Soția ultimului conducător de cruciadă îl urma pe Iancu de Hunedoara pe câmpul de luptă, iar după bătălii, împreună cu doamnele sale de onoare, îi îngrijea pe răniți
În istoria României este binecunoscută figura eroică a Reginei Maria, supranumită și „Mama răniților“, care s-a implicat cu devotament și curaj în îngrijirea răniților din Primul Război Mondial. Însă Regina Maria are o predecesoare la fel de ilustră: Elisabeta Szilagyi, soția voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara, cel care a fost ultimul conducător de cruciadă, și mama Regelui Ungariei, Croației și Boemiei, Matia Corvinul. Elisabeta Szilagyi provenea dintr-o familie ilustră din aristocrația maghiară.
Tatăl său, nobilul Laszlo Szilagyi de Horogszeg, era unul dintre cei mai viteji comandanți de cetăți din regatul maghiar. La rândul său, fratele ei, loialul Mihai Szilagyi, a fost, după moartea lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei.Elisabeta Szilagyi s-a născut în anul 1410.
În 1430 s-a căsătorit cu Iancu de Hunedoara. Căpitanul de oști de origine română era cu trei ani mai în vârstă decât soția sa și era deja faimos pentru curajul său și pentru talentul său militar. Cizelat la Milano și la curtea împăratului romano-german Sigismund de Luxemburg, Iancu de Hunedoara era și camarad de arme al tatălui tinerei sale mirese. Iancu de Hunedoara întruchipa idealul cavaleresc, iar Elisabeta Szilagyi s-a îndrăgostit rapid de cel care îi fusese menit drept soț. Iancu de Hunedoara provenea dintr-o familie cnezială românească din sudul Transilvaniei. Tatăl său, Voicu, fusese deja remarcat pentru vitejia sa de către regii Ungariei și deținea un mic domeniu. Rangul nobiliar îi fusese recunoscut lui Șerb sau Șerban, bunicul lui Iancu de Hunedoara. Viitorul conducător de cruciadă a fost trimis să deprindă arta războiului și manierele cavalerești la curtea ducelui de Milano, Filippo Visconti, aliatul lui Sigismund de Luxemburg. Întors la curtea împăratului romano-german, care era și Rege al Ungariei, Iancu de Hunedoara s-a făcut rapid remarcat pentru talentul său militar. Iancu de Hunedoara, o stea în plină ascensiuneSigismund de Luxemburg l-a răsplătit cu castelul și cu domeniul Hunedoarei. Administrat cu pricepere, acest domeniu i-a furnizat lui Iancu de Hunedoara resursele financiare necesare pentru a înarma mica nobilime consuetudinară din sudul Transilvaniei și din actualul Banat, cea mai amenințată de o eventuală expansiune a otomanilor. Aceste trupe disciplinate și cu o înaltă valoare militară au făcut din Iancu de Hunedoara unul dintre cei mai importanți comandanți din regiune.
Sigismund de Luxemburg i-a oferit o funcție foarte importantă, aceea de Ban al Severinului, funcție care îi oferea lui Iancu de Hunedoara un statut privilegiat în marea aristocrație a regatului maghiar, precum și importante resurse militare. Iancu de Hunedoara a devenit unul dintre cei mai importanți nobili din regiune.
După moartea lui Sigismund de Luxemburg și după domnia relativ scurtă a lui Albert de Austria pe tronul maghiar, în condițiile în care cunoștea foarte bine și în mod direct amenințarea otomană, el a militat, în 1440, pentru alegerea unui rege puternic, capabil să zăgăzuiască avansul otoman. S-a numărat, astfel, printre magnații care au susținut candidatura regelui Poloniei, Vladislav al III-lea Jagello, la tronul maghiar. În prima fază, chiar tânăra văduvă a lui Albert de Austria, care era însărcinată, a susținut candidatura lui Vladislav al III-lea Jagello.
În timp ce la Cracovia Regele Poloniei accepta Coroana maghiară, a venit pe lume fiul lui Albert de Austria, Ladislau Postumul. Partizanii regelui defunct au încercat să îl proclame pe micuțul prinț rege al Ungariei și au declanșat un război civil. Trupele fidele lui Vladislav al III-lea Jagello, conduse de Iancu de Hunedoara, au zdrobit trupele rebelilor.
Pentru fidelitatea și curajul său, Banul de Severin Iancu de Hunedoara a devenit Comite de Timișoara. El a început să fortifice orașul, care încă îi mai păstrează amintirea. Apoi, Iancu de Hunedoara a devenit și voievod al Transilvaniei. Neobosit, el a fortificat cetățile, castelele și orașele transilvane. A folosit veniturile furnizate de exploatarea minelor de sare și de aur pentru a echipa și instrui o oștire puternică. Iancu de Hunedoara a introdus noi arme și tehnici de luptă, experimentate pe câmpurile de luptă din Europa Centrală, în timpul războaielor husite.
