In ultima sau penultima zi a anului sa ne aplecam atentia asupra uneia din cele mai interesante aparitii editoriale ale lui 2006, romanul lui Ion Manolescu, Derapaj (Polirom). Laudat pana acum cu toata gura sau doar cu jumatate de gura, romanul are destule calitati pentru a motiva lectura. Numai ca eu as incerca sa ma refer nu atat la partea sa strict literara care din cate am observat a cucerit aprecieri unanime cat la cealalta parte care in opinia generala e in cel mai bun caz doar o joaca.
Dar daca nu e doar atat? Cu alte cuvinte, ma intereseaza ideatica romanului, domeniul in care autorul de aproape 40 de ani se misca cu mare suplete si ne provoaca intelectual. Despre ce este vorba? Cine sunt economistii mintii? Ce este globalmind? Ce este memoria digitala? Pe scurt : autorul concepe un sistem globalizat si globalizant prin care oamenii nu vor mai fi stapani pe gandurile lor si mai ales pe amintirile lor. Economistii mintii, cum el ii numeste, sunt acesti stapani ale caror puteri vor fi nelimitate, oamenii sau entitatile care de acum incolo vor scrie cum vor vrea ei istoria si geografia planetara. Aceasta fiindca nu atat realitatea obiectiva conteaza cat felul in care ea este reprezentata in mintea noastra. Daca mintea este modelata intr-un anume fel atunci si realitatea se schimba. Sa fie vorba asadar de un fel de spalare a creierului ? Tot ce e posibil. In limbajul meu guenonist vetust si retrograd as zice ca acesti neurociberneticieni sau informaticieni ai cortexului sunt agentii contrainitierii. Ei actioneaza in asa fel incat lichideaza ultimele depozite de sacru diin fiinta umana, realizand cu alte cuvinte un univers bidimensional din care va lipsi cea de-a treia dimensiune care inseamna tocmai creativitate si memorie. Terminologic crestin, inlocuind contrainitierea cu demonismul, intram intr-o paradigma care, evident, la ora asta nu mai tine. Ion Manolescu e constient de o asemenea primejdie si de aceea, banuiesc, si-a luat toate masurile de precautie. Cum ? Foarte simplu ? Nevrand sa creada pana la capat in formidabila sa intuitie. De fapt, asa procedeaza mai toti autorii postmoderni. Crescand intr-un climat al relativizarii, obisnuiti sa ia, cum ar veni spus, totul de-a gata, preiau astfel si un bagaj de informatii care probabil pe un autor de factura lui Orwell l-ar ingrozi. Altfel spus, de ce vrem sa fim numai pynchonieni si-l uitam pe marele profet al celei de-a doua jumatati a veacului xx, George Orwell? Sau nu-l uitam dar consideram ca abordarea temelor intr-o asemenea maniera nu mai este de bonton. Altfel spus, drogul acela, fotocaina, de care vorbeste autorul nostru, il ingeram zilnic, e in cafea, in mancare, il luam pe degete fiindca impregneaza tastele tuturor ordinatoarelor din lume, totusi nu ne gandim ca – mai stii ? Ð ceva din nebunia asta o avea si.. corespondent in realitate. Atunci insa joaca ar deveni grava iar ludismul, fir-ar sa fie, profetie. Dar sa lasam frisoanele si sa ne uram unii altora la multi ani.
