In procesul transformarilor social-economice si culturale survenite in structura Tarilor Romane dupa Revolutia din 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, care au dus la Revolutia de la 1848, la Unirea Principatelor Romane din 1859 si la Independenta Romaniei, s-a afirmat o serie de personalitati exceptionale, printre care si Mihail Kogalniceanu. El si-a legat numele de mai toate actele fundamentale care au marcat faurirea Romaniei moderne. Dar, pana ce sa se impuna ca personalitate remarcabila, Mihail Kogalniceanu a trebuit sa lupte cu prejudecatile epocii, cu stagnarea, cu cenzura domniei si cu multe altele. Printre altele, el scrie si publica, inca din studentia in Germania, volumul "Istoria Valahiei, a Moldovei si a valahilor de peste Dunare", volumul I, perioada 1241-1792, care reprezinta nu doar o ilustrare stralucita a harului tanarului istoric, ci si o puternica afirmare contemporana a dorintei de unitate nationala, devenita, la mijlocul veacului al XIX-lea o necesitate de natura obiectiva.
Pe cand incepuse sa tipareasca aceasta istorie a romanilor de pretutindeni, primeste de la tatal sau vestea ca Mihail Sturdza, domnul Moldovei, nu ingaduie aparitia lucrarii, de teama ca nu cumva sa-si compromita situatia fata de rusi ori turci, prin vreo apreciere jignitoare a tanarului student. Printr-o scrisoare, reprodusa mai la vale, Mihail Kogalniceanu cauta sa-l convinga pe Sturdza ca istoria pe care o scrie nu atinge nici pe unii nici pe altii si-l roaga sa incuviinteze aparitia lucrarii. Scrisoarea de mai jos demonstreaza si talentul de diplomat al autorului, recunoscut mai tarziu, in anii 1876 si 1878, prin numirea sa ca ministru al Afacerilor Externe. Trebuie stiut ca acest Mihail Sturdza nu a fost cel mai rau dintre ultimii domnitori autohtoni ai Moldovei. Era un om instruit, sustinandu-l pe Gh. Asachi la crearea Academiei Mihailene din Iasi, cu rang universitar, aceasta fiind prima universitate din Principate, care, cat de curand, se va dovedi un focar al desteptarii nationale.
A fost un administrator abil, desi a cautat sa-si sporeasca substantial averea. In general, a facut sau si-a dat concursul la realizarea multor lucruri bune si pentru tara. Era insa departe de vitejii voievozi ai Moldovei de odinioara. Speriat de rusi si de turci, care nu agreau Unirea Principatelor, el ii supraveghea permanent pe studentii moldoveni plecati in strainatate, ca nu cumva sa supere puterile straine de care, din nefericire, depindea tara. Astfel, el interzicea, dupa doar trei numere, aparitia revistei "Dacia Literara", intemeiata de Mihail Kogalniceanu, din pricina ca titlul acesteia chema fatis nu doar la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, ci si cu Transilvania. In anul 1848, intreprinde masuri de reprimare a miscarii revolutionare a tinerilor boieri din Moldova, care au prezentat in prealabil domnitorului un memoriu cu revendicari in 35 de puncte. Insa memoriul intocmit de ei, care de altfel nu cuprindea decat dorinte moderate si mai mult de ordin administrativ, i-a servit ca motiv pentru arestarea celor considerati periculosi.
