„Unul dintre crezuri ne spune ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu, nascut, nu facut, si adauga: din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii… Hristos este nascut, nu facut. Ce inseamna aceasta? A naste inseamna a deveni tatal cuiva, a crea inseamna a face, iata care este diferenta. Cand nasti, dai nastere cuiva de acelasi fel cu tine. Un om naste copil de om, un castor naste pui de castor, iar din ouale pasarilor ies pui de pasari. Dar, cand faci, produci ceva diferit de tine insuti. O pasare face un cuib, un castor construieste un dig, un om face un aparat de radio, dupa cum poate face ceva ce-i seamana mai mult decat un aparat de radio, de exemplu o statuie. Daca este un sculptor destul de priceput, poate face o statuie foarte asemanatoare unui om. Dar, desigur, nu e vorba de un om adevarat, doar seamana cu un om. Nu poate respira si nici gandi. Nu e viu, asadar, iata ce trebuie lamurit in primul rand. Ceea cce naste Dumnezeu este Dumnezeu, dupa cum ceea ce naste omul este om. Ceea ce creeaza Dumnezeu nu este Dumnezeu, dupa cum ceea ce creeaza omul nu e om. De aceea oamenii nu sunt fii ai lui Dumnezeu, asa cum este Hristos. Pot semana cu Dumnezeu in anumite privinte, dar nu sunt de acelasi fel. Sunt mai mult niste statui sau imagini ale lui Dumnezeu…”
Am luat aceste randuri din suita de conferinte pe care renumitul teolog si literat britanic C.S. Lewis, sau pe numele intreg Clive Staple Lewis, le-a tinut in perioada interbelica in cele mai diverse medii sociale, suita de conferinte publicate si in romaneste la Humanitas cu ani in urma sub titlul Crestinismul pur si simplu.
Se observa de la inceput simplitatea cu care sunt redactate. Si asa si trebuie sa fie cand vorbesti unui public larg. Le-am ales de Craciun fiindca pun in evidenta ideea nasterii care, asa cum arata britanicul, nu are pana la urma nici o legatura cu creatia. Nasti ceva ce e ca tine, e tot ce esti tu. Faci insa, creezi, produci ceva ce nu e ca tine si intr-un fel sau altul se afla pe o treapta inferioara de existenta.
Craciunul este, cum se stie, sarbatoarea Nasterii. Cu alte cuvinte, este sarbatoarea in care toti creatorii se simt umiliti de cei care nasc. Craciunul este sarbatoarea familiei si de aceea toti cei singuri acum se simt anihilati. Craciunul este, asadar, sarbatoarea celor multi fiindca doar putini in aceasta lume uriasa nu indeplinesc conditiile pe care le cere Craciunul si, iesind din rand, sunt exceptii mai mult sau mai putin nefericite. Si totusi, de Craciun mai este ceva pe care teologul britanic nu l-a spus neavand rost deoarece altera gradul de accesibilitate al mesajului.
Craciunul, tocmai fiindca se ocupa de o nastere miraculoasa din fecioara si nu dintr-o femeie care a ramas gravida in urma unui act sexual facut cu dragoste ori cu indiferenta, daca nu chiar a fost violata, are si o semnificatie ascunsa care nu trebuie eludata.
Craciunul inseamna si o nastere interioara. Este ca un fel de premergere sau de pregustare a Invierii. Cu alte cuvinte, toti nasc, dar nu toti inviaza. Pana la Inviere mai e, dar cel care se naste launtric inca din acest moment simte ce-l asteapta. Este un scurtcircuit care pune datele nasterii in paranteza si care ne proiecteaza intr-o alta dimensiune.
„Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic”
NICHITA STANESCU
