu, şi la dl Teodor Ioan, amic personal şi politic din Bârlad“, mai scrie Grigore Procopiu.
Senatorul liberal a ajuns apoi la fiica sa, stabilită la Nicoreşti, însă a fost convocat pentru deschiderea sesiunii Parlamentului în refugiu la Iaşi. Grigore Procopiu a cunoscut apoi o adevărată odisee.
După un scurt interval de timp petrecut la Iaşi, a fost trimis în Rusia, lovită de revoluţia din februarie 1917 şi apoi de Revoluţia Bolşevică. Grigore Procopiu avea misiunea de a pregăti o eventuală pribegie a Familiei Regale a României, a Guvernului, a Parlamentului şi a Armatei Regale Române, în eventualitatea în care trupele Puterilor Centrale vor ocupa Moldova, eventualitate care nu s-a mai produs.
Grigore Procopiu a trecut prin Odessa, prin Harkov şi prin mai multe oraşe din Ucraina de azi, apoi, după izbucnirea Revoluţiei Bolşevice, a fost luat prizonier. Însă această poveste o veţi putea citi pe larg în ediţia de săptămâna viitoare a Aldinelor.
Regina care a locuit în tren
Cazul lui Grigore Procopiu nu a fost unul izolat. Refugiul la Iaşi a fost un chin atât pentru moldoveni, cât şi pentru cei refugiaţi. Exact acum 100 de ani, peste 800.000 de oameni fugiseră din calea invadatorilor şi trăiau în condiţii mizerabile, ameninţaţi de epidemia de tifos care a secerat zeci de mii de vieţi.
Familia Regală a României trăia în condiţii greu de imaginat. Regina Maria a României a locuit, vreme de două săptămâni, într-o garnitură de tren trasă pe o linie secundară, la Bârnova. Mizeria morală era şi mai mare decât mizeria fizică. Părea că armatele germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti vor fi de neînfrânt. Cel mai mare coşmar al românilor era să ajungă sub ocupaţia bulgară. Moldovenii cunoşteau atrocităţile comise de bulgari în Dobrogea şi în Muntenia. Oraşe importante, precum Focşaniul sau Brăila, căzuseră în mâinile invadatorilor şi părea că, în curând, şi Galaţiul va avea aceeaşi soartă.
Şi totuşi, Armata Regală Română a reuşit imposibilul şi a stabilizat frontul la porţile Moldovei. Cel mai mare merit i-a revenit Armatei a 4-a, care a dat dovadă de mult eroism.
Capitala de la Iaşi
În aceste condiţii, autorităţile române au început să organizeze o adevărată capitală de război la Iaşi. Moralul românilor începuse să se refacă. Un mare merit le-a revenit membrilor Familiei Regale a României. Regele Ferdinand I a dat dovadă de dârzenie şi, în calitate de căpetenie supremă a Armatei Române, a început reorganizarea ei, după pierderile imense suferite în 1916, care au lipsit trupele de aproape 400.000 de combatanţi.
Un sprijin de seamă l-a primit din partea Misiunii Militare Franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. De asemenea, un rol capital în refacerea moralului soldaţilor români l-au avut Regina Maria şi Principele Moştenitor Carol. Cei doi membri ai Familiei Regale au mers pe front în prima linie. Însufleţiţi de prezenţa Reginei şi a Principelui Moştenitor, soldaţii români au căpătat un curaj neaşteptat.
De asemenea, prin faptul că Regele Ferdinand I a decis să facă o reformă agrară radicală şi să ofere pământ soldaţilor care îşi apărau ţara, precum şi dreptul de vot universal şi egal, militarii din tranşee au căpătat o motivaţie suplimentară.
Cu ajutorul armamentului oferit de Franţa, armata română a reuşit să obţină câteva victorii surprinzătoare. Bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au devenit motive de mândrie pentru români, însă în 1917 existau puţine motive de optimism.
Comandantul armatei germane, feldmareşalul Von Mackensen, era atât de sigur de victorie în bătălia de la Mărăşeşti încât a omis să împartă militarilor germani raţiile obişnuite de hrană. El le-a spus doar că vor cina în satele şi oraşele pe care le vor cuceri de la români.
Pentru România, aceste victorii au avut drept consecinţă salvarea statului şi renunţarea la pribegia din Rusia, care ar fi aruncat Familia Regală a României în braţele bolşevicilor. Regele României ar fi putut să fie asasinat aşa cum a fost Ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea. Cel care a refuzat să plece în Rusia a fost chiar Regele Ferdinand I. Salvatorul României din 1917 a luat o serie de măsuri care au stabilizat situaţia în Iaşi. Familia Regală s-a mutat în Casa Ghica – Comăneşti, care fusese utilizată drept reşedinţă princiară de către Alexandru Ioan Cuza în perioada 1859-1863 şi care avea o puternică încărcătură simbolică pentru ieşeni. În prezent, acolo funcţionează Muzeul Unirii. În acel imobil se aflau birourile Regelui şi dormitoarele Familiei Regale.
Regele Ferdinand I şi Regina Maria erau nevoiţi, din lipsa unui alt spaţiu potrivit în noua lor reşedinţă din Iaşi, să servească masa într-o altă clădire, în Casa Cantacuzino – Cozadin, azi Palatul Copiilor.
Parlamentul se întrunea în sediul Teatrului Naţional şi în Palatul Universităţii. În Primăria Iaşi fuseseră instalate sediile mai multor ministere.
Anii de război au epuizat resursele Iaşiului, un oraş ale cărui străzi fuseseră distruse de transporturile de război. Totuşi, capitala de război a României s-a achitat de înalta sa datorie. Pe 1 decembrie 1918, Regele Ferdinand I s-a întors victorios în Bucureşti. Iaşiul a rămas însă pentru români simbolul luptei pentru libertate.
