Domnitorul moldovean și domnița valahă uneau destinele celor două dinastii românești: Mușatinii și Basarabii.
Figura lui Ștefan cel Mare a trecut de multă vreme granița dintre realitate și legendă. Canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare a fost una dintre cele mai ilustre figuri din istoria românilor. Ca orice om, el a avut și minusurile sale, iar cronicarul Grigore Ureche menționează printre defectele marelui domnitor caracterul aprig și predispoziția spre pedepse aspre. Alții pun accentul pe apetitul sexual al voievodului, care a avut mai multe soții și numeroase iubite. Însă, dintr-o dragoste de taină a lui Ștefan cel Mare s-a născut unul dintre cei mai vrednici urmași ai săi, Petru Rareș.
Ștefan cel Mare a rămas în inimile românilor nu doar pentru faptele sale caritabile și pentru ctitoriile sale, dintre care unele au fost incluse în patrimoniul cultural al umanității, pe lista UNESCO. Nu au contat numai victoriile sale, care au transformat Moldova într-un stat puternic și respectat. Românii l-au iubit și pentru că el întrunea în caracterul său cele mai mari calități ale lor, iar defectele sale nu erau mai mari decât cele ale altor principi ai vremii.
Istoria a fost marcată și de domnia neobișnuit de lungă a voievodului Moldovei, care stat pe tron 47 de ani. Doar Regele Carol I al României a avut o domnie mai îndelungată, de 48 de ani.
Voievodul cu trei soții
Voievodul Moldovei a avut trei soții pe parcursul îndelungatei sale vieți. În momentul în care s-a urcat pe tronul de la Suceava, în 1457, el era necăsătorit. Prima sa căsătorie, încheiată în 1463, nu a fost din dragoste. Ștefan cel Mare s-a căsătorit cu Evdochia Olelkovici sau Evdochia a Kievului, fiica principelui ucrainean Olelko și sora cnea-zului Simion deoarece dorea să aibă o alianță matrimonială puternică, în contextul în care voievodul Moldovei se afla în conflict cu Polonia și Ungaria, care îi oferiseră, pe rând, refugiu lui Petru Aron, ucigașul voievodului Bogdan Mușatin, tatăl lui Ștefan cel Mare. În plus, alianța cu principii Kievului era utilă și împotriva hoardelor tătărăști.
Căsătoria cu Evdochia Olelkovici nu a durat decât patru ani, după care soția voievodului Moldovei s-a stins din viață. După cinci ani de văduvie, Ștefan cel Mare s-a căsătorit, în 1472, cu Maria de Mangop. Ea era descendenta unei ramuri cadete a familiei imperiale bizantine a Comnenilor, care domnea peste Principatul de Theodoro sau de Mangop, format în Crimeea, în fosta themă (provincie) bizantină Chersones, după anul 1204, când Constantinopolele a fost cucerit de cruciații care au creat Imperiul Latin. După căderea Constantinopolelui s-au format trei state succesoare ale bizantinilor: Imperiul din Niceea, care a reușit, în cele din urmă, să recucerească vechea capitală imperială, Imperiul din Trapezunt și Principatul de Mangop. Primul Imperiu a căzut în 1453, când turcii otomani au cucerit Constantinopolele, apoi au supus și posesiunile acestui imperiu din Grecia, mai exact din Moreea. În 1461 a venit și sfârșitul Imperiului din Trapezunt.
În 1472, când Ștefan cel Mare s-a căsătorit cu Maria de Mangop, singurul teritoriu peste care mai flutura drapelul bizantin era cel al fragilului Principat de Theodoro din sudul Crimeii, prins între Hanatul Crimeii și coloniile genoveze de pe coasta Mării Negre. Amenințat de turci, în 1471, principele Isaac de Mangop a acceptat să devină vasalul Imperiului Otoman, dar, în paralel, i-a propus cnea-zului Ivan al III-lea al Rusiei să o ia de soție pe fiica sa. În condițiile în care Ștefan cel Mare se afla în conflict deschis cu Imperiul Otoman, el a privit politica de supunere promovată de Issac ca o trădare și a decis să îl sprijine pe celălalt frate al soției sale, Alexandru, să preia puterea în micuțul principat bizantin. Alexandru de Mangop a primit de la cumnatul său, domnitorul Moldovei, câteva corăbii și 300 de ostași, cu ajutorul cărora a reușit să își răstoarne fratele de la putere. Însă nu a reușit să domnească decât o jumătate de an. Turcii au profitat de tulburările din Crimeea pentru a ataca deopotrivă posesiunile genoveze și ultimul principat bizantin, iar Alexandru de Mangop a murit în luptă. Maria de Mangop nu i-a supraviețuit decât doi ani. Ea a murit în 1477, în contextul în care se înstrăinase de soțul ei.
