Constatam in ultimii cincisprezece ani, nu fara temei, desigur, ca aproape intreaga preocupare a societatii este concentrata asupra economicului, socotind ca aceasta este cauza tuturor relelor si ca, odata redresat va atrage dupa sine automat dezlegarea celorlalte racile care ne bantuie. Nimic mai fals Ð pentru ca s-a inversat cauza cu efectul. Criza pe care o traieste societatea noastra este cea morala. Nu lipsa programelor nici a legilor Ð multe, putine indispensabile in eradicarea necinstei, ne-au dus la dezastruoasa saracie in care se traieste, ci elementara lipsa de morala a celor pusi sa vegheze la respectarea lor. Pachete de legi anticoruptie, declararea averilor celor ce ne conduc, optiunea demnitar sau om de afaceri sunt simple mimari care vor lasa intacte fabuloasele averi necinstit acumulate. Declararea averilor, mult trambitata, trebuia automat urmata cu actiunea de justificare a provenientei ei, functie de veniturile reale si implicit de confiscarea surplusului. Nu a existat vointa politica si morala ci numai teama ca ramanem fara conducatori, aceasta lege fiind jurnalul de perete de care trebuia sa afle Occidentul. Pentru a putea avea intelegerea mai deplina a realitatilor este necesara o incursiune in anii de dupa decembrie 1989. Printre primele acte de guvernamant din 1990 a fost sistarea tuturor investitiilor, pentru ca la sfarsitul aceluiasi an sa se anunte ca industria noastra este un morman de fiare vechi. De fapt, aici trebuia sa se ajunga.
Toata avutia era concentrata in Banca Nationala a Romaniei si in Banca de Investitii, in conditia in care tara era lipsita de datorii externe. Noua putere instalata avea insa nevoie nu numai de slogane politice desantate gen nu ne vindem tara, noi muncim nu gandim, nu readucem mosierii, nici patronii, ci in special de o baza financiara solida, care sa o sustina in demersurile ei de a se mentine la conducerea statului. De aceea, banii sunt imprumutati catorva fosti potentati ce vor deveni stalpii financiari ai mereu rebotezatilor comunisti deveniti FSN, PDSR, PSD si nu numai. Coruptia si furtul depasesc orice imaginatie, astfel incat noii imbogatiti si latifundiari rivalizeaza cu cei din Occident, numai ca bogatiile acelora s-au acumulat in generatii. In acelasi timp, marea masa a poporului si-a purtat existenta de la o zi la alta, multi din ei fiind comparabili cu marginalii lumii a treia. Nici vechii profitori instalati in casele luate abuziv de la proprietari Ð practic furate Ð nu trebuiau deranjati, refuzandu-se restituirea proprietatilor celor in drept. Oare sutele de apartamente ramase neterminate nu puteau fi finisate si puse la dispozitia chiriasilor evacuati, abuziv instalati in casele nationalizate? Pentru aceasta insa era necesara o minima vointa politica si o dorinta reala de insanatosire a societatii, atat de ravasita in cei 45 de ani de stapanire comunista. De aceea asteptarile noastre au fost inselate de cei care au preluat puterea in decembrie 1989. Noii instalati nu au dorit decat lichidarea dictatorului Nicolae Ceausescu, care a intinat idealurile comunismului, ca si cum el, Ceausescu, ar fi stapanit tara singur, fara acoliti si colaboratori. De aceea el trebuia lichidat, pentru a se putea instala la conducere cei care l-au servit, l-au ascultat si l-au sfatuit la diverse nivele. Ceausescu nu trebuia lasat sa vorbeasca, pentru ca ar fi devenit acuzatorul celor care s-au instalat motivand ca au acoperit asa-zisul vid de putere.
Regimul care ne stapaneste devastator de cincisprezece ani isi are insa propria istorie avand aceeasi origine si aceeasi protagonisti, si anume varfurile regimului comunist.
