„Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic”
NICHITA STANESCU
La Biserica Cuibul cu Barza, asezata la intesectia strazilor Berzei cu Stirbei Voda – din pacate in 1987 biserica a fost acoperita de un bloc, asa cum au patit multe altele din Bucuresti si din tara – slujeste un parinte remarcabil, Daniel Benga, al carui cuvant la predica merita urmarit cu atentie. Desi ma indoiesc ca cei din parohie sunt foarte atenti la ce spune parintele si mai ales inteleg adevaratul mesaj al predicilor sale, am totusi convingerea ca el nu vorbeste in van si ceva-ceva tot se lipteste de sufletul celor care vin acolo saptamanal.
Eu nu vin chiar in fiecare saptamana din motive ce tin, ca sa zic asa, de pacatele personale, dar cand ajung sunt mult impresionat de felul in care parintele vorbeste, fara a fi vehement si fara a fi bland, adoptand acel ton care se potriveste cel mai bine preotului ortodox, nici excesiv catehizant, dar nici ineficient scolastic. Parintele Daniel crede in ce face iar credinta lui misionara atasata celei liturgice scoate din munca sa roade care se gusta pe pamant, dar cresc in cer.
La o liturghie recenta am retinut urmatorul anunt-rugaciune: „Doamne Dumnezeului, inalta-te deasupra cerurilor si lasa slava peste pamant”. Intr-un fel, aceste cuvinte par sa n-aiba inteles. Sa ne asezam insa temeinic si sa incercam sa le deslusim.
Cum adica sa se inalte Domnul deasupra Cerurilor? Pai nu acolo este salasul lui? Cum sa ajunga mai sus de atat? In primul rand trebuie spus ca Dumnezeu nu se afla in ceruri, ci in cer. Trecerea de la plural la singular este extrem de importanta. Cerurile, ca si pamantul, ca si toate elementele cosmice, apartin creatiei. Ceea ce este creatie, insa, trebuie depasit. Dumnezeu se inalta deasupra cerurilor fiindca El nu apartine creatiei, ci increatului, ca sa nu spun non-manifestatului. Dumnezeu, cum se stie, nu exista, ci ESTE. Raportul dintre Existenta si Fiinta nu este unul de echivalenta. Dimpotriva. Este un raport ierarhic prin care Existenta se subordoneaza Fiintei, asa cum tot ceea ce se exteriorizeaza se afla cu o treapta mai jos decat interioritatea.
Pana aici sa presupunem ca e clar. Partea a doua a anuntului este insa foarte dificila si misterioasa. Ce inseamna slava peste pamant? La o vedere grabita n-ar fi mare lucru de cercetat: slava Domnului peste crestetele bietilor muritori. Dar tocmai aici se ascunde sensul metafizic. Slava pe care Dumnezeu, prin inaltarea Sa deasupra cerurilor, o revarsa asupra pamantului nu are nici o legatura cu cerurile deja depasite, ci cu increatul din care Dumnezeu (Treimea) il priveste pe om. Aceste cateva cuvinte incluse in litughie contin tot secretul superioritatii omului primordial asupra ingerilor. Omul, aflat in centrul creatiei are acces spre supracentrul increat, spre deosebire de ingeri si ceruri care intr-o pozitie oarecum periferica se tem tocmai de o asemenea verticala nefracturata. Nu intamplator asadar, liturghia inteleasa si asimilata intra direct in inimile noastre si insamanteaza slava de dincolo. Lumina din lumina dintai.
