3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportAtletismNaşterea poştei, ultima mineriadă, CIA şi divizarea atomului de uraniu

Naşterea poştei, ultima mineriadă, CIA şi divizarea atomului de uraniu

1371: Robert II Stuart este încoronat rege al Scoţiei

1510: Evreii sunt expulzaţi din Colmar, Germania

1517: Sultanul Selim I a zdrobit armata sultanului mameluc al Egiptului şi a cucerit oraşul Cairo, după care urmează supunerea întregului Egipt

1673: Este inaugurat serviciul postal regulat între orasele Boston şi New York

2014/01/22//337089-22-ian-20-usd-bill-with-post-office-shutterstock.com.jpgÎn perioada colonială timpurie, transmiterea corespondenţei pe cuprinsul teritoriului nord-american depindea de bunăvoinţa prietenilor, comercianţilor sau amerindienilor. Majoritatea corespondenţei era însă îndreptată peste Ocean, în ţările de origine ale coloniştilor (în special Anglia, Olanda şi Suedia), ceea ce a condus la desemnarea, de către Tribunalul Statal din Massachusetts, a tavernei lui Richard Fairbanks din Boston drept punct de colectare a corespondenţei primite sau care urma să fie trimisă peste ocean. Aceasta constituia de altfel o practica uzuală în Lumea Veche.

Pe 22 ianuarie 1673 este înfiinţat, prin ordinul Guvernatorului New York-ului, Francis Lovelace, primul serviciu poştal regulat între New York şi Boston. Deşi nu a fost funcţional multă vreme, ruta pe care era efectuată corespondenţa a devenit cunoscută sub numele de « Vechiul Drum Poştal Boston » (Old Boston Post Route) şi este inclusă astăzi în reţeaua poştală a Statelor Unite.

2014/01/22//337090-22-ian-boston-post-office-normanbleventhalpark.org.jpgServiciul poştal care deservea întreg teritoriul coloniilor din America de Nord a fost oficial reglementat 100 de ani mai târziu, când membrii celui de-al doilea Congres Continental s-au întâlnit la Philadelphia (26 iulie 1775) şi au stabilit numirea unui Şef al Poştei pentru toate Coloniile Unite, precum şi înfiinţarea unor oficii poştale care să acopere întreg teritoriul, de la Falmouth (Noua Anglie) şi până la Savannah (Georgia).

Acest serviciu poştal reprezintă precursorul Serviciului Poştal al Statelor Unite de astăzi, cunoscut ca Oficiul Poştal sau U.S. Mail şi este al doilea cel mai vechi departament federal sau agenţie din SUA, fiind una dintre puţinele agentii a carei existenţă este prevăzută explicit în Constituţia SUA.

După marele incendiu din 1872, în zona Pearl Street a fost construită clădirea Oficiului Poştal din Boston, o clădire în stilul celui de-al doilea Imperiu Francez. Denumirea Pieţei Oficiului Poştal din Boston datează astfel de la sfârşitul secolului al 19-lea, fiind scena multor modificari şi transformări, dar păstrându-şi nealterat numele până la momentul în care locaţia a devenit proprietate privată, fiind cunoscută asăzi sub numele de Parcul Norman B. Levental.

Pentru comparaţie, primul serviciu poştal regulat in Ţarile Române, care să deservească întreaga populaţie, a fost instituit de domnitorul Constantin Mavrocordat, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acesta stabileşte ca toţi curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile, şi se construiesc localuri pentru călători si funcţionari (hanurile de poştă).

1758: Trupele ţariste ocupă oraşul Königsberg din Prusia de Est 

1771: Spania cedează port Egmont din Insulele Falkland Imperiului Britanic

1775: Mareşalul Oscar von Lubomirski îi expulzează pe evrei din Varşovia

1840: Primii colonişti britanici debarcă in Noua Zeelandă – nava Aurora ajunge la Wellington şi acostează la Petone, redenumită Brittania

1857: Este fondată Asociaţia Naţională a Jucătorilor de Baseball (NY)

1879: Bătălia de la Rorke’s Drift: primul caz documentat de sindrom de stres post-traumatic (PTSD)?