Voi spicui in randurile noastre cateva date din articolul „Operatiunea nr. 1” si conturile lui Ceausescu Ð convorbire cu Didi Secrieru, aparut in revista Origini, Romanian Roots, a review of literature, ideas, and the arts sponsored by „Literart XXI”, The International Association of Romanian Writers&Artists Inc&Criterion Publishing, vol. VIII, nr. 4-5, aprilie-mai 2004
Convorbirea a fost condusa de Liviu Valenas. Didi Secrieru a fost inainte de 1989 ofiter CIE acoperit (legendat) la firma Arpimex.
In 1993 Didi Secrieru se decide sa sparga tacerea privind autoritatile DIE (Directia Informatiilor Externe), devenita dupa fuga lui Pacepa CIE. Asa a aflat opinia publica romaneasca, dar si cei din strainatate, din 1995 incoace, ce s-a intamplat in realitate cu conturile lui Ceausescu, cum au fost camuflate activitatile de spionaj romanesc sub masca unor firme de comert exterior, cum s-a derulat „Operatiunea Nr. 1” (colectare ilicita de dolari pentru Securitate si Ceausescu), cum a infiltrat Securitatea agentii DIE la postul de radio „Europa Libera” din Munchen, legendati in redactori si chiar directori asistenti. Dar s-a mai aflat si ceva mult mai grav, ca dupa 1989, SRI a continuat toate operatiunile Securitatii. In plus, si-a creat un urias imperiu economic in Romania (si nu numai). „Majoritatea firmelor aparute dupa asa-zisa „Revolutie” sunt de fapt firmele SRI-ului si ale altor servicii secrete romanesti. Interviurile acordate de Didi Secrieru subsemnatului (Liviu Valenas n.n.) au trezit imediat interesul Statelor Unite, mai precis spus al Departamentului de Stat, iar textul acestor discutii, tradus integral in limba engleza, a fost publicat in Buletinul Oficial American NSS, pe luna noiembrie 1995. Intreprinderile de comert exterior cele mai importante erau chiar intreprinderile in subordinea directa a Departamentului Securitatii Statului, ca Dunarea, Terra si ICE Carpati. Aceste intreprinderi se ocupau cu de toate, de la trafic de arme si droguri pana la spalarea banilor Securitatii. Oficial, Dunarea, apartinea direct de MAI, in realitate era subordonata doar DIE-CIE si avea un rol foarte important controlarea si supravegherea intregii retele de comert exterior romanesti. Terra, in schimb, avea o vechime mult mai mare cu o activitate „mai delicata”. Dar erau si alte firme importante pentru DIE cum era firma Argus, unde lucra un colonel DIE acoperit, actualmente patronul unei „firme proprii”.
Argus se ocupa de activitati de constructii in exterior. Intreprinderea Terra, una din firmele vechi ale Securitatii, avea un serviciu propriu, numit Delta, care se ocupa de operatiuni speciale, cum ar fi de pilda traficul de arme sau chiar spionajul si contraspionajul. O alta firma DIE (CIE) este Crescent (care a preluat dupa 1989 multe din atributiile firmei Dunarea) unde director e un alt ofiter DIE legendat (azi sef de partid n.n.). ICE Carpati se afla si in subordinea CC al PCR, adica depindea direct de clanul Ceausescu. Fiind o intreprindere in structura Securitatii toti cei care aveau de-a face cu intreprinderea Carpati erau fie ofiteri de securitate acoperiti, fie colaboratori ai DSS. Fara exceptie!! Dar si firma la care am lucrat, Arpimex era importanta pentru DIE. Ea se ocupa in special de exportul de pielarie si marochinarie si de importul materiilor prime necesare industriei de pielarie si marochinarie, asta in mod oficial. In mod neoficial se ocupa si de deturnarea banilor in asa numitele conturi ale lui Ceausescu. Vechile structuri ale DIE exista si acum!! Evident, doar au adoptat o alta denumire pentru aceasta activitate. Alte structuri si-au pastrat in schimb aceeasi denumire ca si in trecut (ICE Carpati sau Crescent de pilda). Dar cu activitate in domeniul spionajului ceva mai redusa. Intreprinderile romanesti de comert exterior, toate aceste intreprinderi lucreaza in continuare in domeniul strangerii de informatii din exterior, dar de data aceasta patronul nu se numeste DIE ci SRI sau SIE.