De o atenție deosebită s-au bucurat orașele Cluj, Alba Iulia, Baia Mare, Timișoara și Sibiu. În calitate de voievod al Transilvaniei, Iancu de Hunedoara a încercat să impună în țările române de peste Carpați voievozi capabili să îi fie aliați în lupta antiotomană. Printre cei pe care i-a sprijinit s-au numărat Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, precum și Bogdan Mușatin, tatăl lui Ștefan cel Mare. De asemenea, Iancu de Hunedoara a înfrânt și a alungat oștile otomane care invadaseră Transilvania.
Ultimul conducător de cruciadă
Pentru prima oară după multă vreme, creștinii au preluat inițiativa și au lansat acțiuni ofensive menite să răstoarne raportul de forțe din Balcani. Iancu de Hunedoara spera chiar să îi alunge pe otomani din Europa și să salveze muribundul Imperiu Bizantin. Însă cruciadele sale, care au ajuns până în Serbia, Macedonia și Bulgaria, nu au avut rezultatul scontat, din cauza dezastrului de la Varna, produs în anul 1444, când Regele Ungariei și Poloniei Vladislav al III-lea Jagello a insistat să comande personal oștile creștine și și-a pierdut viața într-o șarjă. Iancu de Hunedoara a reușit să restabilească granițele creștinătății pe Dunărea Mijlocie și pe cea de Jos. În anul 1446, el s-a numărat printre cei care au susținut alegerea ca Rege al Ungariei a lui Ladislau Postumul, însă, pentru că acesta era minor, voievodul Transilvaniei a devenit și guvernator și căpitan general al Ungariei. Iancu de Hunedoara a renunțat la aceste funcții în 1453, pentru a permite deplina restabilire a puterii regale.
Însă, în 1456, când Mahomed Cuceritorul, cel care supusese Constantinopolele, vechea cetate a basileilor bizantini în 1453, a decis să atace Belgradul, Iancu de Hunedoara a fost trimis să se lupte într-o bătălie care părea fără speranță. Oștile otomane erau mult mai numeroase și mai bine echipate decât cele comandate de Iancu de Hunedoara. Însă, încă o dată, geniul militar al nobilului român a fost dovedit, iar Iancu de Hunedoara a reușit să îl înfrângă și să îl alunge pe Sultanul Mahomed Cuceritorul. Marele general s-a îmbolnăvit de ciumă și a murit în tabăra militară de la Zemun.
În amintirea sa și a victoriei sale incredibile, care a salvat Europa creștină, de atunci, în fiecare zi, la miezul zilei, sunt trase clopotele bisericilor catolice din întreaga lume. Elisabeta Szilagyi i-a fost alături întreaga viață, inclusiv în finalul tragic de la Zemun. Legătura dintre ei era atât de strânsă încât Elisabeta Szilagyi îl urma pe Iancu de Hunedoara și în multe bătălii. Ea, alături de doamnele sale de onoare, îi îngrijea pe răniți după bătălii. Alteori, Elisabeta Szilagyi îl reprezenta și îi apăra interesele voievodului Transilvaniei în diferite orașe. Așa ar fi Clujul, unde l-a născut pe cel de-al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, Matia Corvinul. Povestea de iubire dintre Elisabeta Szilagyi și Iancu de Hunedoara a fost atât de puternică, încât numeroase doamne erau geloase pe soția voievodului Transilvaniei, pe care ar fi vrut să îl cucerească.
O răzbunare nedemnă de un rege și o mamă eroică
După moartea lui Iancu de Hunedoara, Ladislau Postumul a decis să se răzbune în chip mârșav pentru ceea ce el considera că ar fi fost o trădare din partea marelui voievod. El i-a arestat pe cei doi fii ai lui Iancu de Hunedoara, Ladislau de Hunedoara și Matia Corvinul, care se aflau la curtea sa. Regele Ladislau Postumul i-a acuzat de trădare și a poruncit execuția lui Ladislau de Hunedoara. Elisabeta Szilagyi și fratele său, Mihai Szilagyi, cel care fusese numit voievod al Transilvaniei după moartea lui Iancu de Hunedoara, au decis să pornească o rebeliune deschisă împotriva regelui nedemn. Ladislau Postumul s-a refugiat la Praga, unde a murit după doar patru ani de domnie.
Eliberat, Matia Corvinul a fost ales rege al Ungariei, Croației și Boemiei. Mama sa a continuat să fie o figură importantă în prima parte a domniei sale. Matia Corvinul s-a dovedit unul dintre marii suverani, iar istoricii îl consideră cel mai mare rege al Ungariei. La moartea sa, Elisabeta Szilagyi a decis să îi lase întreaga sa avere moștenire fiului nelegitim al lui Matia Corvinul, Ioan de Hunedoara, despre care contemporanii spun că semăna foarte mult, atât din punct de vedere fizic, cât și din punctul de vedere al caracterului și inteligenței, cu bunicul său, Iancu de Hunedoara.
Decedat tânăr, el a fost ultimul descendent al unei valoroase dinastii românești și, totodată, ultimul martor al unei povești de dragoste care a intrat în legendă.
