A vorbi acum despre stalinizarea Romaniei si metodele prin care a avut loc pare ceva banalizat. Istoricii tineri, cum este si cazul Nicoletei Ionescu Gura, nu se lasa intimidati de aceasta senzatie de saturatie si-si vad in continuare de treaba, producand carti care nu ingroasa de pomana rafturile librariilor si ale bibliotecilor. Daca nu am putut sa schimbam istoria, macar s-o cunoastem asa cum a fost si sa inlaturam definitiv fardurile de pe fata ei.
Totusi, istoria putea sa fie si altfel. Mi-a venit aceasta idee aducandu-mi aminte de un mesaj lansat pe 9 august 1945 Ð din pacate, la trei zile dupa Hiroshima, ceea ce i-a pus pe americani in situatia de mari criminali Ð de proaspat instalatul presedinte Harry Truman. Tocmai avusese loc conferinta de la Potsdam si noul presedinte american parca nu voia sa se lase dominat de ursul de la Kremlin. Iata ce a spus atunci, in acel august, probabil tot torid ca in acest an. „La Yalta cele trei guverne au decis sa asume o responsabilitate comuna in instalarea unor regimuri de larga concentrare democratica in toate tarile satelite. Aceasta rezolutie a fost confirmata la Potsdam pentru Romania, Ungaria si Bulgaria. Aceste tari nu vor cadea niciodata in zona de influenta a nici unei puteri.”
Pe ce se baza Truman cand facea asemenea afirmatii? Sau nu era sincer? Credem ca Truman era sincer, dar, asa cum au observat ulterior analistii, doctrina sa in materie de politica externa de-abia a prins contur din 1947 si in orice caz s-a rezumat la a stopa influenta sovietica de dincolo de Cortina de Fier. Altminteri, la sfarsitul lui 1947 Romania era perfect comunizata cu sanse putine ca mortul sa se mai intoarca de la groapa.
Tot analistii au atras atentia asupra faptului ca in acei doi sau trei ani putem vorbi in Romania de un fel de dualitate a puterii, adica aveam Guvernul Groza, guvern comunist, dar capul statului ramasese regele. Stiind foarte bine cuvintele lui Truman, Majestatea Sa s-a opus cat a putut comunizarii tarii, a declansat greva regala, a trimis scrisori ferme membrilor din Comisia Aliata de Control pentru a interveni si a salva democratia, totul fara succes. Din aceasta cauza liderii partidelor istorice s-au ambitionat sa creada ca istoria nu fusese deja scrisa si ca, deci, se mai poate face ceva. Abia dupa ce au fost inchisi au inteles ca totul e pierdut. Nici oamenii simpli nu s-au resemnat, chiar 1948 fiind un an de revolte, asa cum se va observa din acest numar al suplimentului.
Practica comunistilor a functionat insa fara gres. In momentul in care erau obligati sa obtina o recunoastere oficiala a Guvernului Groza de catre marile puteri, au manevrat in asa fel incat au introdus in guvern reprezentanti PNT si PNL si au promis ca alegerile din toamna lui 1946 vor fi libere. Libere au fost, dar furate. Recunoscand Guvernul Groza, americanii si englezii au actionat, daca se poate spune asa, cu ochii pe jumatate inchisi.
Oricum, mesajul lui Truman din 9 august 1945 nu este doar un gest frumos si gratuit, cum din perspectiva timpului suntem obisnuiti sa-l privim. Era vorba de mult mai mult, era dovada unei barbatii speciale a americanilor, singurul stat care pe atunci avea arma nucleara si deci putea sa-i tina pe rusi la respect. Numai ca fortele de stanga atat din SUA, cat si din Occident, obsesia paguboasa a antifascismului, teama de a nu fi socotit chiar el fascist l-au determinat pe Truman sa dea inapoi. (D.S.)