Maria Voichița, singura cu care s-a căsătorit din dragoste
Ștefan cel Mare, care contractase cea de-a doua căsătorie din rațiuni de prestigiu, pentru că înrudirea prin alianță cu familia imperială bizantină era una importantă, era dezamăgit de faptul că principesa bizantină nu fusese în măsură să îi dăruiască un fiu. Astfel că și-a căutat consolarea în brațele altor femei. A.D. Xenopol scrie că, în ultimii ani de viață, Maria de Mangop s-a înstrăinat complet de soțul ei. Tot marele istoric este de părere că Ștefan și-a găsit refugiul în brațele unei alte principese care ajunsese într-un mod mai puțin obișnuit la curtea Moldovei. Este Maria Voichița, cea care avea să îi devină soție și care, în perioada în care trăia Maria de Mangop, devenise amanta domnitorului Moldovei, după cum scrie Xenopol.
Maria Voichița era fiica lui Radu cel Frumos, voievodul Valahiei, și al doamnei Maria Despina. Astfel, Maria Despina era nepoata de frate a lui Vlad Țepeș, nepoata voie-vodului Vlad Dracul și strănepoata lui Mircea cel Bătrân. Istoricii cred că Maria Voichița s-a născut, probabil, în anul 1457, anul în care Ștefan cel Mare urca pe tronul Moldovei cu sprijinul lui Vlad Țepeș, fratele lui Radu cel Frumos și unchiul Mariei Voichița. Relațiile dintre Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș au cunoscut mari fluctuații, iar la un moment dat cei doi voievozi români au ajuns în conflict deschis pentru stăpânirea cetății Chi-lia. Însă, în cele din urmă, Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș s-au reconciliat, iar voievodul Valahiei a urcat pe tron pentru ultima oară din șirul celor trei domnii cu ajutorul militar trimis de Ștefan cel Mare. De altfel, garda personală formată din călăreți moldoveni a fost una dintre cele mai fidele unități militare puse în slujba lui Vlad Țepeș.
Dacă relațiile dintre Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș au cunoscut perioade mai bune și mai rele, relațiile dintre voievodul Moldovei și fratele lui Vlad Țepeș, Radu cel Frumos, cel care avea să devină domnitorul Valahiei, erau în mod constant proaste. Între cei doi domnitori au existat ciocniri militare importante, iar într-una dintre aceste ciocniri, petrecută în 24 noiem-brie 1473, Ștefan cel Mare le-a luat prizoniere pe soția lui Radu cel Frumos, Maria Despina, și pe fiica sa, Maria Voichița, o tânără frumoasă, de 17 ani. În cele din urmă, cel care avea să se predea necondiționat avea să fie Ștefan cel Mare, care, potrivit cronicilor, s-a îndrăgostit iremediabil de frumoasa sa prizonieră, care i-a devenit iubită. De altfel, imediat după perioada de doliu impusă de canoanele bisericești după moartea Mariei de Mangop, Ștefan cel Mare s-a căsătorit, în 1478, cu mai tânăra sa iubită, iar principesa valahă Maria Voichița a devenit doamna Moldovei.
Cea de-a treia căsătorie a lui Ștefan cel Mare a fost, de altfel, singura din dragoste. Maria Voichița avea să îi rămână alături lui Ștefan cel Mare până la moartea acestuia, în anul 1504. Maria Voichița i-a supraviețuit soțului său șapte ani, timp în care și-a purtat văduvia cu cinste și cu demnitate, după cum mărturisesc contemporanii săi. Frumoasa principesă din neamul Basarabilor, căsătorită cu cel mai mare voievod din neamul Mușatinilor, a murit în anul 1511.
Relațiile dintre voievodul Moldovei și fratele lui Vlad Țepeș, Radu cel Frumos, cel care avea să devină domnitorul Valahiei, erau în mod constant proaste. Între cei doi domnitori au existat ciocniri militare importante, iar într-una dintre acestea Ștefan cel Mare le-a luat prizoniere pe soția lui Radu cel Frumos și pe fiica sa, Maria Voichița, o tânără frumoasă, de 17 ani. În cele din urmă, cel care avea să se predea necondiționat avea să fie Ștefan cel Mare, care, potrivit cronicilor, s-a îndrăgostit iremediabil de frumoasa sa prizonieră.
Cea de-a treia căsătorie a lui Ștefan cel Mare a fost singura din dragoste.
