Cu foarte multi ani in urma Vladimir Tismaneanu mi-a spus ceva foarte interesant plecand de la o marturisire facuta lui de regretatul Alexandru Ivasiuc. Spunea scriitorul mort la cutremurul din 1977: Fereasca Dumnezeu de activistul care l-a citit pe Baudelaire! socanta marturisire! Intr-adevar, activistul care are asemenea lecturi este sau era mult mai periculos decat cel cu trei clase primare facuta la scoala de partid. Ma gandesc ca Leonte Rautu bunaoara a fost un asemenea activist care-l stia la perfectie pe Baudelaire, dar si alta literatura occidentala si supsese de acolo un geniu al disolutiei exercitat asupra bietei noastre culturi proletare. Mi-am adus aminte de ce mi-a spus prin 1978 Vladimir Tismaneanu fiindca la ora actuala ne confruntam cu un alt fenomen. Este vorba de nesimtitul induhovnicit.
Cunosc chiar un caz precis. Omul nu mai este aici, isi plimba duhul prin tari calde, dar evident nu asta importa. Din nefericire, si clerul dambovitean zornaie de asemenea specimene. O sa ma intrebati ce semnifica paradoxala alaturare a termenilor. Iata ce: coborarea duhului asupra unui suflet nepregatit pentru o asemenea nobila amprentare face mai mult rau decat bine. Devii posesorul unei imense bogatii, dar in acelasi timp sufletul ti se face tot mai mic, fara pic de intelegere pentru suferinta celuilalt. Nu va temeti! Nu am de gand sa sentimentalizez si sa cobor palierul discutiei. Cand ma refer la lipsa de intelegere fata de celalalt nu cer sentiment in sensul curent al cuvantului, ci capacitatea de-a vedea omul viu si nu o abstractiune. Un preot care nu este inzestrat cu o asemenea capacitate degeaba stapaneste cheile cerului si ale pamantului fiindca acestea ruginesc in mana lui.
Clerul nostru pleaca de la premiza ca daca indeplineste o functie slabiciunile omenesti nu au importanta. Gresit. Un preot este la randul lui om, si nu masina. Duhul actioneaza prin el, dar se izbeste de opacitatile continute tocmai de purtator. Ce fel de actiune mai are atunci Sfantul Spirit vehiculat de un personaj care nu se ridica la inaltimea misiunii sale? Aceasta nu este o judecata de tip moral. Specimenul care, crezand ca se apropie de cer, se indeparteaza de om, e o mare primejdie. In alte traditii, cum ar fi Islamul sau Budismul, in cazul carora notiunea de persoana este mult diminuata fata de ponderea din crestinism, nesimtitii fac o cariera si mai spectaculoasa. Daca primesc si o initiere e jale mare. Nesimtirea supta de acasa creste exponential. Omul pentru ei conteaza doar in masura ii toarna in urechi, ca intr-o palnie, pasareasca. Asa se intampla, din pacate, si la noi.
Lipsa de sensibilitate cu care unii preoti au pornit la drum nu li s-a sters, dimpotriva, li s-a intarit. Rutinati, sunt imbracati ca intr-o armura si nu mai au nici o emotie. Au castigat deja raiul? Sa fim seriosi. Asadar, Intre un om viu, sfasiat pana la tragic, si un intelept de lemn pe cine alegeti, oameni buni? Fereasca de nesimtitul induhovnicit! Decat asa mai bine nesimtit pur si simplu!