– Domnule Secrieru, va propun sa abordam un alt subiect. Presa din Romania a publicat de mai multe ori ca o caracteristica generala ca „reformatorii din Guvernul Vacaroiu apartin fostei DIE, in timp ce Conservatorii ar apartine fostului Comitet de Stat al Planificarii”. Ce parere aveti?
– „Reformati?”, „Conservatori?” Pot sa spun ca sunt niste prostii. Evident ca in guvernul Vacaroiu au fost si sunt cadre ale fostei DIE (se dau nume persoanelor reprezentative n.n.) Pana cand opozitia nu va scapa de aceste infiltrari masive, pana atunci va fi ceea ce este si in prezent: o opozitie de forma, de circumstanta.
Structurile regimului comunist au supravietuit si dupa 1989 pentru ca si-au pastrat integral personalul! Drept urmare este firesc ca in Romania de dupa 1989 sa fie favorizate doar persoanele care au lucrat in aparatul si sistemul ceausist. Pot sa spun ca inainte de 1989 Departamentul Securitatii Statului nu detinea fonduri uriase, ci incredibil de uriase, dumneavoastra insa omiteti fondurile uriase gestionate direct de PCR. In orice caz, toate aceste fonduri au fost directionate din 1990 numai spre anumite persoane, din fostul aparat de partid a lui Ceausescu si spre cadrele superioare ale fostului departament al Securitatii Statului. Acesta a fost elementul esential. Acesti oameni ai vechiului regim ceausist nu ar fi putut supravietui unor competitii oneste, insa datorita suportului financiar robust s-au putut misca foarte bine in Romania „tranzitiei”. Au prosperat, au acaparat si au dezvoltat retele de influenta si de desfacere, chiar si de productie, si-au creat un sistem inchis in care un individ care nu provine din fostele structuri ale Securitatii sau ale nomenclaturii PCR nu poate sa patrunda, nu are cum! Dupa evenimentele din decembrie, guvernul Roman s-a angajat cu „toata forta” in recuperarea acestor bani. A angajat in acest sens si o echipa de avocati canadieni, pe urma tacere, s-a dat impresia ca actiunea a esuat. In realitate, a fost o pura mascarada. O mascarada pentru ca se stia prea bine unde sunt acesti bani si cine urma sa-i cheltuiasca, insa mascarada a avut si scopul de a intretine o imagine favorabila Romaniei, de genul „o tara si un popor napastuit cauta sa recupereze banii dictatorului Ceausescu depusi in strainatate”. Cand, insa, s-au nominalizat exact aceste fonduri a intervenit tacerea. Bancile tin la securitatea depunerii. Pastreaza secretul bancar. Este o regula generala. Dar se uita un fapt important. Nicolae si Elena Ceausescu nu aveau acesti bani pe numele lor (daca au avut si pe numele lor era vorba de sume minore). Guvernul Roman, pot sa va asigur cu toata responsabilitatea, a gasit acele solutii care au permis recuperarea integrala a acestor fonduri. Va mai pot spune ca nici nu a fost prea greu. Sotii Ceausescu oricum nu au mai avut nevoie de bani, fiind lichidati oficial pe 25 decembrie 1989. Banii au fost apoi redistribuiti in cadrul aparatului ceausist care a mai functionat bine si fara cei doi dictatori. „Marile firme” care au aparut in Romania dupa 1989 sunt in parte realizate pe baza sumelor depuse in „conturile lui Ceausescu”. Insa patronii acestor firme nu sunt chiar patroni, adevaratii patroni sunt undeva in culise, sunt persoane la care nici nu va ganditi. In incheiere, domnule Valenas, imi pare rau ca trebuie sa va intristez din nou. Dar regimul lui Nicolae Ceausescu nu a murit, i s-a dat doar alt costum la purtare si ceva fard pe fata”.
