La 20 de ani de la prabusirea regimurilor comuniste, care au devastat si insangerat timp de mai multe decenii tarile din Europa de Est, cuvintele de inceput ale Manifestului Partidului Comunist, editat de Marx si Engels la Londra in anul 1848, sunt din nou in actualitate: "O stafie umbla prin Europa – stafia comunsimului". Intr-adevar, dupa mai multi ani de recul semnificativ al marxism leninismului pe plan mondial, cateva evenimente dramatice, petrecute in ultimii ani, au zdruncinat echilibrul mondial si au reinviat stafia de la 1848.
Atentatul asupra blocurilor gemene din New York, activarea fara precedent a terorismului mondial, razboaiele din Irak si Afganistan cu consecintele lor dramatice, accederea la putere in Rusia a fostului ofiter KGB, Vladimir Putin, criza economica mondiala din ultimii doi ani, precum si alegerea lui Barak Obama ca Presedinte al Statelor Unite ale Americii, sunt principalele evenimente care au propulsat din nou, in actualitate, ideile si in special practicile de tip comunist.
Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov – artizanii caderii cortinei de fier
Intalnindu-se in anul 1988 la Reykjavik – in Islanda, cei doi lideri ai superputerilor nucleare, au pus bazele intelegerii istorice privind incheierea razboiului rece. Detaliile procesului de destindere au fost stabilite in anul urmator de catre George Bush senior – succesorul lui Roland Reagan, in intalnirea cu Mihail Gorbaciov care a avut loc la Malta.
Au urmat evenimentele istorice din 1989: caderea zidului Berlinului, prabusirea regimurilor comuniste din Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania si Bulgaria. Aceste schimbari spectaculoase au fost, desigur, consecinta intelegerilor de la Reykjavik si Malta, dar ele au reprezentat puncte terminus ale unor procese indelungate si complexe, in care superioritatea militara a SUA, obtinuta in special in perioada presedintelui Reagan ("razboiul stelelor") coroborata cu tendinta spre liberalizare in URSS a lui Mihail Gorbaciov (perestroika) au fost elemente decisive.
Iesirea tarilor din Europa de Est de sub tutela politica, militara si economica a URSS a condus la accederea la putere a unor regimuri pluraliste, la alegeri mai mult sau mai putin libere, la posibilitatea cetatenilor de a calatori liber in afara granitelor si la desfintarea treptata a monopolului de stat asupra economiei. Aceste transformari spectaculoase n-au insemnat insa inlaturarea radicala din viata sociala a nomenclaturii partidului comunist si a membrilor politiei politice. Repliindu-se cu viclenie, acestia s-au infiltrat in noile structuri, reusind in mare masura sa-si asigure influenta asupra lor.
Dupa 1990: Rusia se retrage de la Elba pana la Don.
In anul 1991, Uniunea Sovietica s-a dezintegrat, urmarea fiind obtinerea independentei Ucrainei, Belarus, Republicii Moldova, Georgiei, Armeniei, republicilor sovietice din Asia Centrala si, bineinteles, a Tarilor Baltice. Dintr-o populatie cu aproximativ 300 de milioane de locuitori, cat avea Uniunea Sovietica inainte de dezintegrare, Rusia devenea o tara cu doar 160 de milioane de locuitori, ce e drept, cu un teritoriu imens si cu resurse naturale exceptionale in Siberia.
Procesul de destramare a URSS a fost marcat de incercarea de puci organizata de activistii de rang inalt a PCUS care au incercat sa-l inlature de Mihail Gorbaciov manu militari. Cu un deosebit curaj, secretarul de partid al Moscovei, Boris Eltin a condus operatiile de neutralizare a pucistilor, dupa care a preluat puterea de la Mihail Gorbaciov, scotand partidul comunist in afara legii. A urmat destramarea efectiva a URSS, Boris Eltin fiind ales Presedinte al Federatiei Ruse pentru doua mandate de 5 ani fiecare.
Rusia, sub Eltin, parea la inceput ca se indreapta spre democratie si colaborare sincera cu Occidentul. Fostele structuri ale puterii comuniste au impiedicat insa aceasta orientare, prin acapararea frauduloasa a principalelor parghii economice si politice, nascandu-se treptat, prin rapt si coruptie, mari grupuri mafiote care au pregatit drumul spre o Rusie a puterii neokagebiste, puternic centralizata, fara preocupari pentru un progres social si economic real, fluturand in schimb, din nou, steagul nationalist si antioccidental.