2014/01/22//337093-22-ian-harta-bataliei-de-la-rorkes-drift-britishbattles.com.jpgReprezintă unul din momentele memorabile din timpul războiului zulus, ce s-a finalizat după aproape 6 luni cu victoria Imperiului Britanic şi anexarea Regatului Independent al Zuluşilor (pe teritoriul de astăzi al Africii de Sud). Garnizoana britanică staţionată la Rorke’s Drift număra, la momentul atacului, 139 de soldaţi din Compania B, Batalionul 2, Regimentul 24 infanterie (astăzi Regimentul Regal Scoţian) şi, alături de luptători Natal ce nu făceau parte din trupele regulate, ţine piept unei trupe de circa 4500 de Zuluşi. Din companie făceau parte soldaţi de artilerie, ingineri, servicii auxiliare, comisariat şi corpul medical.

Trupele indigene erau conduse de prinţul Dabulamanzi kaMapande, în vreme ce garnizoara britanică se afla sub ordinele Locotenentului John Chard.

2014/01/22//337094-22-ian-razboinic-zulus-britishbattles.com.jpgMomentul de glorie britanic a survenit la câteva zile după înfrângerea dezastruoasă de la Isandlwana, atunci când Batalionul 1 din acelaşi regiment fusese măcelarit în lupta cu zuluşii, înarmaţi practic doar cu scuturi şi suliţe.

Zuluşii care au asediat fortul Rorke’s Drift dispuneau însă şi de arme de foc şi i-au obligat pe soldaţii britanici să tot restrangă perimetrul apărat astfel încât, a doua zi dimineaţă nu mai rezistau decât în zona din jurul depozitului. Salvarea a venit din rândul trupelor britanice care se retrăgeau dinspre Isandlwana şi care au despresurat zona, obligându-i pe zuluşi să se retragă. Lupta pentru apărarea Rorke’s Drift a dus la moartea a peste 500 de zulusi, precum şi la uciderea a 17 britanici şi ranirea altor zece.

Balanţa s-a înclinat în favoarea Imperiului Britanic după victorioasa Batalie de la Ulundi (4 iulie 1879), în care armata regelui Cetshwayo a fost infrântă de britanici, următoarele luni existând doar lupte sporadice ce s-au incheiat odată cu capturarea (28 august 1879) conducatorului zulus.

2014/01/22//337091-22-ian-compania-b-batalionul-2-reg.-24-infanterie-britishbattles.com.jpgConform documentelor vremii, riguros păstrate de către britanici, o parte dintre apărătorii fortului au prezentat ulterior manifestări clinice cuprinse in ceea ce peste o sută de ani avea să fie cunoscut sub denumirea de Sindrom de Stres Post-traumatic; un anume William Jones suferea şi la o vârstă înaintată de coşmaruri cu Zuluşii care se pregăteau să atace, în vreme ce Robert Jones s-a sinucis în 1896.

Ultimii supravieţuitori ai Bătăliei de la Rorke’s Drift au fost sergentul, mai târziu Locotenent-Colonelul Frank Bourne (a murit în 1945) şi soldatul Charles Wallace Warden (a murit în 1953). Frank Bourne a primit „Distinguished Conduct Medal” (Virtutea militară engleză) pentru eroismul din timpul bătăliei de la Rorke’s Drift şi a rămas ulterior activ în serviciu vreme de încă aproape 40 de ani (inclusiv pe toată perioada Primului Război Mondial).

1905: Duminica sângeroasă: demonstranţii ruşi sunt împuşcaţi de trupele ţariste

1919: Independenţa Ucrainei: în Piaţa Sofia din Kiev este prezentat tratatul de unire dintre Republica Populară Ucraineană si Republica Populară Ucraineană de Vest

Pe 21 ianuarie 1999 preşedintele de atunci al Ucrainei, Leonid Kucima, a dat decretul nr. 42 prin care, în ziua de 22 ianuarie se marchează Sobornosti, adică ziua unităţii naţionale a poporului ucrainean.