Am incheiat lungul citat din revista Origini, care este totusi partial.
In tot acest demers, care de fapt este doar o schita de analiza, se poate usor constata ca actuala guvernare sta pe un adevarat vulcan, cu zeci, sute sau poate mii de cratere pe unde tasnesc suvite poate chiar suvoaie de lava cand se incearca o scoatere din functiune a unei rotite din mecanism. Asistam neputinciosi la faptul ca suprema institutie in stat nu este nici Presedintia, nici Guvernul si nici Parlamentul ci Curtea Constitutionala, unde fostul PCR isi are implementati continuatorii. Reteaua a fost atat de bine gandita si structurata incat este de nezdruncinat, institutia avand prerogative discretionare puse la dispozitie in mana celor care nu s-au detasat de cei cincizeci de ani care au oprimat poporul roman. Majoritatea presei sau a televiziunilor asa-zise „private” fiind in mana magnatilor mai sus amintiti, desigur ca nu se putea reactiona decat atacand guvernul ai carui membri in cateva luni abia au avut timp sa identifice fisierele de unde sa extraga fraudele comise in cei cincisprezece ani care au napastuit tara, confruntati fiind in acest timp si cu catastrofele pe care bine le stim. Se striga de cincisprezece ani – exact cum se striga si in timpul lui Ceausescu – cuvintele magice democratie si libertate. Numai ca la noi libertatea a instaurat in toate domeniile libertinajul. Libertatea de a fura fara a fi pedepsit – decat daca ai furat o gaina – libertatea santajului, libertatea practicilor imorale cu tendinta de a fi si legiferate, libertatea mitocaniei, libertatea lipsei de respect pentru neputinciosi si varstnici, libertatea ca pe o usa sa fie introdus infractorul iar pe alta sa fie scos proaspat curatat, in general libertatea bunului plac al individului care din pacate este in acelasi timp reprezentantul unei institutii. Egalitatea in fata legilor, necesara si indispensabila, nu poate constitui o norma generala si drept un criteriu absolut decat ca sansa in plasarea individului pe scara societatii. Singurul criteriu nu poate fi decat valoarea pentru ca de fapt nici nu ne nastem cu posibilitati egale. Asistam iarasi la escamotarea criteriului valorii, inlocuit cu puterea banului si a relatiilor, desfiintand astfel ierarhia valorilor.
Voi prezenta in continuare aspecte si date care au determinat ca poporul roman sa fie obligat sa suporte unul din marile dezastre ale existentei sale daca nu chiar cel mai mare.
Cu peste saizeci de ani in urma, mai exact in 1944, nu ne puteam imagina ca vom fi teatrul unui experiment pe care nu ni l-am dorit si impotriva caruia ne-am opus cu pretul a sute de mii de vieti jertfite sau schilodite.
Atunci ne-am confruntat cu atentatul la fiintarea istorica si geografica a poporului roman. Totul era atacat.
– Originea romanilor nu mai era geto-daco-romana, iar limba era prezentata ca o forma neoslava.
– Familia, ca institutie de baza a societatii, a fost atacata, fiind supusa la o incrancenata lupta intre parinti si copii. Acestia erau invrajbiti impotriva parintilor, carora li se recunostea doar meritul de a-i fi conceput, restul – educatie, pozitia in societate – revenind statului. Parinti si copii, soti, frati si rude erau cuprinsi de paienjenisul supravegherii reciproce, diabolic dirijat din afara prin obligativitatea delatiunii ridicata la rang de virtute ca inalta ratiune de stat.