11 Septembrie 2001: inceputul unei noi ere de amenintari globale
Terorismul international si in special cel de sorginte islamica a devenit extrem de activ in ultimile decenii, actiunea sa cea mai inspaimantatoare fiind distrugerea celor doua mari turnuri gemene din New York la 11 Septembrie 2001. Efectele atentatului au fost teribile: mai mult de 3000 de victime, distrugerea a doua imense cladiri – simbol ale Americii, precum si groaza indusa in intreaga lume civilizata. Pe de alta parte, oribilele atentate au determinat o puternica reactie de indignare si aparare in opinia publica din Statele Unite si nu numai. Unul dintre efectele acestei determinari a fost declansarea in 1984 a celui de-al doilea razboi din Irak, pe care americanii l-au castigat rapid, ocupand militar tara si inlaturandu-l de la putere pe Sadam Husein. Pe termen mai lung insa, gestiunea situatiei din Irakul invins si ocupat s-a dovedit dezastruoasa.
Coalitia americana condusa de americani s-a vazut confruntata cu un haos general si cu un lung sir de atentate teroriste sangeroase, majoritatea sinucigase, care in anii de la castigarea razboiului impotriva lui Sadam Husein a produs multe mii de victime, in principal in randul civililor. Trupele de ocupatie au facut apel la guvernul irakian ales democratic, sa incerce pacificarea tarii prin reconciliere, dar efectul obtinut a fost modest. Treptat, opinia publica din SUA a inceput sa dezaprobe sacrificiile fara efect facute de armata americana si de aliatii ei in Irak (cateva mii de ostasi ucisi din randul trupelor de ocupatie), ceea ce a dus la scaderea popularitatii Presedintelui George Bush jr. si, in final, la alegerea lui Barak Obama la Casa Alba.
Situatia din Orientul Mijlociu si Asia centrala s-a complicat in ultimii ani si in Afganistan, unde coalitia condusa de americani nu reuseste sa stapaneasca actiunile teroriste ale talibanilor aliati cu Osama Ben Laden. Din Afganistan, teroristii se infiltreaza frecvent in Pakistan unde au multi complici si unde stabilitatea guvernului este amenintata. Posibilitatea ca talibanii impreuna cu Al Qaeda sa puna mana pe Pakistan este inspaimantatoare, fiindca aceasta tara poseda arma nucleara…
Rusia lui Putin: din nou politica lui Petru cel Mare
Fostul ofiter KGB, Vladimir Putin, a fost ales, dupa Boris Eltin, Presedinte ale unei Rusii in care imensele resurse ale tarii sunt concentrate in mainile unor grupari de tip mafiot. Acest fenomen a dus la declin economic si saracie pentru majoritatea populatiei, PIB-ul tarii fiind aproximativ egal cu al Olandei, tara cu o populatie de 10 ori mai putin numeroasa decat cea a Rusiei si cu o suprafata de 70 de ori mai mica. Vladimir Putin a procedat dupa o schema folosita de toti dictatorii in devenire, apasand pedala pe "intarirea fortei militare a tarii pentru a o apara de agresori".
Rusia lui Putin isi dezvolta armata cu ajutorul fondurilor obtinute din exportul de gaze naturale spre Europa, avand grija sa o santajeze din cand in cand cu inchiderea robinetului, in special in timpul iernii. Incet – incet, politica externa a Rusiei incepe sa se asemene cu cea dinaintea caderii cortinei de fier: ostilitate si agresivitate fata de Occident si in special fata de NATO si Statele Unite. Inca o data in istoria ei, Rusia rateaza sansa pe care a avut-o dupa 1989, de a se integra efectiv in marea familie a tarilor europene.
Criza economica mondiala il aduce pe Marx in actualitate
Primele semne ale crizei au aparut la finele anului 2007 in SUA, odata cu declansarea insolvabilitatii in domeniul imobiliar care s-a extins in anul urmator la sistemul bancar, iar la inceputul lui 2009, a lovit alte institutii de credit, precum si gigantii industriali ca General Motors, Chrysler si Ford.
Criza s-a extins in Europa si Asia, ducand la recesiune in mai toate tarile dezvoltate si cele emergente, fiind resimtita si in fostele tari comuniste din Europa de Est, printre care si Romania. Majoritatea economistilor considera drept cauza principala a crizei gestiunea aberanta a produselor bancare derivate, dar exista voci care pun in evidenta si elementele politice ale concurentei economice mondiale.
Solutiile pentru iesirea din criza se bazeaza, in general, pe ideile lui Keynes privind interventia statului in economie in momente de criza. In acest sens, in SUA, Administratia a cheltuit sute de miliarde de dolari pentru redresarea institutiilor de credit si a marilor companii industriale, masuri similare fiind luate in mai toate tarile lovite de criza. Exista economisti, politicieni si analisti care, profitand de criza si de confuzia care i-a urmat, considera ca "Marx a avut dreptate", recomandand reintoarcerea la conceptiile acestuia.
