„Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic”
NICHITA STANESCU
Negutatorul din Venetia… William Shakespeare. De curand pe ecranele noastre a rulat o ecranizare a celebrei piese, in regia lui Michael Radford, avandu-i ca actori pe Al Pacino (Shylock) si Jeremy Irons (Antonie). Nu e atat o ecranizare cat un teatru filmat. Poate din acest motiv persoane din tanara generatie care au vazut filmul au strambat din nas sau au fost foarte suparate pe regizor, considerand ca filmul e facut didactic si previzibil. Punctul acesta de vedere nu are cum sa surprinda fiindca, mai mult sau mai putin, este incorporat unei anumite mentalitati estetice aflata in continua expansiune. Fara indoiala, cand faci un film dupa un roman important sau dupa o piesa de teatru nu mai putin importanta, riscurile de-a esua sunt mai mari decat in conditiile in care pleci de la un scenariu original. Poate acesta este si cazul de fata.
Numai ca e vorba de Shakespeare. Oricat de prost ar fi filmul, in spatele lui sau punctul lui de plecare este creatia celui mai stralucit dramaturg din toate timpurile. De aici se nasc tensiuni si confuzii. Nu-ti place filmul, dar Shakespeare? Mai ales daca filmul respecta aproape integral textul piesei… Desigur, mutatia valorilor estetice a facut si face ravagii. Tot ceea ce pentru parintii sau bunicii nostri era sublim, noua ni se pare bombastic. Tot ceea ce lor le era o calauza in viata, pe noi ne agaseaza. Raportul acesta nefericit dintre generatii este insa un semn ca umanitatea nu stagneaza si e vie.
Din fericire, in Romania (inca) nimeni nu s-a gandit ca piesa lui Shakespeare este antisemita. Probabil, in alte tari mult mai bogate si mai civilizate decat suntem noi, o asemenea acuza a si fost pronuntata. Acestea sunt riscurile. Cand traiesti bine ideologizezi tot ce vezi si din simplu consumator devii politist! Dar miza principala a textului shakespearean nu o reprezinta atat Shylock, evreul camatar, cat alegerea in fata careia este pus junele Basanio. Acolo piesa cunoaste momentul culminat si chiar si filmul aspru criticat are momentele sale sublime cand pelicula pe nesimtite se transforma intr-un veritabil ritual cinematografic.
Tanarul are in fata trei casete: una de plumb, alta de argint si a treia de aur. Doar intr-una dintre acestea se afla portretul femeii la care aspira si care ii poate deveni sotie. Printr-o logica superficiala deducem ca portretul cu pricina se ascunde in caseta cu invelisul cel mai modest, adica cel de plumb. Dar gandim in felul acesta fiindca vrem sa schematizam. In realitate, uitam ca ceea ce-i ghida pe petitori nu era aspectul exterior al casetelor, ci inscrisurile aflate pe capacele lor. Astfel, pe caseta de aur scrie ca cel care o va deschide va gasi ceva la care ravnesc toti semenii sai. Pe caseta de argint e trecut alt enunt: aici se afla exact ceea ce meriti. Primii doi petitori se lasa tentati de aceste doua indemnuri. Abia pe a treia caseta putem citi cel mai misterios text. Daca o vei deschide va trebui sa renunti la tot si sa risti tot ce ai (must give and hazard all he hath). Aici este Shakespeare, aici este Portia, asa risca cel care cauta iubirea si se uita pe sine. Macar pentru atat si filmul nu poate fi desfiintat.