– Armonia sociala prezentata, ca si familia, drept o minciuna, taranii, muncitorii, intelectualii, fiind obligati sa se supuna luptei de clasa si organizati a se denigra reciproc.
– Traditiile au fost interzise sau mistificate.
– Forta care a unit generatie de generatie, religia crestina, prezentata ca un opium dat maselor si inlocuita prin cele mai abjecte metode de denigrare cu materialismul dialectic, ucigator al libertatii spirituale si distrugator al idealurilor de generatii si al bunei cresteri.
– S-au atacat nu numai toate institutiile statului ci insasi structura intima a fiecarui individ si a grupurilor sociale din care facea parte. Sub teroare si amenintare, fiecare in parte si toti la un loc, un intreg popor a fost obligat sa rosteasca aceleasi fraze, aceleasi lozinci in care majoritatea covarsitoare a lui nu credea. Apoi incet, incet, unul cate unul au fost smulsi din cadrul gandirii familiei, ademeniti, deveniti mai intai duplicitari, apoi propagatori ai noilor sloganuri.
– S-a instituit etica minciunii si a furtului. Conducatorii de institutii erau obligati la declarare de false realizari; in agricultura se raportau productii departe de realitate; in invatamant, pentru a nu fi acuzati de ineficienta, profesorii practicau promovarea tuturor nulitatilor. Fiecare unde isi desfasura activitatea, era tentat sa fure macar o saiba, un lantisor, un stiulete de porumb, sau timpul liber cu o cafea daca era simplu lefegiu.
– Statul trebuia sa dea. Asa se explica si atitudinea unora din timpul dezastrului inundatiilor, privind intr-o abjecta nesimtire la armata care trudea la ameliorarea dezastrului care pe ei nu-i atinsese.
– Spectacolul de dezumanizare din nefericire a secerat valori si dupa decembrie 1989, cand s-au instalat la conducere scolitii ramasi insa repetenti la morala. Cei crescuti in etica furtului si a minciunii s-au napustit mai rau decat o haita de hiene asupra trupului secatuit al acestui popor, impartindu-si prada fara nici un fel de scrupule.
Oare exista o solutie? Vreo scapare? Da, „una extrema”!
Procesul comunismului: condamnarea lui pentru savarsirea de crime contra umanitatii si genocid asupra poporului roman.
Probe? Tone intregi de documente stau la dispozitie impreuna cu cele peste 150 de locuri de detentie, aresturi, mari centre de exterminare, inchisori de exterminare, lagare de exterminare, lagare de deportare, azile psihiatrice, toate fabrici ale torturii si mortii a peste un milion de cetateni ai tarii noastre. Toate producand victime intre 1945 – 1989.
In Bucuresti, Fundatia Icar, condusa de doamna doctor Camelia Doru trateaza victimele comunismului. Domnia sa, din iunie 2003, a actionat in justitie Presedintia si Guvernul Romaniei pentru constatarea Holocaustului Comunist pe teritoriul Romaniei, precum si caracterul terorist al Securitatii romane.
Desigur potrivit traditiei nefaste a justitiei romane din ultimii 15 ani, demersul este mereu purtat din termen in termen, aflandu-se in prezent, dupa doi ani, la Curtea de Apel a Romaniei.
Din pacate apreciem ca nu exista o alta cale de a rupe barajul de ostilitate decat prin declansarea procesului comunismului si recunoasterea ca regimul comunist din Romania, instalat la 6 martie 1945 si pana in decembrie 1989, a savarsit crime contra umanitatii si un adevarat genocid. Nu se cere razbunare ci numai stigmatizarea celor care au distrus vieti si cariere.
Apreciem ca declansarea acestei actiuni poate constitui o sansa istorica a actualei guvernari, convinsi fiind ca o ipotetica consultare a poporului roman in aceasta privinta nu poate avea decat un raspuns afirmativ.