Barak Obama: speranta sau ingrijorare ?
Dezaprobarea de catre majoritatea americanilor a politicii externe a Presedintelui George Bush jr. a avut drept efect infrangerea candidatului republican la presedintia SUA si castigarea alegerilor de catre Barak Obama. Personalitate controversata, afro-americanul Barak Obama a navigat intre mai multe curente politice contestatare, pentru a deveni, in anul 2008, candidat democrat la presedintie. Sloganul sau "yes, we can" (da, noi putem), ales cu multa abilitate, raspundea nevoilor reale de schimbare din societatea americana. Ce trebuia sa reprezinte efectiv aceasta schimbare nu era foarte clar in discursul electoral al lui Barak Obama, dar popularitatea sa, mereu in crestere inainte de alegeri, i-a asigurat o majoritate spectaculoasa in cursa pentru Casa Alba.
La 10 luni de la alegerea sa, bilantul guvernarii Obama este contradictoriu: cu toate uriasele cheltuieli guvernamentale, criza economica nu a fost jugulata, desi sunt clare semne de redresare. Cursul dolarului, ajuns la cel mai scazut nivel in comparatie cu principalele valute europene, reflecta faptul ca America se confrunta cu o criza majora. Datoria externa (in special catre China) este imensa, iar somajul se mentine la un nivel de 8 – 9 la suta. Pe plan extern, politica lui Barak Obama este ezitanta: promisiuni neclare de retragere din Irak, lipsa de fermitate fata de Coreea de Nord si Iran care se inarmeaza atomic si poseda deja rachete cu raza lunga de actiune, incapacitate de a pacifica Afganistanul si, mai presus de toate acestea, renuntarea, in urma insistentelor Rusiei, la amplasarea scutului antibalistic in Polonia si Cehia.
Sperantele de schimbare in bine a politicii generale a Statelor Unite, cu consecinte pozitive pentru intreaga lume, incep sa scada dupa cele 10 luni de la instalarea lui Barak Obama la Casa Alba si o intrebare plina de ingrijorare este prezenta in mintea politicienilor, analistilor si oamenilor de rand din lumea libera: mai este America in stare sa apere lumea libera in fata marilor amenintari care se prefigureaza in anii care vin ?
China: o imensa farsa
Dupa comunismul demential al "revolutiei culturale" din perioada lui Mao, China ultimilor doua decenii uimeste lumea prin efortul de modernizare din zona ei de Est, prin exportul masiv pe intreaga piata mondiala si prin acumularile de valuta forte. Economistii din Occident vorbesc cu admiratie despre "progresul" Chinei si ii prezic o dezvoltare spectaculoasa in viitor. O privire mai atenta asupra realitatilor Chinei de azi ne determina insa sa fim foarte prudenti in prefigurarea viitorului acestei tari cu o populatie reprezentand o cincime din cea a intregii lumi.
In primul rand, progresul spectaculos se realizeaza doar pe coasta de Est avand doar ceva mai mult de 100 de milioane de locuitori, deci aproximativ 10 la suta din intreaga populatie a tarii. Restul tarii traieste intr-o saracie care aminteste de epoca de piatra. Un calcul simplu ne va arata ca, de fapt, exista doua Chine, nu una singura.
Intr-adevar, daca inmultim PIB-ul pe cap de locuitor existent in zona prospera (20 de mii de dolari per capita) cu numarul locuitorilor care traiesc in acea zona (100 de milioane) si adunam cu numarul restului de locuitori (1200 de milioane) inmultit cu PIB-ul per capita existent in acea zona (notat cu X), se poate scrie ecuatia: 100 x 20 ± 1.200X § 1.300 x 3, in care, in membrul doi, se afla PIB-ul per capita la nivelul intregii tari (3 mii dolari) inmultit cu numarul populatiei totale a Chinei (1300 milioane). Rezolvand ecuatia se obtine: X§1,175 dolari, ceea ce reprezinta PIB-ul per capita pentru China neprospera. Acest nivel al PIB-ului este unul din cele mai scazute din lume, mult mai redus decat cel al tarilor sarace din Africa, unde se moare de foame la propriu. Asadar, avem o China prospera, cu o populatie de o suta si ceva de milioane si o China de rangul doi, care traieste intr-o mizerie neagra. In aceste conditii, se mai justifica ideea, la moda in lumea economistilor, conform careia China reprezinta o mare speranta de progres pentru viitor?
