In cartea lui Sorin Lavric, Ontologia lui Noica, o exegeza, intalnim urmatorul fragment in introducere: „Gandim in imagini si vorbim in cuvinte, adica vorbim prin intermediul unor imagini pe care le descriem cu ajutorul cuvintelor. Tocmai de aceea, oricat de abstract ar fi discursul unui filosof, reprezentarea pe care el o are in minte atunci cand isi scrie discursul este una cat se poate de intuitiva si concreta. Nu exista gandire abstracta, ci doar discurs abstract. Nu exista ganduri fara reprezentare intuitiva, ci doar termeni folositi fara a li se preciza continutul intuitiv. Ideea ca ar exista o gandire pur conceptuala, una golita de orice continut intuitiv, sta la baza discreditarii careia i-a cazut victima filosofia. Ea a ajuns sa fie privita ca o Stubedenken, ca o gandire intre patru pereti a carei trasatura definitorie este inadecvarea la realitate.”
Daca ar fi scris numai aceste randuri, si Sorin Lavric tot ne-ar fi convins de forta si adevarul exegezei sale. Prin ce scrie, el reabiliteaza filosofia ajutandu-ne sa ne indepartam de acele prejudecati nocive potrivit carora filosofia ar fi doar un discurs abstract, obositor, incapabil sa pricinuiasca emotii. Asadar, un filosof nu porneste la drum fara ca inainte de a formula un concept sa aiba in minte o intuitie limpede, care-l ajuta sa vada peisajul intelectual asa cum un om obisnuit vede un peisaj natural. Filosofia, inclusiv cea noiciana de unde pleaca demersul autorului nostru, este o dovada de gandire concreta, si nicidecum o suma impovaratoare de abstractiuni. De aici nu putem sa tragem decat o singura concluzie. Ca si poetul sau ca teologul, filosoful porneste la drum fiindca este impins de o necesitate vitala. El vrea, altfel spus, sa se salveze prin ceea ce gandeste. Poetul doreste acelasi lucru mizand totul pe frumusetea unor imagini, iar teologul, mai ales daca este si preot Ð si trebuie sa fie, deoarece teologii care nu-si dubleaza pregatirea prin sacerdotiu sunt ca si castrati Ð, se salveaza si ne salveaza prin ritual.
Tot ceea ce inseamna spirit nu este deci gratuitate sau lux, ci coboara pana in rarunchi pentru a raspunde celor mai dureroase nevoi ale omului. Marea ruptura care s-a petrecut la inceputurile modernitatii prin care intelectualul, scriitorul, omul de cultura in general, a pierdut teren in fata omului practic, de actiune, a tehnocratului si negustorului a generat de la sine un tip pagubos de mentalitate potrivit careia ceea ce noi facem in planul ideilor si al cuvintelor ar fi un moft, adica ceva de care lumea se poate dispensa. Dar prin faptul ca filosoful isi apuca notiunile cu acelasi sentiment al concretului cu care taranul pune mana pe coasa, iar muncitorul pe rindea arata ca se afla de fapt pe acelasi plan sau, mai corect spus, in aceeasi structura necesar creatoare. Daca acum filosofia esueaza si nu mai poate sa-si impuna viziunea asupra unei lumi evaluate strict stiintific si materialist, aceasta nu trebuie sa impieteze asupra demersului ca atare care pleaca, asa cum am spus, din necesitate, dovada ca poate am avut niste organe de simt care ni s-au atrofiat si tot ce a mai ramas din ele e doar intuitia filosofica.