Cei care au putut au emigrat. Intre acestia s-au aflat Mihail Kogalniceanu si Alexandru Ioan Cuza. De fapt, nu doar din pricina rusilor si a turcilor nu agrea Mihail Sturdza Unirea, ci si din pricina ca vroia sa pastreze puterea, fara sa-i pese de dorintele unor boieri si ale poporului. De altfel, s-a si inrudit cu fostul caimacam al Moldovei, stefan Vogoride, antiunionist notoriu, luand-o de sotie pe fiica acestuia, Smaranda. Se intampla atunci cam ce se intampla astazi in Basarabia, Voronin fiind un fel de Mihail Sturdza, dar fara apetenta culturala a acestuia. Pe cei doi ii mai apropie si lacomia de bani. Dar, cum a fost maturat de pe scena istoriei Mihail Sturdza, dupa Revolutia de la 1848, asa va fi maturat, cu siguranta si Vladimir Voronin. E limpede ca dorinta de unitate nationala a romanilor nu va putea fi inabusita niciodata. Asadar, sa vedem, odata cu scrisoarea lui Mihail Kogalniceanu, in ce conditii a inmugurit Unirea Principatelor Romane:
"Berlin, 22 Fevruarie, 1837. / Altete, / Sunt trei ani de cand am parasit Moldova. De atunci pana acum, si chiar inaintea plecarii mele din patrie, singurul meu scop, singurul meu gand, singura mea ambitie au fost sa dau o prescurtare a istoriei tarii mele. Plecand din Moldova, avusesem grijea de a lua cu mine toate documentele istorice ce-mi fusese cu putinta a-mi procura, mai multe manuscripte ale lui Miron, ale fratelui sau, alti scriitori din letopisete, precum si cantece istorice. Sosind in Franta, am pus toata grijea, am intrebuintat toate micile mele venituri la cumpararea cartilor ce se raportau la cele doua principate. Am consacrat noptile mele citirii si extragerii a tot ce ziarele scriau despre Moldova si Tara Romaneasca. Parasind Franta si venind la Berlin, am avut la dispozitie bogata biblioteca regala.
Comoara mea istorica a crescut foarte mult, asa incat se ridica la mai mult de 300 de volume. Toti istoricii poloni, unguri, bizantini, ardeleni mi-au fost dati; cand nu intelegeam limba in care scrisesera, profesori distinsi ai Universitatii din Berlin au incurajat munca mea si mi-au dat luminile pe care nu le aveam. De un an inchin toate momentele pe care mi le lasa celelalte studii, ca sa-mi indeplinesc planul. Intreaga istorie a vechii Dacii, extrasa din autorii greci si latini e ispravita, ca si istoria Tarii Romanesti pana la moartea lui Mihai Viteazul, in 1601. Aceste doua parti sunt si tiparite.
Chiar azi primesc insa de la tatal meu o scrisoare, in care-mi scrie ca Alteta Voastra nu-mi da voie sa tiparesc aceasta istorie, inainte de a o fi citit. Aceasta a si fost totdeauna dorinta mea, dar temandu-ma sa nu Va inoportunez, n-am indraznit a Va scrie. Era, fara indoiala, foarte indraznet planul meu de a scrie ultimele evenimente. Inseamna sa plutesc intre Scylla si Caribda: de o parte Turcii, de alta Rusii. De aceea nu voiam sa tratez istoria mea decat pana la 1800; de la aceasta epoca pana la 1834 nu voiam sa spun decat doar cateva cuvinte asupra faptelor…
Ma rog deci foarte mult de Alteta Voastra sa-mi dea voie a urma o opera, in care politica moderna are a juca un rol foarte mic. Ma indatorez a trimite Altetei Voastre manuscriptul de la 1800 incoace: dupa ce-l veti fi cetit, il voiu da la tipar. In 1825, supt o atarnare mult mai stransa de Turcia, Grigore Plesoianu, profesor la Bucuresti, tuna contra tiraniei Otomanilor; acuma la Craguievat, o culegere de poezii care descriu razboiul pentru neatarnarea Serbiei se tipareste cu voia Guvernului.
Rog mult deci inca o data Alteta Voastra sa-mi ingaduie publicarea acestei lucrari, cu care m-am angajat si pe care n-o pot intrerupe decat facandu-ma de rasul lumii. Un mare numar de jurnale au si anuntat opera mea si m-au facut prin aceasta sa contractez datoria de a o publica. Oricum, supremele ordine ale Altetei Voastre vor fi indeplinite, fie ca-mi vor fi favorabile ori ba.
Chiar din acest moment fac sa inceteze tiparirea, desi zece coale au si fost trase si ma costa peste 50 de galbeni, suma imensa pentru mine, caci mi-am dat veniturile pe sase luni inainte. Imi iau in acelasi timp libertatea de a trimite Altetei Voastre o coala tiparita din opera mea. Daca Ministerul Afacerilor Straine se invoieste la aceasta, Va voiu trimite toate cele zece coale, pentru ca Alteta Voastra sa poata vedea ca intentiile mele sunt numai patriotice.
Am onoare de a fi, cu cel mai adanc respect si cea mai vie recunostinta, al Altetei Voastre prea umil si prea ascultator supus. / M. Kogalniceanu"