Mai degraba, ar parea ca dictatura din timpul lui Mao si-a schimbat doar fateta: o minoritate de nomenclaturisti talonati de complicii lor terorizeaza o populatie de 1,2 miliarde de oameni care muncesc pentru imbogatirea celor privilegiati. Ca in loc de "revolutie culturala", regimul poarta numele de "economie socialista de piata" nu-i ajuta cu nimic pe napastuiti. Mai devreme sau mai tarziu insa, intre China saraca si cea bogata vor izbucni tensiuni sociale majore, care vor duce din nou tara in haos, ca pretutindeni cand regimul comunist si-a trait traiul.
Pericolul (neo)comunismului: o trista realitate contemporana
Multi analisti considera ca nu exista un pericol real al revenirii comunismului in lume. Ei cred ca, exceptand cateva enclave fara mare importanta, cum ar fi Cuba, Botswana, Vietnamul sau ridicolul "stat" de la Tiraspol, nici o tara importanta a fostului sistem comunist mondial nu se mai declara suta la suta comunista. Chiar imensa China, care a aniversat de curand 60 de ani de la proclamarea Republicii Populare invadand piata Tienanmen cu drapele rosii si portrete ale lui Mao, s-a distantat oarecum de metodele planificarii centralizate ale economiei, practicand hibridul numit "economie socialista de piata", caruia i se datoreste succesul de pe coasta de est. Cat despre Rusia, analistii cred ca nu poate fi vorba despre comunism intr-o tara in care un pumn de "oligarhi", ce e drept, majoritatea fosti KGB-isti sau apropiati ai acestora, controleaza economia tarii.
In ceea ce priveste tarile foste comuniste din Europa de Est, ele sunt in tranzitie reala spre democratie si economie de piata. Daca facem o analiza mai profunda, vom constata insa ca multe dintre caracteristicile nefaste ale regimurilor comuniste exista inca in tari foste comuniste, cum sunt China, Rusia, tari din Europa de Est ca si, evident, in cele care se proclama si acum comuniste. Este vorba, in primul rand, de tendinta spre conducere dictatoriala, apoi de nerespectarea drepturilor omului, de o noua clasa de profitori care este sprijinita de o politie politica …si abuziva, de saracie si inapoiere endemica si de coruptie generalizata. Daca tinem seama si de faptul ca, in tarile occidentale dezvoltate, ideile favorabile marxismului au revenit in ultimul timp in forta, putem conchide ca pericolul comunismului este o realitate contemporana, chiar daca stafia lui nu mai arata ca in 1848, 1917 sau 1950.
S-ar putea naste intrebarea: dar de ce reprezinta comunismul un pericol? Pentru cei care efectiv nu stiu sau se prefac a nu sti reamintim care au fost efectele guvernarilor comuniste din secolul trecut: 150 de milioane de morti ca urmare a represiunilor din Rusia, China, tarile Europei de Est, Coreea de Nord, Cuba, tarile Indochinei (din populatia Cambodgiei exterminata de Khmerii Rosii), unele tari africane etc.; o politica duplicitara de sprijinire a terorismului mondial; subdezvoltare, saracie, teroare, coruptie.
Dupa cum am aratat, se pare ca America nu mai reprezinta, pentru moment, forta care a aparat lumea libera de comunism, ducand la partiala prabusire a acestuia, in anul 1989; Statele Uniunii Europene duc o politica ezitanta fata de Rusia care le santajeaza cu nevoia lor de a importa gazul rusesc; NATO este in prezent mai mult o organizatie politica decat una militara eficienta care sa contracareze amenintarile teroriste si neocomuniste. In Romania, structurile foste de obedienta KGB-iste, cu legaturi reactivate in Rusia, fac eforturi pentru a destabiliza tara prin actiuni politice, sindical – revendicative si de subminare a economiei care pot induce haos, precum si punerea sub semnul intrebarii a soliditatii prezentei noastre in NATO si Uniunea Europeana.
Ganduri pentru viitor: crestinism versus comunism si terorism
In contextul unei situatii politice si economice internationale atat de complexe, e dificil sa se propuna solutii pentru iesirea din criza. Cert este ca traim o perioada in care fortele haotice ale terorismului si neocomunismului, aliate de facto, reprezinta o teribila amenintare pentru lumea libera si civilizata. Istoria a dovedit ca solutiile militare, chiar victorioase pentru moment, pe termen mai lung duc la complicatii mai mari decat cele existente inaintea conflictelor. Pe de alta parte, amenintarile fortelor teroriste aliate cu cele neocomuniste, nu pot fi ignorate, iar lumea libera trebuie sa fie pregatita. Mai presus insa de pregatirile de autoaparare militara, tarile civilizate trebuie sa realizeze unitatea morala care le lipseste in prezent. Ea nu poate veni decat din invataturile lui Iisus care au dainuit in timp.