In data de 24 ianuarie a aceluiaşi an, la Liov a avut loc un miting dedicat acestui eveniment istoric, in cadrul căruia deputatul Rostislav Novojeneţ, reprezentantul Blocului Iulia Timoşenko, a declarat că ”în 1919, teritoriul Ucrainei era cu 60% mai mare decât astăzi. Noi am pierdut Lemkovşcina, Nadsianie, Holmşcina, Podliaşie – care au trecut la Polonia; Beresteişcina, Gomelşcina – care au trecut la Belarus; Starodubşcina, Slobojanşcina de Est, în sfârşit, Kuban, care la 28 mai 1918 s-a unit cu Ucraina… Am pierdut Transnistria, Maramureşul, Sudul Bucovinei, care acum se află în România. De aceea, noi astăzi nu avem integritate teritorială, dar trebuie să tindem spre acest lucru” (sursa: ziaristionline.ro)

1932: Fuzionează în Anglia bisericile anglicană şi biserica veche catolică

1939: Are loc prima divizare a atomului de uraniu, la Universitatea Columbia

1941: Pogromul de la Bucureşti, în timpul rebeliunii legionare

1946: Este infiinţată Central Intelligence Agency (CIA)

1957: Forţele israeliene se retrag din Peninsula Sinai

1960: Preşedintele francez Charles de Gaulle supravieţuieste atentatului pus la cale de Generalul Massu

1965: SUA lansează satelitul meteo TIROS 9

1968: Apollo 5 este lansat către Lună

1973: Este semnat tratatul de stabilire a graniţelor, de către SUA, Vietnamul de Sud şi de Nord, precum şi Vietcong

1980: Dizidentul Andrei Sakharov este arestat la Moscova

1981: La Academia Franceză are loc şedinţa de recepţie a primei femei, scriitoarea Marguerite Yourcenar (1903-1987), autoarea romanului istoric Memoriile lui Hadrian.

1982: Zăpada acoperă 70% din teritoriul SUA

1987: Politicianul de Pennsylvania, R. Budd Dwyer, se sinucide prin împuşcare în timpul unei conferinţe de presă transmise în direct la televiziunea naţională, conducând la dezbateri aprinse asupra limitelor jurnalismului

1989: URSS efectuează un test nuclear în Kazakhul Estic /Semipalitinsk

1992: Este lansată naveta STS-42 (Discovery 15)

1999: A cincea mineriadă: „Pacea de la Cozia”

Încep negocierile dintre comisia condusă de Radu Vasile şi liderul minerilor Miron Cozma. La ora 18.30, negocierile se încheie, primul–ministru declarând: „Nicio parte nu a câştigat, în schimb a câştigat ţara”.

Citeşte şi: Cum a evitat Radu Vasile un război civil, în opinia lui Miron Cozma

2006: Evo Morales devine primul preşedinte indigen al Boliviei

 

NAŞTERI FAIMOASE

1561: Francis Bacon

1788: Lord Byron

1895: Gheorghe Demetrescu, astronom şi seismolog roman

1908: Lev Landau, laureat al Premiului Nobel

1936: George Motoi, actor român

1966: Ecaterina Szabo, gimnastă româncă

2014/01/22//337092-22-ian-ecaterina-szabo-shortstuffandsport.blogspot.com.jpgS-a născut pe 22 ianuarie 1968, la Zagon, în judeţul Covasna. La Jocurile Olimpice de Vară de la Los Angeles (1984), Ecaterina Szabo – Kati, cum o alintau colegele – a câştigat medalia de aur la toate finalele la care s-a calificat (sărituri, bârna, sol), medalia de aur pe echipe, precum şi medalia de argint la individual compus (concurs câştigat de americanca Mary Lou Retton). S-a retras din activitatea competiţională după Campionatele Mondiale de la Rotterdam, unde a condus echipa României spre al doilea titlu mondial pe echipe,învingând echipa URSS.

Trăieşte în Franţa din 1992 şi este căsătorită cu Cristian Tamas, fost component al echipei de caiac a României, împreună cu care are doi băieţi. Este stabilită în orăşelul Chamalieres,unde antrenează micul club din localitate.

Ecaterina Szabo a fost inclusă în anul 2000 în International Gymnastics Hall of Fame.

 

DECESE FAIMOASE

1901: Regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (1837-1901), şi Împarateasa a Indiilor (1876-1901)

1922: Alexandru Ciurcu, inventator şi publicist roman

1973: Lyndon B. Johnson, al 36-lea preşedinte american (1963-1969)

2008: Heather Ledger, actor australian

2012: Tudor Mărăscu, regizor român de teatru şi film

Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă