„Poate ca asta am sarbatorit cu totii – faptul ca nu s-a intamplat nimic, ca dezastrul sfarsitului nu va mai veni niciodata. Toata dezordinea e o dezordine controlata, punctata cu intervale de timp in care se vand automobile. Televiziunea face ce stie cel mai bine sa faca: triumful trivializarii asupra tragediei. Triumful Superficialului cu Barbara Walters (celebra prezentatoare de televiziune la canalul ABC). In loc de distrugerea vechilor cetati, o eruptie internationala a superficialului, o izbucnire globala a sentimentalitatii cum nici macar americanii n-au mai vazut vreodata. De la Sydney la Betleem si pana in Times Square, punerea in circulatie a cliseelor atinge viteze supersonice. Nu cad bombe, nu se varsa sange. Urmatorul bubuit pe care-l vei auzi va fi boom-ul prosperitatii si explozia pietelor. Cea mai firava urma de luciditate legata de mizeria produsa de era noastra e sedata de grandioasa stimulare a celei mai mari iluzii. Privind excitanta productie a pandemoniului pus in scena, am avut senzatia unei lumi pline de bani care intra cu avant intr-o prospera epoca obscurantista. O noapte a fericirii umane care introduce barbarie.com. Care intampina cum se cuvine rahatul si kitsch-ul noului mileniu. O noapte nu de tinut minte, ci de uitat”.
Am dat acest lung citat fiindca – sincer sa fiu – nu am mai intalnit pana acum in tot ce am citit niste randuri mai expresive si mai adevarate despre ceea ce in urma cu sase ani am sarbatorit: intrarea intr-un nou mileniu. Randurile au fost scrise de nimeni altul decat de marele scriitor american Philip Roth – nu spun mare fiindca toata lumea il tine in brate, ci fiindca, prin stilul sau concis, eseistic si totusi incarcat de o enorma compasiune fata de mizeria omului contemporan, te captiveaza – si apartin romanului de mici dimensiuni Animal pe moarte, traducere admirabila in romaneste de Irina Petras.
Triumful trivializarii, aceasta e misiunea televiziunii. Doar un american care e prea sus ca sa mai poata fi impresionat de criticile unuia sau altuia, care a inteles foarte bine cum functioneaza sistemul, ar fi putut sa formuleze un asemenea verdict drastic, fara speranta, despre gigantica uzina de fantasme in care traim si pe care o alimenteaza zilnic televiziunile din intreaga lume. Scarba este insa catartica. Prin scarba, prin dezgust putem atinge gustul primordial. Un autor care e atat de lucid si care poate sa flageleze prin surasul sau dispretuitor asa-zisa fericire universala ne poate aduce aminte de zarile inceputului de lume, de aurora neprihanita care intra intr-un contrast tragic cu crepusculul pictat in cele mai spectaculoase si deznadajduitoare culori. Tot numai un scriitor ca el putea sa mai scrie urmatoarele cuvinte: „Un nud cu pielea aurie, atipit inexplicabil peste un abis de catifea neagra pe care, in tristetea mea, l-am asociat mormantului”. Nudul se refera la iubita personajului principal, dar nu aceasta conteaza. Ne fascineaza transparenta noptii ca a unui diamant intunecat, plonjonul intr-un abis limpede si curat aidoma turlei de vid ce strapunge spatiul cosmic. Deasupra abisului se afla trupul iubitei bolnave de cancer, sub amenintarea bisturiului care o va mutila.
