Proprietarul fermei era el însuşi autor de proză şi un pictor apreciat în epocă.
A fost o vreme când între Copşa Mică şi comuna Axente Sever, a existat o fermă care a intrat, graţie lui Lucian Blaga, în istoria literaturii. Era o fermă întemeiată de un personaj surprinzător prin vocaţiile lui: Marin Ciortea (1899-1962). Era inginer electronist şi director tehnic al „Societăţii de Gaz Metan” din Mediaş, dar era şi un cunoscut artist în epocă, autor de povestiri de vânătoare, al unui roman, fiind însă şi un pictor talentat care a lăsat peste 60 de tablouri.
Ferma lui a fost ca un fel de refugiu pentru marii cretaori ai vremii, fiind găzduiţi aici, ca într-o tabără de creaţie alcătuită din căsuţe mici din lemn, dar prevăzute cu tot confortul necesar unor oaspeţi iluştri precum pictorii Ion Vlasiu, Al. Ciucurenco, Catul Bogdan, pictoriţa Magdalena Rădulescu – care a realizat, aici, tabloul lui Lucian Blaga, considerat de acesta ca pe o „izbândă a artei”-, Maria şi Aurel Avramescu, dar şi Mihail Sadoveanu.
Lucian Blaga publica, în 1936, volumul „Religie şi spirit” – cu dedicaţia „Lui Marin Ciortea”. Apoi, Lucian Blaga, în „Luntrea lui Caron”, se referă pe larg la acest spaţiu miraculos pentru creatorii români: „După ore de trudă, se întâmpla, uneori, să ieşim cu toţii să cercetăm toate ungherele şi tainele fermei. Treceam de preferinţă pe la prisacă şi ascultam zumzetul harnic al albinelor ce lucrau fără preget, adunând mierea peisajului în fagurii secretaţi şi ai capsulelor mici de lemn, clădite după toate regulile apiculturii şi răspândite pe sub salcâmii încovoiaţi de povara florilor”.
Un Mecena pentru literaţi
Marin Ciortea s-a dovedit a fi şi un adevărat Mecena şi în ceea ce priveşte sprjinul financiar pe care, în anumite împrejurări dificile pentru marele poet, i l-a acordat lui Lucian Blaga. Aşa a fost cazul finanţării cărţilor „Religie şi spirit” (1942), „Arca lui Noe” (1944), dar şi finanţarea unor numere din revista „Saeculum”. Legat de acest aspect, Lucian Blaga îi scrisese lui Ciortea: „Scumpe Marin, eşti un prieten non-plus ultra marin. Să trăieşti! Ne prinde bine şi mai respirăm! Îmi vine să scriu ceva despre «prietenie», despre esenţa ei (…) Spune-i lui Sadoveanu că sunt cufundat în fresca «Fraţilor Jderi» şi că e pur şi simplu genial” (iunie 1943).
Ce a însemnat ferma lui Ciortea pentru Lucian Blaga reiese şi dintr-o scrisoare datată 17 iunie 1951: „Într-adevăr e foarte trist că nu mai putem să avem întâlnirile de altădată. Şi ce nevoie aş avea să uit din cele zilnice. Cercul meu a devenit foarte îngust (…) Aş dori o şedinţă de caldă înlăcrimare, de regăsire şi de iubire reciprocă în faţa brumei căzute peste părul tuturor”.
Iar în ceea ce-l priveşte pe Marin Ciortea, emoţionat de dedicaţiile închinate la apariţia volumelor amintite, i-a scris: „Dragă Lucian, rodul frământărilor tale, urma întrebărilor, „Religie şi spirit” ai închinat-o unui prieten, care ştii că te-a închis în sufletul lui şi te admiră. Mulţi vor fi nedumeriţi în faţa numelui care nu spune nimic celor care vor citi cartea ta. Cât eşti tu de mare, Lucian, în ceea ce gândeşti şi felul în care tu ştii a te dărui. Marin” (11 martie 1942).
Iată, aşadar, reînviată dintr-un trecut îndepărtat, de mulţi, probabil, uitat, Ferma de lângă Copşa Mică, graţie unui mare profesor care a trăit la Sibiu, până la vârsta de peste 92 de ani, omagiat de cetate cu titlul de „Cetăţean de onoare”.
Este vorba despre cărturarul G. Pavelescu, un mare cercetător al folclorului românesc, care ne-a dăruit şi acest text în minunata sa carte „Lucian Blaga – Evocări şi înterpretări” publicată la Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, pe care a slujit-o cu devotament, până la trecerea sa în veşnicie; Om pe care semnatarul acestui text – rezumat – l-a cunoscut, pe vremea când era corespondent R.L. la Sibiu… Dar, de dragul adevărului, nu putem omite să spunem că despre prietenia lui Lucian Blaga cu Marin Ciortea, istoricul literar Ion Oprişan a realizat un studiu publicat în 1970 în „Revista de istorie şi teorie literară”, revistă cu un tiraj redus, apărută deci acum peste 30 de ani, ceea ce ne-a îndemnat să actualizăm subiectul pentru generaţiile de azi.
Se cuvine să mai spunem, în încheiere, că acest savant a fost G. Pavelescu, l- a admirat pe Lucian Blaga încă din liceu când, pentru examenul de intrare, i-a învăţat toate poeziile, apoi, devenind student, a provocat printr-un articol-anunţ prima conferinţă publică de inagurare a cursurilor poetului, astfel că sala a devenit neîncăpătoare. Licenţa şi-a dat-o tot cu Blaga apoi devenindu-i apropiat, s-a transformat într-un fel de umbră a poetului atunci când acesta se plimba în tăcere înconjurând Piaţa Unirii din Cluj. Tot de la el aflăm că doi tineri, fraţi, ce călăreau de la Sebeş pe Vale Sebeşului spre Şugag, l-au încântat pe Blaga, atunci când, ieşind din oraş, unul a zis: „Văd că nu avem moştenitori… Piere dracului neamul nostru ! Ca după câteva ore de mers, celălalt să răspundă: „Da’ piară, dracului!” Blaga, încântat de această meditaţie profundă, punea acest răspuns întârziat pe seama firii românilor.
