„Chiar daca educatia islamica pare inapoiata cand este judecata sub aspectul liberei informari si al rigorii stiintifice, din punct de vedere moral si cultural ea este de departe superioara educatiei primite de multi tineri din orasele apusene. Se invata pietatea, consideratia si respectul fata de cei in varsta, se ofera un ritual limpede al trecerii in lumea adultilor, cel care studiaza capata, in loc de indoieli, certitudini si, in loc de neliniste, alinare. De asemenea, este promovat studiul limbii arabe clasice, iar elevul este indrumat sa memoreze multe fragmente dintr-un text impunator care il inzestreaza cu ceva ce lipseste celor mai multi oameni moderni Ð un repertoriu de citate, maxime si vorbe memorabile la care poate apela in viata de zi cu zi si in relatiile cu semenii. Aceste fragmente dintr-un text impregnat de certitudini sunt de mare pret pentru cei care le studiaza si-i ajuta sa-si inalte gandurile si sentimentele mult peste nivelul obisnuit al emisiunilor tv sau al clipurilor de muzica pop incat pot seziza tot gunoiul acestor produse ale materialismului occidental. Pe scurt, aceasta educatie aduce autoritatea pe care sistemele liberale de educatie din statele apusene au dispretuit-o, cu efecte dezastruoase…”
Randurile acestea nu apartin unui fanatic musulman, nu sunt scrise nici de un nostalgic comunist care, sub paravanul Islamului, tanjeste spre ordinea de dinainte de '89, nu au nimic de-a face cu o anumita gandire de tip reactionar totalitar, ci pleaca din mintea unui scriitor, jurnalist si profesor britanic, Roger Scruton, care de orice poate fi banuit numai de simpatie pentru Islam sau comunism nu, si au fost desprinse din lucrarea Vestul si restul, aparuta anii trecuti in traducere romaneasca la Humanitas.
Ce intelegem din citatul dat? Ca pentru stabilitatea si sanatatea sociala, mai importanta este ascultarea decat libertatea prost dirijata, ca oamenii daca se maturizeaza greu si nu prea stiu ce sa faca cu viata lor, aceasta se datoreaza unei educatii proaste, unei ravasiri a sufletului si unui dispret fata de ce este certitudinea. De doua sute de ani Europa nu a facut decat sa cultive incertitudinea si dilema. Am reusit sa avem elite intelectuale stralucite, dar nu am avut grija de masa sau de grosul populatiei. Sistemele totalitare nu au facut nici ele mai mult, desi aceasta au pretins, fiindca nu au oferit certitudini autentice, ci pseudocertitudini, idoli falsi, doctrine mincinoase. Tot ceea ce odata a fost traditie, mediu de crestere si de formare traditional s-a spulberat, asa cum nu mai avem sat, ci muzee etnografice, nu mai avem tarani, ci agricultori, nu mai avem natura, ci amenajari turistice.
Islamul, cum arata profesorul britanic, s-a ingrijit mereu de spatiul privat in detrimentul celui public, considerand ca, daca omul este bun in sanctuarul sau, va fi bun si in lume. Dar daca lumea din jur il dezamageste? Astfel, ia nastere terorismul care scoate in prim-plan moartea lui Dumnezeu si exprima setea nihilista ca un substitut al dorului de Absolut. Dezamagirea si ignoranta sunt cele doua fete ale pustiului in care locuim la inceput de mileniu.
